Neculai Iftimie
Neculai Iftimie

Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.56/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Neculai Iftimie - declaraţie politic având ca obiect "Furaje modificate genetic din belşug";

Domnul Neculai Iftimie:

"Furaje modificate genetic din belşug"

Uniunea Europeană produce mai puţin de 5% din necesarul de soia. Anual, Uniunea Europeană consumă circa 35 milioane de tone de boabe de soia şi şrot de soia. Aceste cantităţi provin cu precădere din Brazilia, Argentina şi Statele Unite ale Americii şi constituie, în cea mai mare parte, soia modificată genetic.

Suprafaţa totală cultivată cu plante modificate genetic a depăşit la nivel mondial 180 de milioane de hectare 88% din producţia mondială de soia este produsă prin tehnologia Organisme Modificate genetic OMG.

Conform statisticilor, în anul 2008, terenurile cultivate cu soia convenţională în România erau de 50.000 de hectare, iar în 2014 suprafaţa a ajuns la doar 80.000 de hectare.

România importă masiv soia modificată genetic. Legislaţia nu impune etichetarea produselor alimentare care provin de la animalele astfel hrănite. Una din marile greşeli ale Uniunii Europene este atitudinea faţă de aşa numitele OMG-uri. Acestea, vrem, nu vrem, asigură hrana planetei, în condiţiile în care randamentul culturilor clasice, convenţionale, este limitat, insuficient pentru nevoile curente. Uniunea Europeană a interzis cultura soii modificate genetic de statele membre. În schimb, permite în continuare importurile din afara spaţiului comunitar. Faptul a stopat, efectiv, cultivarea soii în România, la momentul aderării ţării noastre, 2007, şi nici chiar subvenţiile acordate nu au ameliorat situaţia cultivării acestei plante.

Zootehnia românească este dependentă de importurile de soia modificată genetic din Statele Unite ale Americii şi ţări ale Americii Latine, care ajung aici mult mai ieftine decât soia autohtonă.

Dincolo de argumentele de ordin economic, se pune întrebarea ce sens are interzicerea cultivării soii modificate genetic, din moment ce animalele europene sunt hrănite cu acelaşi şrot de soia, modificat genetic, iar carnea lor ajunge pe mesele europenilor, având aceleaşi caracteristici pe care le-ar avea dacă în raţia animalelor ar fi soia modificată produsă în Uniunea Europeană ?

Deşi, în teorie, consumatorul european are drepturi şi ar trebui să ştie ce consumă, în practică nu este informat referitor la originea cărnii.

Aşadar, soia nouă nu se poate produce în ţară, în schimb este importată la greu, animalele fiind furajate cu planta interzisă, iar clienţii nu ştiu ce consumă.