Virgil Alin Chirilă
Virgil Alin Chirilă

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.47 Virgil Alin Chirilă - declaraţie politică: "Ipocrizia USR";

Domnul Virgil Alin Chirilă:

"Ipocrizia USR"

Săptămâna trecută, am văzut un întreg iureş al colegilor de la USR, care au sărit ca arşi atunci când Guvernul şi-a exprimat intenţia de a majora bugetul Proiectului "Anghel Saligny". Au venit cu aceeaşi marotă populistă a baronilor locali, la care, vezi, Doamne, s-ar duce banii publici alocaţi în acest instrument de investiţii la nivel local.

Ceea ce mă surprinde pe mine este că cei care acuză sunt chiar beneficiarii acestui program. Adică, deşi în presă acuză că este un program rău, care drenează banii publici în buzunarele baronilor locali, primarii USR au aplicat cu toţii pentru a lua bani pentru investiţii în beneficiul comunităţilor pe care le conduc.

Eu nu ştiu dacă am mai văzut undeva o ipocrizie atât de mare şi de populistă. Acum sunt două variante posibile. Ori toţi primarii USR sunt nişte baroni locali care fură banii publici, iar atunci m-aş fi aşteptat să faceţi o şedinţă la partid să-i excludeţi pe baronii USR-işti care vă strică blazonul nepătaţilor din politica românească, ori cei din conducerea USR habar n-au cât de util este acest instrument de investiţii la nivel local.

Şi pentru că aţi vorbit despre împărţirea banilor pe criterii politice, stimaţi colegi de la USR, vă mai amintiţi celebra Anexă 7.03, când primarii voştri au beneficiat de acele fonduri, împărţite fix după ponderea politică pe care o aveaţi în acea coaliţie de guvernare? Cum puteţi acum să mai vorbiţi de alocări politice?

Ceea ce mă dezgustă şi mai mult este că, atunci când PSD creştea veniturile şi nivelul de trai al românilor, cei de la USR ne acuzau că nu alocăm suficient pentru investiţiile publice. Acum, însă, când ajungem, cu această suplimentare, la 7% din PIB pentru investiţii, cei de la USR nu mai ştiu ce să facă pentru a compromite acest program.

Aceasta este maniera în care USR se raportează la România şi în general la tot ce ţine de administraţie. În goana electorală, critică orice lucru bun din această ţară, doar, doar vor mai smulge nişte voturi din anumite nişe sociale. Critică orice, atacă orice, distrug totul, fără a pune nimic în loc, fără a veni cu soluţii, fără a propune o viziune de dezvoltare pentru România.

Dar lumea s-a convins cum stau lucrurile. Toată această politică a USR de "Gică contra" a ţinut până aţi ajuns la guvernare, iar lumea s-a lămurit imediat de incapacitatea administrativă a USR. Aţi făcut haos şi scandal permanent în Sănătate, nu aţi livrat nimic, nici la Transporturi, nici la Justiţie şi aţi eşuat lamentabil în Economie, afectând mii şi mii de IMM-uri.

Stimaţi colegi de la USR, după ce aţi fost la guvernare şi v-aţi arătat valoarea şi după ce chiar primarii voştri s-au înghesuit să ia bani prin Anghel Saligny, nu mai aveţi niciun drept să criticaţi acest program!