Parliamentary debates

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Dincolo de dulciuri, baloane şi desene pe asfalt ... Legea nr. 2/2004"

Societatea civilă din România devine din ce în ce mai responsabilă.

În acest an, 1 iunie a însemnat mult mai mult decât dulciuri, baloane, spectacole şi desene pe asfalt pentru cei mici şi chiar mai mult decât donaţii pentru copiii aflaţi în dificultate.

2013 mi se pare a fi primul an în care problemele copiilor, pornind de la protecţia lor şi până la susţinerea şi promovarea celor mai merituoşi dintre ei, sunt abordate cu seriozitate, cu temeinicie.

Nu demult vă atrăgeam atenţia asupra rezultatelor unui studiu pe 10 ani realizat de UNICEF, care pe mine m-au impresionat. Acestea se refereau la confortul material, starea de sănătate şi gradul de securitate, educaţia, comportamentul, ca şi la riscurile la care sunt supuşi copiii din 29 de ţări considerate cu economii avansate, între care şi România.

Potrivit acelui studiu, în ceea ce priveşte condiţia generală a copiilor, a reieşit că, pe locul 29, ultimul, se află cei din România, copiii noştri!

Acum câteva zile, o altă statisticăşi alte noutăţi mi-au atras atenţia.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, tot mai mulţi copii sunt victime ale abuzurilor sexuale în judeţul meu, vinovaţi fiind chiar şi taţii vitregi.

Şi tot în judeţul meu - cum, probabil, se întâmplă în mai toate, copii grav bolnavi, cu handicap ireversibil, sunt chemaţi, anual, în faţa unor comisii lipsite de omenie, pentru a mai primi o pecete pe certificatul care le atestă nefericirea.

Societatea civilă reacţionează admirabil: campanii de presă dedicate copiilor fără identitate, promovarea premianţilor, dezbateri, modele exemplare, cum este cel al preotului din Plopu - Prahova... Dar nu este destul!

Legea privind protecţia copilului a rămas încremenită din 2004, şi nu pentru că ar fi una perfectă, ci pentru că, de fiecare dată, noi, legiuitorii, şi ei, cei puşi să o aplice, ne-am complăcut în "cadrul" pe care îl conferă acestui domeniu, unul ambiguu, depăşit, prea permisiv.

Este momentul ca atât noi, legiuitorii, cât şi instituţiile statului responsabile de soarta copiilor României - şcoala, spitalul, primăria, consiliul judeţean, poliţia şi toate comitetele şi autorităţile implicate - să ne luăm rolul în serios.

Avem exemplul UNICEF, avem exemplele extraordinare pe care ni le dă societatea civilă. Nu ne mai trebuie decât minte şi suflet pentru a ne face datoria.