Ştefan Muşoiu
Ştefan Muşoiu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.98/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.47 Ştefan Muşoiu - declaraţie politică având ca temă "Reîntregirea familiilor prin revenirea diasporei, cheia pentru un viitor durabil pentru România";

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Reîntregirea familiilor prin revenirea diasporei, cheia pentru un viitor durabil pentru România"

De fiecare dintre noi, toţi românii, depinde viitorul ţării noastre, atât prin demersuri individuale, cât şi colective. Exclud orice truism retoric şi banal şi vreau să vă demonstrez practic cum putem asigura un viitor durabil pentru România prin intermediul câtorva instrumente simple. Pe unele le avem deja la dispoziţie, iar pentru a le obţine pe restul, este nevoie de mai multă voinţă şi determinare politică. Însă cred că le vom găsi, având în vedere succesiunea de coordonate imigraţioniste, pe care suntem obligaţi să le acceptăm, mai ales că şi aşa, deja, ele se infiltrează în rândul tuturor populaţiilor europene de câţiva ani încoace. Nu vorbesc despre vreo opoziţie şovinistă, pentru că poporul român s-a dovedit extrem de tolerant cu minorităţile naţionale şi deosebit de ospitalier cu toate popoarele care au ajuns pe aceste meleaguri, şi nu mă refer doar la ucraineni, ci şi la asiatici şi africani. Graţie acestor gesturi admirabile, suntem daţi, peste tot în lume, ca exemplu pozitiv privind buna convieţuire, manifestată faţă de celelalte naţiuni prezente în ţara noastră, la ora actuală.

Proiecţia unei Românii mult mai prospere şi de viitor s-ar putea realiza prin atragerea, înapoi pe aceste meleaguri, a celor peste 5 milioane de români care muncesc onest în diverse alte state membre ale Uniunii Europene. De fiecare dată când m-am întâlnit cu ambasadori şi alte oficialităţi din Italia, Spania, Franţa, Germania sau chiar şi Marea Britanie, ori alte ţări ale UE, am auzit foarte multe vorbe de laudă la adresa conaţionalilor noştri care s-au transformat în adevăraţi pilonii de creştere şi stabilitate economică pentru statele care i-au adoptat temporar. Subliniez termenul temporar pentru că, la rândul lor, majoritatea românilor cu care m-am întâlnit peste hotare şi-au exprimat speranţa să se întoarcă şi să lucreze acasă, să-şi reîntregească familiile. Şi, dincolo de acest aspect legat de clamarea apartenenţei, de dorul de ţară şi de rude, acest segment de populaţie aflată peste hotare, dar care intenţionează să revină, trebuie să vedem şi oportunitatea standardelor înalte şi de calitate pe care au atins-o aceştia din punct de vedere profesional.

De asemenea, indiferent de performanţa lor, randamentul lor conjugat ar propulsa producţia naţională spre dublarea acesteia. În acest fel, deficitul de forţă de muncă din construcţii, agricultură şi diverse servicii ar putea fi diminuat. Mai mult, toate proiectele de investiţii cu finanţare externă, nerambursabilă şi care necesită un volum mai mare de forţă de muncă şi, concomitent, bine calificată ar putea fi puse în practică de compatrioţii noştri, astfel încât să nu ne mai plângem, imediat după diversele inaugurări, că lucrările nu sunt chiar conforme din pricina folosirii forţei de muncă asiatică sau africană.

Eu ştiu că avem milioane de români disponibili să se întoarcă începând de mâine în ţară dacă le-am crea condiţiile necesare, motiv pentru care le pledez cauza în faţa dumneavoastră şi vă propun să le acordăm mai multă atenţie şi o serie de facilităţi necesare înfiinţării microîntreprinderilor sau fermelor agricole. Am convingerea că ţara noastră va deveni şi mai atractivă pentru conaţionalii noştri, dacă antreprenorii autohtoni vor deveni şi ei beneficiarii unor măsuri şi facilităţi care să completeze procesul de repatriere a cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Indiferent de dimensiunea impactului bugetar, cu certitudine acesta va fi mult mai mic în raport cu gama efectelor pozitive ale acestor decizii, de la reîntregirea familiilor, la creşterea economică predictibilă şi rezilientă, dar şi până la majorarea veniturilor bugetare şi la asigurarea resurselor financiare pentru salarii şi pensii mai mari.

În completarea acestor măsuri, pe care partidul pe care îl reprezint intenţionează să le impună în faţa partenerilor de guvernare, vă reamintesc că PSD, prin europarlamentarii săi, a solicitat Bruxelles-ului, în mod oficial, alocarea mai multor fonduri comunitare pentru sprijinirea copiilor români cu părinţi plecaţi în afara ţării.

Aşadar, şi acest demers confirmă, încă o dată, că nouă ne pasă cu adevărat de diaspora şi că anunţurile noastre privind măsurile luate pentru această categorie a populaţiei se concretizează etapizat. Colegul nostru, europarlamentarul Victor Negrescu, a trimis, recent, o cerere, Comisiei Europene, contrasemnată de eurodeputaţi din mai multe grupuri politice, prin care atrage atenţia instituţiilor europene asupra problemelor complexe, psihologice, educaţionale, economice sau de sănătate, cărora trebuie să le facă faţă copiii ai căror părinţi lucrează în alte ţări ale Uniunii.

Această problemă multinaţională generează o serie de consecinţe asupra dezvoltării acestor copii, situaţie dramatică ce ar putea să îşi găsească rezolvarea printr-o colaborare mai bună la nivel european între statele membre, autorităţile competente şi partenerii neguvernamentali reprezentativi, cât şi prin alocarea de fonduri comunitare suplimentare.

Prin intermediul tuturor acestor politici trainice şi prospective, deloc angrenate în captivitatea momentului, ci angajate în determinarea unui viitor mult mai bun, PSD va restabili încrederea celor plecaţi departe de patrie, astfel încât să putem reîntregii naţiunea, devenind un stat mult mai puternic şi care se va putea reafirma mult mai uşor la nivel mondial.