Parliamentary debates

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Viitoarea extindere a Uniunii Europene va fi o provocare politică generală, cât şi naţională"

La finalul anului trecut, premisa privind viitoarea apartenenţă a Ucrainei şi a Moldovei la Uniunea Europeană căpăta atât de mult contur, încât presa din întreaga lume titra despre acest subiect şi prezenta această perspectivă din cele mai diverse unghiuri de abordare, toate trecute, inevitabil, şi prin filtrul conflictului declanşat de Federaţia Rusă.

În ciuda interesului manifestat de mass-media, de analişti politici şi de diverşi finanţişti renumiţi, acest proces de aderare rămâne prea puţin dezbătut şi asta mai ales pe fondul unei Uniunii care pare pe zi ce trece din ce în ce mai greu de guvernat din cauza unor reguli şi decizii încremenite în timp şi care nu mai pot oferi răspunsurile corespunzătoare succesiunii noilor provocări de toate tipurile. Recentele mitinguri şi gesturile radicale ale fermierilor şi transportatorilor din statele comunitare cu economii puternice relevă că Uniunea Europeană are nevoie de revizuiri atât ale arhitecturii sale decizionale, cât şi economice, aşa cum am mai reliefat şi în alte declaraţii politice, o parte dintre ele susţinute pe parcursul anului trecut, atât în faţa dumneavoastră, dar şi în diverse întâlniri cu omologi sau ambasadori străini.

Subliniez că exclud a priori orice îndoială legată de importanţa şi de oportunitatea acestei extinderi. Însă accederea acestor două state vecine ţării noastre trebuie dublată şi de extinderea dezbaterii publice, mai ales că pentru instituţiile europene decizia a fost luată, după cum relata Le Monde. Integrarea Moldovei şi cea a Ucrainei nu vor consta doar dintr-o serie lungă de aranjamente instituţionale, concentrate pe un obiectiv geostrategic ce trebuie îndeplinit, ci, inevitabil, trebuie să preconizăm cu toţii care ar putea fi gradul cu care această extindere ar perturba cadrul existent şi ce măsuri vor fi luate la nivelul UE, precum şi de fiecare stat membru mai vechi.

Fireşte că şi România trebuie să fie bine pregătită pentru transformările pe care le va degaja această raliere a celor două state la comunitatea europeană. Ca de fiecare dată, cei mai noi membri, printre care ne numărăm şi noi, sunt cel mai puternic afectaţi de schimbările interne ale Uniunii, la fel şi statele care au o economie în plin avânt, şi nu una consolidată timp de secole.

Dintre aceste raţionamente, pun un accent deosebit pe pragmatism, având în vedere că, înainte de atingerea acestor ţinte geostrategice, se prefigurase deja că Uniunea Europeană are nevoie de noi reforme interne, de la cele instituţionale şi până la cele sociale sau la cele legate de agricultură şi protecţia mediului.

Alături de colegii mei de la PSD şi PES, precum şi de social democraţii europeni, am militat şi continuăm să pledăm pentru lărgirea atribuţiilor de legiferare ale Parlamentului European şi pentru revizuirea regulilor de luare a deciziilor în Consiliu. Uniunea Europeană a celor douăzeci şi şapte de ţări s-a dovedit deja, în câteva rânduri, ceva mai dificil de guvernat pe fondul specificităţilor atât de diferite ale fiecărui membru în parte, cât şi din pricina inaplicabilităţii perfect uniforme a deciziilor comune. Cel mai probabil este nevoie de o anumită marjă de flexibilizare a condiţiilor şi a unor termene. În plus, o altă prioritate a instituţiilor europene ar trebui să fie şi rezolvarea contradicţiilor care o afectează, astfel încât nici procesul de aderare, şi nici consecinţele ulterioare acestuia să nu aibă efecte majore pentru cei nou-veniţi sau pentru ţările cu economii în creştere.

Să nu omitem faptul că, în cadrul UE, nivelul de trai variază în funcţie de ţară. Iar PIB-urile Ucrainei şi Moldovei pe cap de locuitor sunt, acum, de aproximativ cinci ori mai mici decât cel al Danemarcei. În completare, trebuie să fim atenţi şi la tensiunile existente dintre Polonia, Bulgaria, Ungaria, ţara noastră şi Slovacia pe de-o parte şi Ucraina pe de altă parte în legătură cu exporturile de cereale ucrainene. În lipsa unei revizuiri prealabile şi a arhitecturii sale economice, extinderea UE ar duce la slăbirea clasei mijlocii şi a muncitorilor din ţările occidentale, dar şi a celor din statele estice care au aderat la comunitatea europeană după 2004.

Aşadar, tranziţia la o Uniune extinsă se prefigurează nu doar ca o provocare matematică, ci şi ca o provocare politică care trebuie abordată în consecinţă atât global, cât şi la nivel naţional. Mai mult, este vital ca atât ţările membre, cât şi cele candidate să aibă în continuare garanţia că proiectul european îşi îndeplineşte cu succes rolul de piaţă continentală, dar şi de democraţie transnaţională.

Iar pe plan intern, România trebuie să se pregătească din timp să facă faţă provocărilor socioeconomice pe care le ridică accederea Ucrainei şi a Moldovei. Trebuie să identificăm, cât mai rapid, soluţii ca să preîntâmpinăm dificultăţile economice inerente, indiferent cât de mici sau de mari vor fi, dar care vor apărea odată ce aceste ţări vor intra pe piaţa internă a Uniunii.

Prin instrumentarea timpurie a unei astfel de strategii preventive, numele României va conta şi mai mult atât la masa deciziilor de la Bruxelles, dar şi pe plan internaţional. Anul acesta este unul al alegerilor în tot spaţiul Uniunii şi acest lucru poate deveni cu adevărat benefic pentru toţi locuitorii săi şi implicit pentru români, dacă vor desemna prin votul lor oamenii calificaţi să le reprezinte cu adevărat interesele. Iar PSD va avea şi cu ocazia scrutinului din 9 iunie pentru europarlamentare o garnitură de candidaţi cu multă experienţă în politica internă şi în cea a UE.

PSD mizează pe profesionalismul candidaţilor săi, nu pe amatorismul, impostura şi hazardul de care abuzează la maxim opoziţia!