Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 25, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.71/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 25, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 25, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.48 | Petru-Sorin Marica - declaraţie politică având ca obiect măsurile prevăzute în Programul de guvernare; | ![]() |
||
|
Intervalul de aproape două luni de la învestirea actualei echipe guvernamentale a fost foarte scurt. Cu toate acestea, Guvernul a putut a prezenta public o serie de măsuri luate, care se aplică deja. Suntem un partid social-democrat, aşa încât cele mai multe măsuri sunt pentru oameni. Aş putea aminti aici câteva, cum ar fi: creşterile salariale pentru profesori şi pentru medici; eliminarea plăţii CASS pentru mame; scutirea de la plata CASS pentru cei care primesc indemnizaţie de creştere a copilului şi pentru cei cu venit minim garantat; creşterea indemnizaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi cu 30%. Alte măsuri au vizat intervenţia în zonele afectate de inundaţii. Fondurile alocate pentru cele 9 judeţe afectate în acest an s-au ridicat la suma de 57,8 milioane de lei. A fost implementat noul sistem electronic de achiziţii publice SICAP, care este funcţional din data de 2 aprilie. Au fost realizate, în trimestrul I, peste 300 de kilometri de reţea de apă şi canal. În cadrul Programului de irigaţii, au fost aprobate 46 de obiective şi s-au semnat contracte de irigaţii pentru o suprafaţă de 800.000 de hectare. Dacă Guvernul reuşeşte să menţină acest ritm, sunt convins că la bilanţul semestrial vor putea fi adăugate multe alte realizări. Opoziţia ar putea suspecta minibilanţul prezentat de Guvern că este prea optimist. Datele statistice oficiale au fost întoarse pe toate părţile şi contestate, uneori vehement. Există însă pentru aceeaşi perioadă de timp şi evaluări provenite din sistemul privat, de la agenţi economici care nu pot fi bănuiţi de simpatii politice de stânga. Principala lor afinitate rămâne profitul, deci minibilanţurile lor sunt rezultatul unor calcule strict contabile. De exemplu, românii au cumpărat în primele două luni mai multe vacanţe decât anul trecut. Cea mai mare creştere, de 45%, a fost înregistrată pentru destinaţiile balneo-montane din România, în timp ce litoralul a crescut cu 16%. Şi mai avem o confirmare indirectă a validităţii a unei măsuri guvernamentale. Valoarea vânzărilor cu vouchere de vacanţă este în creştere cu 76% faţă de aceeaşi perioadă din 2017. Apreciez aceste date ca fiind suficient de relevante. Dacă mai mulţi români îşi pregătesc din timp concediile din acest an, atunci pare mai plauzibil să credem că viaţa lor este mai bună acum decât anul trecut. Guvernul PSD, aplicând Programul nostru de guvernare, a adus mai mulţi bani în buzunarul românilor şi a transformat o promisiune electorală în realitate. Ne menţinem acest angajament şi vom continua să aducem mai mulţi români în clasa de mijloc. Doar în acest mod vom reuşi să garantăm un viitor mai bun pentru oameni, într-o Românie prosperă. |


