Ioan Vulpescu
Ioan Vulpescu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.66/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.47 Ioan Vulpescu - declaraţie politică despre "România lucrătorilor culturali şi a reformiştilor aculturali";

Domnul Ioan Vulpescu:

"România lucrătorilor culturali şi a reformiştilor aculturali"

Am realizat un studiu, prezentat pe larg în cel de-al optulea volum al Seriei Caiete Documentare Club România, intitulat "Identitate şi Cultură. Naţional, European, Universal", asupra rolului valorii rezilienţei în constituirea unor ecosisteme culturale sustenabile, în acord cu perspectivele UE referitoare la strategiile de (re)construcţie a unei societăţi postpandemice. Faptul că SCC-urile (Sectoarele Culturale Creative) au confruntat probleme diferite, în funcţie de gradul de investiţii prealabil pandemiei şi de maniera în care industriile aferente arareori au fost explorate ca domenii generatoare de profit, a reprezentat unul dintre factorii care au accelerat criza financiară a arealului cultural.

Studiul analizează pactul pentru Cultură propus de UE, #CulturalDealEU, şi efectele sale asupra recomandării UE, prin care 2% din bugetele totale ale Planurilor Naţionale de Redresare şi Rezilienţă să fie alocate domeniului culturii. În acest demers au fost analizate măsurile incluse de PNRR-urile a 27 de state europene pentru domeniul culturii, incluzând România. În mod particular, am evaluat măsurile excepţionale de bune practici ale statelor care şi în timpul pandemiei, dar şi prin PNRR-uri, au investit masiv în redresarea culturii - Franţa, Italia, Austria, Cehia, şi state care au preferat să substituie măsuri particulare asumate prin PNRR cu scheme naţionale pentru redresarea SCC, precum Germania, Suedia, Luxemburg şi Danemarca.

Dincolo de aceste aspecte, parte a unei analize comparative elaborate privind construcţia PNRR-urilor, mai ales din perspectiva eforturilor de a transforma cultura într-un domeniu esenţial, am analizat 11 carenţe ale PNRR-ului României prezente la capitolul cultură, alături de două situaţii problematice care au tangenţă cu obiectivele PNRR, dar care pot fi realizate independent de el: O.U.G. pentru Statutul lucrătorului cultural, un modus operandi greşit şi o sursă a inegalităţilor dintre categoriile de operatori culturali, respectiv Schema de ajutor de stat pentru cultură, redusă de la 100 de milioane de euro, cum fusese anunţat, la 140.000.000 de lei, adică 28 de milioane de euro, ceea ce înseamnă 4666,666 euro/operator cultural finanţat. Astfel, operatorii culturali primesc 28% din cât a fost anunţat iniţial de guvernul de dreapta.

În acest studiu am expus motivele pentru care România, deşi nobilă în intenţiile de afirmare a culturii ca domeniu sustenabil, e încă departe de trendurile europene aplicate pentru a face acest domeniu esenţial pentru societatea românească post-pandemică sau pentru a promova produsele SCC-urilor autohtone în plan internaţional.

Ce se poate constata în urma analizei situaţiei particulare a domeniului culturii în diferite PNRR-uri, este că majoritatea statelor europene au folosit această oportunitate în primul rând pentru a produce reforme legislative care să amelioreze statutul angajaţilor şi operatorilor culturali, a sistemului de finanţare a sectorului cultural, şi a tranziţiei la energia verde a instituţiilor culturale, folosind, totodată, şi un plan intens de digitalizare a patrimoniului.

Post-pandemie, statele europene simt nevoia introducerii unor scheme particulare de vouchere creative pentru a sprijini inovaţia şi democratizarea accesului la cultură: Cehia surprinde prin asemenea măsuri, în vreme ce Franţa şi Italia adaugă buget de la stat pentru a dezvolta intens internaţionalizarea serviciilor şi produselor culturale. Cea mai comună soluţie căutată însă este dubla resuscitare a SCC şi a turismului, prin producerea unor oferte juxtapuse care să permită scheme de suport pentru creaţia artistică şi finanţare a producţiei cinematografice (FR, SP), creşterea atractivităţii oraşelor istorice mici (IT), intensificarea rutelor culturale (CY, CZ).

În acelaşi timp, potrivit unei evaluări publicate de UE, România se află pe locul 3 de la coada clasamentului privind investiţiile în cultură, după maniera în care statele aleg să răspundă la reactivarea domeniului prin metodologia implementată de PNRR-uri.

Din rândul celor mai bune exemple de bune practici, UE a selectat câteva, care atrag atenţia din perspectiva eficientizării categoriilor de cheltuieli şi maximizării rezultatelor pentru un număr cât mai larg de beneficiari:

a) Austria - a ales să construiască un fond de investiţii pentru tranziţia la energia verde a sectoarelor şi industriilor culturale creative, juxtapunând două axe: renovarea clădirilor istorice şi adaptarea lucrărilor de renovare la exigenţele Programului Baukultur - combinarea calităţii arhitecturale şi a priorităţilor ambientale.

b) Cehia - este apreciată ca având unul dintre cele mai performante pachete de reforme legislative privind statutul artistului şi cea mai bună schemă de ajutor pentru dezvoltarea educaţiei digitale, financiare şi manageriale a inovatorilor din SCC-uri.

c) Grecia - este preferată pentru abordarea comprehensivă a măsurilor inovative pentru promovarea culturii ca resursă a creşterii şi dezvoltării sustenabile. Este singura ţară care promovează cultura ca factor pentru sprijinirea sănătăţii mintale şi care a investit masiv în facilitarea accesului la instituţiile culturale a persoanelor în etate şi cu dizabilităţi. Pe de altă parte, ecosistemele locale au fost încurajate, punând accentul pe meşteşuguri, branduri culturale elene şi forme de comerţ regional.

d) Spania - a investit masiv în sectorul audio-vizual, făcând ecosistemul mai atractiv şi mai accesibil, corelând categoriile de cheltuieli pentru digitalizarea serviciilor culturale (muzee, biblioteci, arhive naţionale), folosind sectorul cinematografic intens pentru internaţionalizare şi atragere de investiţii.

De la declanşarea pandemiei, harta Europei a fost divizată în trei grupe de state, după maniera în care au preferat să investească în cultură. Grupa statelor-model, care au tratat cultura ca factor generator al rezilienţei şi normalităţii, oferind pachete de măsuri generoase, în mod echitabil SCC-urilor, în timpul pandemiei şi dublând ajutorul obţinut prin PNRR (prin care au respectat cuantumul #CulturalDealEU de 2%) cu finanţare de la bugetul de stat - Franţa şi Italia fiind, detaşat, paradigmatice pentru acest tip de măsuri. Grupa statelor care au finanţat moderat cultura, incluzând însă un capitol generos în PNRR, prin care au alocat sub 1.5% din bugetul total al planului pentru cultură -, precum Belgia, Lituania, Portugalia. Şi, în final, grupa statelor care au ignorat cultura din morfologia PNRR-urilor, precum Cipru, Malta, Danemarca şi Germania, dar asta nu pentru că nu privesc cultura ca un domeniu esenţial, ci pentru că măsurile lor financiare aplicate în acest domeniu pre-pandemie au fost suficient de puternice încât să producă transformări sustenabile, finanţare pe termen lung şi să evite colapsul în sfera SCC-urilor. În plus, au preferat să facă din cultură un beneficiar şi nu un domeniu-ţintă, turismul şi energia fiind finanţate masiv, cu efecte terţe asupra SCC-urilor - viziune pe care nu o împărtăşesc.

Între aceste state, România, o ţară care investeşte prin PNRR doar 0,68% în domeniul culturii şi care nu poate produce strategii de finanţare specifice pentru acesta şi pentru domeniul turismului, în mod autonom.

România e tipul de caz care dezvoltă o a patra categorie, a statelor care recunosc domeniul culturii ca producător de profit, dar nu alocă resursele necesare, nici legislativ, nici financiar, ca acesta să fie sustenabil la nivelul SCC-urilor. În plus, noua legislaţie dedicată statutului lucrătorului cultural a multiplicat, din nefericire, inegalităţile sociale dintre posibilii beneficiari şi a tratat inechitabil categoriile SCC-urilor cărora li se adresează.

Departe de a respecta prevederile UNESCO şi UE pentru un statut al artistului şi al muncii artistului, străină de valorile muncii creative şi de o strategie naţională pentru cultură care să stimuleze finanţarea de stat prin contribuţii de la mediul privat, cultura României pare mai degrabă întreprindere elitistă, boemă, a unui secol trecut, o afacere mioritică şi nimic mai mult: dovadă că transhumanţa carpatică e preferată pentru finanţare prin PNRR, pentru dubla genealogie, turism-cultură, în locul SCC-urilor pentru care, până nu demult, în stradă, de ziua Supravieţuirii Artistului, şi în online, activiştii şi nostalgicii culturii înalte luptau pentru ceea ce în alte ţări e o normalitate: #CulturaEsteMunca.