Parliamentary debates

Domnul Dorel Covaci:

"Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena"

La 21 mai, bisericile ortodoxe şi cele romano-catolice îi serbează pe Împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Aceasta este şi sărbătoarea de hram a Catedralei Patriarhale din Bucureşti. Constantin I sau, cum i se mai spune, Constantin cel Mare, s-a născut în 272/274 d.H., în localitatea Naissus (astăzi Niş, în Serbia) şi a condus Imperiul Roman între 306 şi 337 d.H.

Potrivit istoricilor, Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu, în toamna anului 312, în ajunul unei lupte, Constantin a zărit pe cer, deasupra soarelui, o cruce strălucitoare, ce purta inscripţia "prin acest semn vei birui". Pe timpul nopţii, se spune, că i s-a arătat în vis Iisus însuşi, cerându-i să pună semnul crucii pe steagurile soldaţilor, pe scuturi şi pe arme, ca o protecţie în bătălie. Constantin a făcut întocmai şi a obţinut o victorie zdrobitoare, în ciuda faptului că dispunea doar de 20.000 de oşteni, contra 150.000 ai lui Maxenţiu, adversarul său.

Pe celebrul Arc de Triumf de la Roma, care se păstrează şi la ora actuală, a poruncit să se scrie: "Invinctu divinitatis" (Prin inspiraţie divină), ca recunoaştere a meritului divinităţii în obţinerea victoriei.

La câteva luni după bătălie, în ianuarie 313 d.H., dă Edictul de la Mediolanum (Milano), prin care creştinismul devine religie oficială a Imperiului şi îşi sfătuieşte supuşii să se creştineze. Abia în 380 d.H., însă, creştinismul ajunge religie de stat, în timpul lui Teodosie cel Mare.

Constantin cel Mare dispune scutirea bisericii creştine de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii, interzice pedepsele prea crude sau degradante şi simplifică formalităţile pentru eliberarea sclavilor.

În anul 321 d.H., duminica devine zi oficială de odihnă în tot imperiul.

În 325 d.H., Constantin convoacă Sinodul de la Niceea, cu participarea a 318 sfinţi părinţi, unde se condamnă învăţătura lui Arie, care neagă latura divină a lui Iisus Hristos, se stabileşte formula "Fiul lui Dumnezeu, cel de o fiinţă cu Tatăl", se elaborează şapte articole ale Crezului şi data Paştilor, ca prima duminică de după luna plină, după echinocţiul de primăvară.

Pune bazele oraşului Constantinopole, inaugurat în anul 330, care avea să devină capitala Imperiului Roman de Răsărit sau Bizanţul, cum i se mai spune, până în 1453, când ajunge sub ocupaţie turcească.

Constantin I este convertit la creştinism pe patul de moarte, de către Episcopul Eusebiu de Nicomidia, moare pe 22 mai 337, în Duminica Rusaliilor, şi este înmormântat în propria ctitorie, Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopole.

Împărăteasa Elena (248-329 d.H) s-a născut în provincia Bitinia. La intervenţia împăratului Diocleţian, soţul ei, generalul Constanţiu Chlorus, divorţează, iar ea nu se mai căsătoreşte niciodată. A fost o femeie foarte credincioasă, căreia i se atribuie găsirea rămăşiţelor celor trei magi şi a Sfintei Cruci a lui Iisus Hristos. În anul 326 pleacă în pelerinaj la Ierusalim, face săpături pe Dealul Golgotei şi găseşte trei cruci, cea a lui Hristos şi a celor doi tâlhari răstigniţi împreună cu El. Pentru a descoperi care este cea sfântă, sunt atinse de trupul unui mort. Acesta învie la apropierea de Crucea Domnului.

Împărăteasa Elena construieşte Biserica Sfântului Mormânt, pe locul unde a fost îngropat Iisus Hristos, şi multe alte biserici în locuri sfinte.

Ea a stat până la sfârşitul vieţii alături de fiul său, sfătuindu-l cu blândeţe şi înţelepciune şi s-a stins la vârsta de 80 de ani.

Constantin şi Elena sunt numiţi "cei întocmai cu apostolii", ca o recunoaştere a rolului pe care l-au avut în răspândirea creştinismului pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Ei rămân până astăzi modele de urmat, pentru orice conducător de stat.

Constantin I a fost arhitectul civilizaţiei creştine, un vizionar şi un mare conducător. A conceput o idee şi a luptat, pe tot parcursul, pentru înfăptuirea sa. Aşa a apărut Imperiul Bizantin, farul care trimitea lumina credinţei în Hristos spre răsărit şi apus, centrul lumii, pe o perioadă istorică record de 1.100 de ani.

Scopul creării sale nu a fost prosperitatea, exploatarea resurselor, cuceririle, puterea, aşa cum s-ar fi putut crede. Idealurile sale erau mult mai înalte: civilizarea lumii barbare, creştinarea, răspândirea Cuvântului Sfintei Evanghelii şi aplicarea Sa în practică. Capitala, Constantinopole, şi a doua cetate a imperiului, Tesalonicul, au devenit centre dinspre care marii apostoli şi misionari ai neamului creştin şi-au pornit drumul, pentru a răspândi sămânţa Evangheliei şi a oferi darul Sfântului Botez creştin tuturor oamenilor.

În zilele noastre, când ne preocupă permanent modul cum trebuie condus un stat, soluţiile ieşirii din criză, Uniunea Europeană şi naţiunile sale etc., are loc, în paralel, un atac violent, constant al credinţelor, valorilor, propovăduitorilor lumii creştine. Aşa cum s-a demonstrat, rezolvarea problemelor nu se poate afla dincolo de Dumnezeu, într-o dimensiune pur mercantilă. Ar fi înţelept să ne căutăm inspiraţia în astfel de modele de organizare, în astfel de personaje emblematice, care au înţeles că numai Credinţa reprezintă liantul, elementul purificator şi Lumina izbăvitoare, în vremurile întunecate.