Parliamentary debates

Domnul Vasile Nagy:

"Marea dramă a României - pleacă din ţară tinerii care ar trebui să îşi întemeieze o familie"

Cu un ochi râdem şi cu celălalt plângem, în timp ce privim neputincioşi, an de an, cum zeci de copii buni, care ar putea pune umărul la evoluţia ţării, lasă totul în urmă şi pleacă să studieze la universităţi de peste hotare.

Ne mândrim şi ne bucurăm pentru ei, dar în acelaşi timp ne macină frustrarea că România în continuare nu are prea multe de oferit din punctul de vedere al educaţiei universitare şi, mai apoi, al locurilor de muncă în care aceşti copii să-şi găsească împlinirea. Aşadar, tinerii nu pleacă doar la studiu, sunt prea puţini cei care se mai întorc şi pun în aplicare aici ceea ce învaţă acolo.

Şi poate că n-ar durea atât de tare dacă, în ultimii ani, nu am fi asistat la o decădere continuă a sistemului educaţional românesc, în loc de o evoluţie, fie ea şi lentă.

Ratele de promovabilitate a examenelor finale, precum şi cifrele în creştere anuală ale numărului de analfabeţi funcţionali ne demonstrează însă că România se îndreaptă cu paşi repezi spre un dezastru ce se va traduce pe viitor nu doar într-o involuţie cultural-educaţională, ci şi financiară, pentru că în ritmul acesta nu va mai avea cine să ne plătească pensiile.

Un număr de 193.000 de români au emigrat în 2020 din România, cu 37.000 de persoane mai puţin decât în anul anterior, arată datele Institutului National de Statistică. Dintre aceştia, 60%, adică aproape 112.000, sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 45 de ani, adică intervalul de vârstă în care populaţia este activă economic şi în perioada în care se întemeiază familiile.

"Faptul că numărul de emigranţi a scăzut este o informaţie aşteptată, explicabilă în contextul pandemiei, însă nu suntem conştienţi încă de efectele pandemiei sub aspect demografic" - a explicat profesorul Dumitru Sandu de la Facultatea de sociologie şi asistenta socială din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Viitorul fenomenului migraţionist depinde de cum va evolua economia României în raport cu evoluţia economiilor din principalele ţări de destinaţie pentru emigranţii români, adică Italia, Germania, Marea Britanie şi Franţa.

Procentul celor care au intenţii, de pe băncile facultăţii, de a pleca în străinătate, este foarte apropiat de 47%-48% din totalul tinerilor.

Dacă în rândul tinerilor care urmează cursurile nivelului universitar de licenţă, tentaţia de a emigra este foarte mare, pe măsură ce aceştia continuă cu următoarele programe de învăţământ, master şi doctorat, procentul celor care doresc să emigreze scade simţitor.

Principalele motive care îi determină pe tinerii din România să plece din ţară sunt neîncrederea în autorităţi şi corupţia. Aproape 20% dintre ei au spus că lipsa locurilor de muncă reprezintă un alt motiv pentru care îşi doresc să plece din ţară. Lipsa infrastructurii, spitale, scoli, drumuri a fost invocată de aproximativ 5,3% dintre respondenţi, la care se adaugă încă un procent de 4,6% dintre respondenţi care se declară nemulţumiţi de imposibilitatea de a avansa în carieră.

Ministerul Educaţiei nu are un raport despre numărul tinerilor plecaţi să studieze afară, însă, potrivit datelor deţinute de UNESCO, sunt peste 34.000 de tineri români care, anual, îşi continuă studiile în afară ţării, mai mult decât populaţia unor oraşe ca Fălticeni, Caransebeş sau Mioveni. Cei mai mulţi au ales să plece în ţări precum Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa şi Danemarca.

Totuşi, datele sunt incomplete. Din acest top lipsesc ţări precum Olanda, unde se regăsesc aproximativ 2.300 de elevi români, iar numărul acestora creşte în fiecare an cu aproximativ 500 de elevi.

Aceeaşi creştere este şi în Marea Britanie, care anunţă un număr mai mare decât în raportul UNESCO. Acolo ar fi cam 8.600 de români la studii universitare. La Manchester, de exemplu, auzi des limba română în campusul universitar.

Şi universităţile occidentale au programe de marketing şi ştiu să se promoveze. Au oferte irezistibile pentru că oferă studii de calitate la preţuri abordabile.

Conform datelor, nu doar tinerilor le vine să plece peste hotare, iar exodul românilor spre ţările occidentale pare a fi unul generalizat.

Cele mai recente statistici arată că aproximativ 9.700.000 de români sunt plecaţi în afara graniţelor, subliniind că motivele emigrării sunt corupţia, calitatea slabă a clasei politice şi sărăcia.

Astfel, din totalul de 9,7 milioane de români de peste graniţe, 5,6 milioane sunt în diaspora. Sursa acestor date este reprezentată de misiunile diplomatice ale României.

În topul judeţelor din care provin cei care au ales calea străinătăţii se află Bucureşti, urmat de judeţele Iaşi, Timiş, Bacău, Galaţi, Mehedinţi, Gorj, Sălaj, Covasna si Harghita.

România se afla pe locul 132 în lume din 137 de ţări analizate din perspectiva capacităţii de a-şi reţine resursa umană talentată în ţară.

Cel puţin 630.000 de copii sunt născuţi în străinătate de românii care au emigrat.

Emigranţii români lucrează în cea mai mare parte în meserii slab calificate, iar dintre cei cu studii superioare, mulţi sunt supracalificaţi.

Emigranţii români în ţările OCDE au de trei ori mai multe şanse decât cetăţenii ţării în care au emigrat de a lucra în activităţi care implică o muncă necalificată sau semicalificată şi jumătate au şanse de a lucra în locuri de muncă cu înaltă calificare. Aproape jumătate din românii cu studii superioare care au emigrat în ţările OCDE ocupă locuri de muncă cu nivel scăzut de calificare.

Pentru a-i convinge pe tinerii plecaţi în afară să se reîntoarcă, eu cred că trebuie să avem încredere în aceşti tineri şi să le dăm acest mandat de digitalizare a administraţiei din România. Dacă am reuşi în 2-3 ani să demolăm această birocraţie apăsătoare, România ar deveni dintr-odată mult mai transparentă şi mult mai atractivă, lumea ar veni cu drag înapoi în ţară.

În primul rând, ar trebui să se rezolve nivelul de confort pe care îl resimte un cetăţean român plecat în străinătate, atunci când interacţionează cu statul român, cum ar fi ambasadele, consulatele. Acolo trebuie să fim empatici, să le înţelegem situaţia şi să le oferim nişte proceduri administrative simplu de gestionat, aşa cum sunt ei obişnuiţi în altă parte.

Aceste proceduri nu sunt dificil de realizat. În perioada carantinei, am observat că timp de 2-3 luni, foarte multe autorităţi publice au făcut saltul către digitalizare. Dintr-o dată am putut să interacţionăm cu casa de pensii, cu oficiul de muncă, cu casa de sănătate prin mail şi internet.

Dacă anterior trebuia să stai la cozi, dintr-odată a fost posibil. Eu cred că există un potenţial foarte mare în ţară, acesta ar trebui coagulat şi dus acolo unde se interacţionează cu cetăţenii români din străinătate. Acesta ar fi un prim pas, să punem la punct interacţiunea cu românii plecaţi, să venim în întâmpinarea lor.

În plus, ar trebui să asigurăm un venit minim pentru oamenii care trăiesc în ţara noastră, trebuie să avem grijă de bunici, de copii şi de cetăţenii noştri. Se pot face salturi mari, având în vedere şi această oportunitate unică de a beneficia de ajutorul Uniunii Europene. Trebuie să începem de la asigurarea unui nivel de trai civilizat, cu salarii civilizate.

Aproape 10 milioane de români trăiesc în afara graniţelor, conform unui studiu realizat de OECD şi finanţat de Ministerul român de Externe din 2019, suntem pe locul 5 în lume în ceea ce priveşte numărul de emigrări, raportat la numărul total al populaţiei.

Avem foarte mulţi tineri valoroşi, inteligenţi care şi-au făcut rostul în altă parte şi cred că îi putem aduce înapoi, dacă începem să oferim salarii decente, o interacţiune empatică şi potrivită cu administraţiile locale şi eliminăm birocraţia, pentru a facilita găsirea unui loc de muncă aici, în România.

Sperăm că efortul de analiză a mentalităţilor şi mecanismelor de gândire ale tinerilor să ofere o înţelegere mai profundă a universului acestora, pentru a putea oferi răspunsuri de politici publice cât mai adecvate nevoilor acestei categorii de vârstă pentru a putea constitui o premisă pentru înţelegerea viitorului, întrucât atitudinile şi preocupările de azi ale tinerilor sunt cele care le vor influenţa acţiunile, iar aceste acţiuni sunt cele care vor modela viitorul.

În aceste condiţii, din păcate, dacă lucrurile vor continua în acelaşi mod, este posibil ca nemulţumirea să persiste şi pe viitor sau poate chiar să crească. Problema reală a tinerilor în relaţie cu politica în România pare a fi una ce ţine de oamenii care fac parte din aceste instituţii.

Toate datele analizate arată neîncredere şi nemulţumire faţă de aceştia. Deşi există motive de încurajare - eficacitatea internă a tinerilor este destul de mare - cele mai multe date prevestesc un viitor destul de sumbru pentru participarea lor politică, dacă situaţia nu se schimbă.

Educaţia politică, la fel ca aproape orice alt tip de educaţie, porneşte în primul rând din relaţia cu părinţii. În condiţiile în care tinerii din România au de ales între educaţia pe care o primesc de acasă, de cele mai multe ori una ce duce la apatie, şi educaţia ce o primesc în instituţiile de învăţământ, de cele mai multe ori absentă sau inadecvată, nivelul lor de apatie ori alienare politică nu este deloc surprinzător.

Această generaţie pare a avea o oarecare propensiune către protest. Apatia lor este faţă de politica organizată clasică, însă ei par a fi mobilizaţi în eventualitatea unor proteste pe diverse teme.

Problema lor pare a fi faptul că nu au găsit o modalitate de a face tranziţia între participarea politică informală - de protest şi împotrivire - către participarea politică formală şi procesul de luarea deciziilor.

Cel mai probabil, există în continuare destul de multă confuzie în a aşeza politica din România pe un spectru ideologic. Totuşi, faptul că mai mulţi tineri se identifică ideologic într-un fel decât spun că urmăresc sau sunt interesaţi de politica din România arată că aceştia au noţiuni de bază în privinţa diferenţelor ideologice.

O altă coordonată importantă a perspectivei politice a tinerilor din România este satisfacţia acestora faţă de democraţia din România. Statisticile ne arată că părerile despre situaţia democraţiei din România sunt destul de împărţite.

Pe măsură ce interesul faţă de politică scade, creşte foarte mult numărul celor care nu oferă un răspuns întrebării referitoare la orientarea politică, iar numărul celor care se identifică ca fiind de dreapta scade. Aceştia ajung aproape la paritate cu stânga.

Practic, diferenţa înregistrată între tinerii care se consideră de stânga şi cei care se consideră de dreapta este constituită în principal din cei care se declară interesaţi de politică. Interesantă este relaţia dintre orientarea ideologică (stânga/dreapta) şi nivelul de religiozitate.

De asemenea, pe lângă faptul că aceştia au mai multe şanse să răspundă la întrebare, tinerii de 25-29 de ani au mai multe şanse de a se defini drept de centru sau de dreapta.

O direcţie similară se poate observa şi în diferenţierea de gen, unde vedem că femeile tind să se identifice mai degrabă de centru şi mai puţin de dreapta decât bărbaţii.

Nu putem spune în acest moment dacă există o tendinţă de orientare ideologică spre dreapta odată cu trecerea pragului de 25 de ani sau aceasta este, poate, un efect întârziat al discursului anticomunist recent care a determinat orientarea politică a acestor tineri, dar nu şi a celor născuţi mai târziu.

Toţi cei sub vârsta de 25 de ani s-au născut după căderea comunismului şi au scăpat de mare parte din discursul virulent de asociere între stânga şi totalitarismul comunist ce a fost întreţinut activ la începutul anilor `90. De altfel, de la vârsta de 25 de ani în jos, tinerii par a se împărţi destul de egal între stânga şi dreapta.

Este certă o diferenţă notabilă cu privire la încrederea tinerilor în instituţiile foarte importante ale democraţiei în România - partide politice, Parlament şi Guvern. Aceste diferenţe au potenţialul de a fi destul de îngrijorătoare în perioada următoare, mai ales în condiţiile în care România nu este o democraţie consolidată, încrederea scăzută în instituţiile democraţiei poate crea o societate cu vulnerabilităţi şi posibile derapaje anti-democratice.

Sesizăm de asemenea şi o încredere semnificativ mai scăzută a tinerilor în biserică, armată şi UE, comparativ cu media naţională.