Parliamentary debates

Doamna Dan-Ştefan Motreanu:

"Voinţa poporului este literă de lege doar când îi serveşte lui Traian Băsescu"

Mă simt obligat astăzi să mă refer la un subiect fierbinte care, periodic, în ultimii ani, revine în atenţia opiniei publice. Concret, mă refer la modul diferit în care şeful statului se raportează la voinţa populară. Luni seara, după consultările de la Palatul Cotroceni pe tema revizuirii Constituţiei (aş vrea, în paranteză, să semnalez şi unicul aspect pozitiv al evenimentului, şi anume că preşedintele Traian Băsescu a ajuns la concluzia că propunerile PNL sunt corecte şi că se impune o revizuire amplă a legii fundamentale, nu una limitată doar la modificarea sistemului parlamentar, aşa cum susţine PD-L), şeful statului a făcut o serie de declaraţii presei, pe care le reproduc: "Singurul lucru pe care nu-l pot media este legat de suveranitatea poporului român. Ceea ce românii au votat la referendumul din noiembrie, din punctul meu de vedere nu poate fi nici negociat, nici mediat (...). Dacă voi constata că partidele nu au predispoziţie să recunoască suveranitatea poporului român, şi să transpună în lege voinţa, voi fi nevoit să apăr deciziile exprimate prin vot liber ale românilor în dispute publice. Voi considera că sunt obligat să apăr ceea ce românii au votat în noiembrie 2009".

Scoţând din context faptul că preşedintele se referea la votul de la un referendum organizat în scop pur electoral şi totodată fără valoare juridică din punct de vedere constituţional, aş putea spune că afirmaţiile domniei sale sunt corecte.

Mă văd însă obligat să mă întorc în timp, în luna noiembrie a anului trecut, înainte de alegeri, şi să arăt că atunci a existat o situaţie similară, mai mult, legitimată atât din punct de vedere constituţional, cât şi a altor reglementări în vigoare. Mă refer la ceea ce s-a numit "Proiectul Iohannis", când o foarte largă majoritate parlamentară, formată din PNL, PSD, UDMR, minorităţi şi PC, a agreat iniţiativa PNL şi a propus o formulă de guvern cu primarul Klauss Iohannis prim-ministru. Din start, preşedintele Traian Băsescu nu a recunoscut această majoritate şi dreptul acesteia de a desemna un candidat la funcţia de prim-ministru. Numai că, PNL, PSD, UDMR, deputaţii minorităţilor şi PC nu reprezentau nişte entităţi abstracte în Parlament, ci voinţa a peste 4 milioane de cetăţeni care au votat candidaţii acestor formaţiuni politice. 4 milioane care reprezentau aproape 70% din cetăţenii care s-au prezentat la urne. Oare votul celor 4 milioane nu reprezenta tot o decizie exprimată liber? Oare voinţa celor 4 milioane de cetăţeni nu era şi ea de negociat? Oare cei 4 milioane de cetăţeni nu reprezintă şi ei suveranitatea poporului roman? De ce preşedintele României se simte obligat să apere doar ceea ce românii au votat în noiembrie 2009 şi nu şi ceea ce au votat românii în 2008?

La aceste întrebări sunt convins că domnul preşedinte Traian Băsescu nu va răspunde. Pentru simplu fapt că votul celor 4 milioane de cetăţeni nu îi erau favorabile scopurilor personale domniei sale. Pentru preşedintele României, voinţa poporului este luată în considerare doar atunci când serveşte scopurilor şi intereselor domniei sale, când nu, chiar dacă este vorba de interesul naţional, nu face nici măcar o referire la această voinţă a poporului.

Ar mai fi de menţionat că, ţinând cont de consecinţele de ordin juridic, votul din 2008 este chiar mult mai important decât cel din noiembrie 2009. Dacă ar fi să fac o comparaţie forţată, dar deloc lipsită de simţul realităţii, aş putea spune că votul din 2008 este similar unui meci de fotbal oficial, în timp ce votul din noiembrie 2009 este similar unui meci de fotbal amical. Şi mai cred ceva, voinţa poporului înseamnă inclusiv dreptul ca înainte de a i se cere să se pronunţe asupra unui subiect, să fie corect informat şi să aibă posibilitatea de a participa sau măcar asculta o campanie de dezbatere pe tema supusă în discuţie. Lucru care nu s-a întâmplat în cazul referendumului din noiembrie 2009, astfel că cetăţenii, dorind, firesc de altfel, de a avea un parlament cu cheltuieli mai mici au votat pentru o unică formulă care i s-a prezentat.

Nu în ultimă instanţă, ţinând cont de insistenţa şefului statului de a declara că rezultatul referendumului nu se negociază, aş vrea să reiau un semnal dat de presă anul trecut: într-un cotidian central se arăta că numărul de 8,5 milioane de alegători înscrişi pe listele electorale permanente care s-au prezentat la vot nu reprezintă 50% din totalul românilor cu drept de vot şi după cum se ştie, valabilitatea unui referendum este dată de prezenţa la urne a 50% plus unu a alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente. Din păcate, Biroul Electoral Central nu a dispus o verificare pentru a constata câţi din cei 733.000 de români care au votat pe tabelele suplimentare erau sau nu înscrişi şi pe listele electorale permanente. Referendumul a fost validat, dar o urmă de suspiciune a rămas. Repet, este vorba de un semnal din presă.