Nicolae Giugea
Nicolae Giugea

Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.36/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Nicolae Giugea - declaraţie politică cu titlul "Un alt eşec previzibil - fondurile europene";

Domnul Nicolae Giugea:

"Un alt eşec previzibil - fondurile europene"

Se împlineşte un an de când atrăgeam atenţia în plenul Parlamentului asupra faptului că Guvernul PSD-ALDE nu pare să fie deloc interesat de atragerea fondurilor europene şi că acest lucru va fi plătit, cu vârf şi îndesat, de fiecare român în parte. Mi-aş dori foarte mult să fiu contrazis de acţiunile Guvernului, iar în acest an care s-a scurs, miliardele de euro care aşteaptă să fie cheltuite de România să fi început deja să se reverse în proiecte de mari investiţii, fie în infrastructura de transporturi, fie în spitale noi, fie în proiecte de calificare pentru angajaţi.

Nimic, dar absolut nimic nu s-a întâmplat de la ultima mea intervenţie. Ba din contră! În loc să se fructifice aceste oportunităţi, suntem anunţaţi de la Bruxelles, chiar de comisarul român pentru dezvoltare regională, că pierdem oportunităţi pe bandă rulantă: finanţarea spitalelor regionale de la Craiova, Cluj şi Iaşi este aproape compromisă; finanţarea metroului bucureştean este şi aceea aproape pierdută; finanţarea din bani gratuiţi a drumurilor rapide şi a autostrăzilor a rămas numai o dorinţă.

Am dezbătut în Parlament ultimele două bugete ale României, pentru anii 2017, respectiv 2018. Sper că nu este vreunul dintre dumneavoastră care nu cunoaşte faptul că aproape toate marile investiţii cuprinse în buget au ca sursă de finanţare fondurile europene. Investiţiile din resurse financiare naţionale nu există, pentru simplul motiv că nu mai sunt bani. Din cauza incapacităţii PSD-ALDE de a înţelege cum funcţionează o economie, introducerea unor impozite noi sau majorarea celor existente nu le-a adus mai mulţi bani la buget, ci doar au făcut viaţa mai grea pentru angajaţi, pentru pensionari şi pentru agenţii economici. Aşadar, singura speranţă pentru ca în România să se poată construi ceva este legată de accesarea acelor resurse financiare gratuite, din care ţara noastră poate deveni un beneficiar net.

Am tot încercat să găsesc explicaţii pentru faptul că Guvernul nu a mişcat un deget să atragă aceşti bani. Am presupus că e vorba despre piedici birocratice, despre lipsa experţilor care să scrie proiectele, despre probleme legate de sistemele informatice. Niciodată nu mi-a dat prin cap că adevărata cauză este cu totul alta. Da, din nefericire, chestiunea a fost lămurită chiar de fostul prim-ministru, Mihai Tudose, care afirma cu sinceritate că "Nu poţi să le iei şpagă la băieţii ăia. De asta. Nu poţi să le ceri şpagă, nu? Ăla nu-ţi dă şpagă."

După această scăpare, din categoria "gura păcătosului adevăr grăieşte", am înţeles de ce în exerciţiul financiar 2007-2013 România a fost codaşă la absorbţia fondurilor europene, iar în cadrul financiar 2014-2020, din care deja au trecut trei ani şi mai bine, nu am atras nimic! Nu se ia şpagă, nu se face nimic! Am mai înţeles şi de ce Guvernul PSD-ALDE nu este interesat de construcţia spitalelor regionale din fonduri europene, pentru că aşa ar costa doar 200 de milioane de euro. Însă, dacă spitalele se fac din impozitele şi taxele plătite de români, ele vor costa musai peste 400 de milioane de euro.

Atitudinea generală a PSD-ALDE faţă de fondurile europene este, fără pic de îndoială, cea explicată de Mihai Tudose. Fondurile europene nu sunt atractive pentru autorităţile române pentru că nu se pot fura! O ştie chiar Liviu Dragnea pe pielea lui, iar a asta a băgat frica în tot PSD-ul.

Cei din PSD fug de fondurile europene, însă stau la coadă atunci când vine vorba despre fondurile naţionale. În concepţia PSD, dacă banii sunt ai românilor, atunci este liber la furat! O să spuneţi că sunt prea dur şi că, în realitate, nu-i aşa. Îmi rezerv dreptul să vă trimit la ultimul raport al Curţii de Conturi a României şi veţi constata singuri că numai într-un an, 2016, jaful din bani publici a urcat la peste 43 de miliarde de lei. Da, aţi auzit bine, peste 43 de miliarde de lei! Nici eu nu am crezut că suma este reală! Însă detalii din raport sunt dincolo de orice imaginaţie: căi ferate şi vagoane au dispărut peste noapte, plăţi ilegale de milioane de lei, bonusuri necuvenite, bani dispăruţi de la lucrări de investiţii! Dacă raportăm această sumă la bugetul acelui an, putem să spunem că un sfert din buget a ajuns în buzunarele unora, fără a mai lua în calcul faptul că nu toate actele şi faptele ilegale ar fi fost constatate de Curtea de Conturi.

Nu aş vrea să închei înainte de a vă spune că, văzând dimensiunea batjocurii faţă de banii publici, am înţeles şi încrâncenarea pe care liderii coaliţiei o au faţă de o justiţie care îi tot deranjează de la sifonarea banilor publici. O eventuală revocare a şefei DNA şi o "îmblânzire" a luptei anticorupţie, ne va duce cu siguranţă într-o nouă paradigmă, "dormi liniştit, PSD fură de la tine", iar fondurile europene vor fi cu siguranţă blocate.