Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.20/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.48 | Claudiu-Augustin Ilişanu - declaraţie politică: "De Ziua mondială a justiţiei sociale, 20 februarie, să nu uităm de importanţa incluziunii sociale, a coeziunii dintre diferitele grupuri etnice şi a echităţii pentru funcţionarea şi progresul fiecărei societăţi"; | ![]() |
||
|
Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu: "De Ziua mondială a justiţiei sociale, 20 februarie, să nu uităm de importanţa incluziunii sociale, a coeziunii dintre diferitele grupuri etnice şi a echităţii pentru funcţionarea şi progresul fiecărei societăţi" Astăzi, 20 februarie, marcăm Ziua mondială a justiţiei sociale, stabilită în anul 2007 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Aceasta promovează, la nivel mondial, demnitatea fiinţei umane, egalitatea de şanse şi bunăstarea, la nivel social, a tuturor persoanelor. Justiţia socială este premisa pentru stabilitate şi evoluţie în orice societate. Într-o lume dominată de interese economice, în care fiecare îşi prioritizează acţiunile, de multe ori acţionând departe de spiritul echităţii sociale, numai promovarea unei societăţi juste poate să asigure respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Trebuie să fie clar că fiecare persoană trebuie să beneficieze de aceleaşi oportunităţi, indiferent de vârstă, sex, etnie etc. Termenul de justiţie socială a fost folosit pentru prima dată în anul 1840 de teologul şi profesorul italian Luigi Taparelli, iniţial conceptul fiind utilizat în doctrina teologică. Ulterior însă, filosoful John Rawis a extins şi dezvoltat acest termen dincolo de sfera religioasă, el ajungând să desemneze un principiu bazat pe asigurarea libertăţilor fundamentale şi pe diminuarea sau eliminarea inegalităţilor existente între persoane. Deşi justiţia socială nu se bucură încă de aceeaşi aplicare în toate statele europene, se fac eforturi în cadrul politicilor europene pentru crearea unui cadru social în care incluziunea să aibă un rol esenţial în viaţa socială. Este clar că există discrepanţe în acest sens între statele bogate şi cele mai puţin dezvoltate. Coeziunea socială trebuie să fie una dintre priorităţile politicii europene pentru eliminarea diviziunii sociale. Europa are nevoie de stabilitate şi convergenţă, iar toate acestea se vor realiza prin strategii socioeconomice coerente şi cu impact în rândul societăţilor pentru combaterea nedreptăţii sociale în cadrul Uniunii, pentru prevenirea sărăciei, pentru o educaţie echitabilă, accesul la piaţa forţei de muncă, coeziune socială şi nediscriminare, sănătate şi echitate între generaţii. Ţara noastră îşi continuă progresul în ceea ce priveşte dezvoltarea unor politici eficace în aplicarea justiţiei sociale. Proiectele şi iniţiativele de creştere a salariilor, de sprijinire a persoanelor cu dizabilităţi, vârstnicilor, copiilor săraci, de promovare a respectului între grupurile etnice au fost şi sunt priorităţile noastre pentru reducerea discrepanţelor sociale şi pentru o viaţă economică şi socială mai bună pentru toţi cetăţenii români. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale dezvoltă proiecte cu impact în ceea ce priveşte aplicarea justiţiei sociale, precum "Măsuri destinate creşterii incluziunii sociale a persoanele vârstnice" şi "Îngrijirea informală în îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice - dezvoltarea de servicii-suport şi scheme de finanţare" din cadrul Planului sectorial de cercetare-dezvoltare pentru perioada 2018-2020. Toate acţiunile coaliţiei de guvernare urmăresc continuitatea în ceea ce priveşte creşterea economică, dezvoltare socială şi accesul tuturor pe piaţa de muncă şi în domeniul dezvoltării personale. Aceste aspecte sunt la fel de importante şi la nivel european, de aceea România, din postura deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pune accentul pe solidarizare a tuturor statelor, coeziune şi acţiuni solide care să promoveze un spirit de echitate, în Europa, în domeniul dezvoltării şi al vieţii sociale. Ziua justiţiei sociale este ocazia potrivită de a reflecta asupra importanţei incluziunii, a egalităţii de şanse, a echităţii şi a dreptului la o viaţă socială pentru fiecare persoană. |


