Alexandra Huţu
Alexandra Huţu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.47 Alexandra Huţu - declaraţie politică având titlul "PSD este singurul partid care organizează dezbateri aprofundate cu toţi factorii implicaţi pentru realizarea unui sistem de educaţie modern, incluziv, adaptat la noile realităţi economice şi sociale";

Doamna Alexandra Huţu:

"PSD este singurul partid care organizează dezbateri aprofundate cu toţi factorii implicaţi pentru realizarea unui sistem de educaţie modern, incluziv, adaptat la noile realităţi economice şi sociale"

Aşa cum ştiţi, Partidul Social Democrat, de la începutul lunii martie, organizează dezbateri şi consultări concrete şi serioase cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor, dar şi cu membrii asociaţiilor aleşilor locali, ONG-uri, parlamentari, specialiştii din domeniul învăţământului.

Ceea ce ne interesează în mod deosebit pe mine şi pe colegii mei social-democraţi este să reuşim să identificăm împreună cu toţi factorii implicaţi în sistemul de învăţământ soluţii pe termen mediu şi lung care să ducă la rezultate pe toate palierele - modernizarea şi digitalizarea infrastructurii educaţionale şi a resurselor de studiu; asigurarea accesului egal şi neîngrădit la educaţie pentru toţi copiii; garantarea transportului gratuit pentru elevi pentru toate tipurile de transport, pe tot parcursul anului calendaristic; consolidarea învăţământului dual, prin implicarea mediului privat, bazat pe însuşirea unor aptitudini practice şi cunoştinţe profesionale, care să permită absolvenţilor un acces cât mai bun pe piaţa forţei de muncă; instituirea la nivel naţional a programelor şcoală după şcoală pentru sprijinirea părinţilor care muncesc; creşterea programelor de formare a dascălilor; stimularea dialogului şi participării elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice la guvernanţa unităţilor şi instituţiilor responsabile de învăţământul românesc şi, nu în ultimul rând, susţinerea capitalului uman din educaţie.

Bineînţeles că avem nevoie mai mult ca oricând de modernizarea arhitecturii curriculare, prin dezvoltarea şi adaptarea la cerinţele actuale existente pe piaţa muncii a învăţământului dual, prin cointeresarea şi stimularea mediului privat, realizarea unor parteneriate între unităţile de învăţământ, antreprenori şi organizaţii profesionale. Aceste deziderate se impun atât pentru ciclul preuniversitar, cât şi pentru cel superior.

Referitor la salarizarea cadrelor didactice, PSD consideră că este necesară creşterea salariilor în două zone din sistemul de învăţământ preuniversitar: la profesorii debutanţi, pentru a atrage absolvenţii bine pregătiţi şi la profesorii care lucrează în mediul rural, pentru asigurarea accesului egal la educaţie în toate zonele.

Toate programele şi măsurile pe care le-am descris trebuie definite de la bun început ca programe naţionale pe termen mediu şi lung, indiferent ce partid sau coaliţie se află la guvernare.

În urma tuturor consultărilor care se vor finaliza la începutul lunii aprilie, PSD va contribui, prin amendamente formulate în Parlament, în procesul de analiză şi dezbatere, la realizarea unor legi ale învăţământului care să aducă stabilitate pe termen lung a cadrului legislativ şi îmbunătăţirea majoră a calităţii educaţiei, inclusiv a condiţiei elevului şi dascălului.

Pentru noi, social-democraţii, Legile educaţiei reprezintă o prioritate strategică a ţării, chiar dacă nu gestionăm direct domeniul învăţământului la nivelul Guvernului.

Avem nevoie să construim o bază solidă care să nu se mai modifice de la an la an şi care să fie adaptată la realităţile actuale şi viitoare de pe piaţa muncii.

PSD a pledat de fiecare dată pentru consultare publică şi transparentă, pentru că această arhitectură a sistemului de educaţie este mult prea importantă pentru a fi decisă în spatele uşilor închise.

România nu-şi permite încă o reformă superficială în acest domeniu.

Îmi doresc să avem şi în Parlament dezbateri constructive, atât între partidele din coaliţia de guvernare, dar mai ales cu sindicatele şi asociaţiile direct interesate de aceste legi, în special cu reprezentanţii cadrelor didactice, ai părinţilor, elevilor şi studenţilor.