Călin Potor
Călin Potor

Sittings of the Chamber of Deputies of March 22, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 22, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Călin Potor - declaraţie politică: "România, probabil singura ţară din lume care nu combate violenţa în familie!";

 

Domnul Călin Potor:

"România, probabil singura ţară din lume care nu combate violenţa în familie!"

Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, înfiinţată în baza Legii nr. 217/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Muncii, avea ca obiective principale ale activităţii prevenirea şi combaterea violenţei intrafamiliale, precum şi sprijinirea membrilor de familie, victime ale actelor de violenţă domestică, prin organizarea unui sistem eficient de servicii sociale specializate în acest domeniu, la nivel naţional. La nivelul acestei agenţii, a existat o strategie naţională în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului de violenţă în familie, care avea în vedere dezvoltarea capacităţii instituţionale pentru abordarea multisectorială a problematicii violenţei în familie, în conformitate cu principiile ce fundamentează acest document, printre care este menţionat şi cel al nondiscriminării şi egalităţii de şanse.

Din datele statistice se cunoaşte faptul că acest tip de agresiune reprezintă un pericol major pentru femei, care sunt victimele cele mai numeroase. Astfel, potrivit unor studii realizate în ultimii ani, aproape un milion de femei din România au suferit anual, în mod frecvent, diferite forme de violenţă în familie. Fenomenul violenţei în familie reprezintă o problematică abordată în toate documentele internaţionale referitoare la promovarea şi garantarea drepturilor femeilor şi egalităţii de gen (convenţii ale ONU, recomandări, rezoluţii şi rapoarte ale Consiliului Europei, decizii şi programe ale Uniunii Europene) şi este inclus ca obiectiv şi în strategia naţională pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Având în vedere aspectele menţionate, ar fi fost necesar ca specificul activităţii fostei Agenţii Naţionale pentru Protecţia Familiei să fie corelat cu domeniul egalităţii de gen, ce intra până de curând în atribuţiile fostei Agenţii Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi. Din păcate, aceste două autorităţi care funcţionau în subordinea ministerului pe care îl conduceţi au fost desfiinţate recent, făcând astfel imposibilă armonizarea strategiilor de acţiune în vederea stopării fenomenelor periculoase legate de violenţa conjugală.

În acest context, nu trebuie să întrebăm ministrul de resort care sunt măsurile adoptate pentru a se asigura buna funcţionare a direcţiilor rezultate din desfiinţarea celor doua agenţii naţionale. Este evident că proiecte importante, precum stadiul organizării reţelei naţionale de centre de asistenţă pentru victimele violenţei în familie, au fost abandonate, iar fenomenul se va manifesta cu şi mai mare asiduitate în lipsa unor structuri de prevenire. Nu ne mai miră însă nimic la acest guvern incapabil, care a transformat România într-o ţară din lumea a treia, în care oamenii se sinucid de foame şi îşi bat nevestele de sete...