Mircea Irimescu
Mircea Irimescu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.10/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Mircea Irimescu - declaraţie politică intitulată "Populism şi eroism";

 

Domnul Mircea Irimescu:

"Populism şi eroism"

Timpurile dificile pe care le trăim agravează stările de confuzie din societate. Pentru mulţi detectarea adevărului, dificilă dintotdeauna, devine acum imposibilă. Această tristă stare de fapt este nemilos şi nestingherit speculată de demagogi de toate felurile, care abuzează fără reţinere de nivelul de permisivitate al vieţii publice.

Se spune că fără sacrificii - uneori însoţite de epitetul "dureroase"! - nu putem trece de criza ubicuă care ne-nconjoară. În tot cazul, o bună parte dintre europenii printre care ne numărăm şi noi aud asta zilnic de la oamenii politici care-i conduc. Dar foarte puţini au mijloacele necesare verificării veridicităţii acestei afirmaţii cu valoare şi utilizare de postulat.

Ba, în situaţia României, celor mulţi li se induce ideea că liderii ce anulează ajutoarele sociale, taie salariile şi reduc pensiile, care "uită" ani de zile alocaţiile şi bursele la nivelurile cele mai scăzute sunt un fel de eroi ai naţiunii. Este una dintre "gogoşile" ce se vând bine şi hai cu ea pe toate tarabele! "Doar prin sacrificiul nostru se obţine izbăvirea, altă cale nu există", susţin cei ce exercită puterea, pe toate canalele pe care le au la dispoziţie.

Dacă are cineva obiecţiuni la astfel de abordări politice este taxat imediat ca "populist". N-are nimeni dreptul să vorbească despre creşterea veniturilor oamenilor în această perioadă, că este etichetat drept vânător de interese electorale. Un fel de hoţul strigă "hoţii!". Societatea de consum este demult istorie, iar teoria consumului ca factor de creştere economică a umplut deja coşurile de gunoi ale planetei.

Reducerea populismului doar la chestiunea veniturilor populaţiei arată că cei ce o fac mizează pe iuţeala lor la limbă şi nebăgarea de seamă a publicului larg, servit zilnic cu gogoriţe într-o abundenţă teribilă. Şi nu-i tot răul în asta. Din nenorocire, populismul are variante mult mai multe, predilect folosite chiar de cei de la putere.

Ce altceva decât populism abject este gestul fostului prim- ministru Emil Boc de a arăta poporului, prin intermediul televiziunilor ce-l însoţeau, biciul "pentru parlamentari" pe care şi l-a cumpărat din piaţă? El, marele Boc, apără poporul de lăcustele nesăţioase ce-l lasă fără roadele muncii sale, parlamentarii! Ce altceva decât populism interesat este gestul preşedintelui Băsescu de a "cupla" alegerile prezidenţiale în care candida, de un referendum care viza dacă nu anularea (nu se poate, este democraţie, mă-nţelegi...!), reducerea la jumătate a Parlamentului?

Populisme sunt toate tăierile de panglici de la inaugurări, populisme sunt vizitele la sinistraţii de la calamităţi, populiste sunt banalele apeluri la "responsabilitate" venite dinspre diriguitori. Şi tot populisme sunt politicile de promovare a acelor lucrări publice cu vizibilitate maximă (piste de biciclete, marcaje scumpe, faţade ş.a.) care au umplut ţara.

Chiar şi manifestaţiile de stradă de luna trecută, ce ameninţau să zguduie din temelii guvernul, au fost rezolvate tot populist: am greşit, n-am ştiut să "comunicăm", aveţi dreptate, sunteţi îndreptăţiţi, primul-ministru trebuie să negocieze cu FMI-ul refacerea nivelului de trai etc... De dat ceva, evident, nu le-au dat nimic.

Aşadar, manifestări populiste ale conducătorilor, mari sau mici, sunt berechet. Doar cele referitoare la câştigurile şi ajutoarele oamenilor sunt prohibite, în rest, ...care-i mai inventiv! Geme lumea de populişti.

Mai încurcată pare a fi situaţia "eroilor". Multe dintre locurile memoriale din ţară sunt în paragină, cimitirele militare româneşti din străinătate au dispărut demult, casele memoriale se închid una după alta. De actualitate sunt doar revoluţionarii (ale căror drepturi amputate de criză trebuie grabnic refăcute) şi eroii ce se jertfesc pentru scoaterea ţării "la ţintă". Este semn clar că recesiunea distorsionează realităţile şi ascunde oamenilor adevărurile. Care, la noi, oricum nu erau pe toate drumurile...