Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.156/2017
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.48 | Marius-Constantin Budăi - declaraţie politică având ca obiect "Măsuri concrete pentru mediul de afaceri din România"; | ![]() |
||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Obiectul declaraţiei politice: "Măsuri concrete pentru mediul de afaceri din România". Săptămâna trecută, Guvernul Tudose a anunţat o serie de măsuri fiscale care, în opinia mea, aduc avantaje importante pentru populaţie, pentru salariaţi, dar şi pentru mediul de afaceri. Am remarcat în mod deosebit impozitul de 1% pentru firmele care au o cifră de afaceri sub un milion de euro. Este o măsură care avantajează în primul rând întreprinderile mici şi mijlocii, dintre care, ştiţi bine, peste 90% sunt firme româneşti. Chiar în cazul unor firme cu rulaje mari, impozitul de 1% pe cifra de afaceri nu va depăşi sarcina fiscală pe care o presupune cota actuală de 16% de impozit pe profit. Important este însă că această sarcină fiscală nu va mai fi susţinută doar de firmele corecte, care au o activitate comercială sănătoasă şi care îşi declară în mod cinstit veniturile şi cheltuielile. Ştim bine că există multe firme care îşi umflă artificial cheltuielile pentru a-şi diminua profitul sau alte companii care pur şi simplu îşi exportă aceste profituri către alte firme din acelaşi grup, dar în afara ţării, sau chiar în anumite paradisuri fiscale. Prin urmare, această măsură nu doar că va creşte profiturile pentru companiile corecte, dar va aduce venituri suplimentare de la companiile care până în prezent evitau plata impozitelor în România, prin diverse mecanisme aflate la limita legii. În plus, Guvernul va introduce, la nivel maxim, prevederile Directivei Uniunii Europene nr. 1164/2016, care va determina firmele multinaţionale să plătească impozitele în ţara în care realizează profiturile. Prin urmare, fac un apel să privim astfel de măsuri din perspectiva beneficiilor economice pentru statul român şi pentru firmele româneşti, înainte de a le ataca din perspectivă politică. Cred aşadar că dialogul şi interesul naţional comun ar trebui să stea la baza dezbaterilor care vor avea loc în Parlament pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă anunţată de Guvernul României cu privire la introducerea acestor măsuri fiscale. |


