Nicolae Giugea
Nicolae Giugea

Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.85/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Nicolae Giugea - declaraţie politică intitulată "Cormoranul va suferi iar de sete!";

Domnul Nicolae Giugea:

"Cormoranul va suferi iar de sete!"

Un singur regret am în legătură cu amânarea realizării schimbărilor guvernamentale - domnul Petre Daea mai rămâne câteva zile ministrul agriculturii. Din păcate, afirmaţia mea nu este deloc ironică, pentru că fiecare zi cu Petre Daea în postura de ministru dăunează deosebit de grav fermierilor români şi agriculturii româneşti.

Pagube determinate de pierderea de sub control a importurilor de cereale ucrainene, pagube generate de preţurile energetice, pagube generate de lipsa unor elemente esenţiale de infrastructură sau procesare, pagube generate de secetă - acestea sunt lucrurile care vor rămâne după două mandate lungi şi costisitoare ale ministrului Daea. Nici oaia nu a avut o viaţă mai bună în mandatul său, deşi o clama ca fiind marea sa dragoste. De asemenea, principala preocupare de a diminua efectivele de cormorani se realizează aproape natural - fără strop de apă în agricultură, bietele păsări vor migra de sete spre alte ţări.

Aproape toţi miniştri din Guvernul condus de Nicolae Ciucă au mers la Bruxelles să negocieze, să-şi apere cauzele şi să repare stricăciunile făcute de USR, fie că vorbim despre energie, justiţie, muncă etc. Cine să meargă şi să susţină cauza agriculturii româneşti la Bruxelles? Petre Daea? Cine să convingă Comisia Europeană că Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii de Irigaţii ţine de securitatea alimentară a României şi a Europei? Petre Daea?

După singura încercare a ministrului Daea de a obţine ceva de la Bruxelles, agricultura românească a pierdut bani, nu a câştigat! Bine că a salvat situaţia preşedintele României!

Intrăm în anotimpul cald şi reluăm aceleaşi discursuri sterile din anii precedenţi. Nu avem irigaţii, nu avem apă în legumicultură, avem pagube, iar preţul legumelor şi fructelor româneşti este de două ori mai mare decât produsele dubioase care vin din import.

Oare nu-i momentul să punem definitiv capăt acestei situaţii?

Oare, Parlamentul României, înainte de a intra în vacanţa parlamentară, nu ar fi bine să adopte proiectul propus de mine pentru o acţiune îndrăzneaţă în domeniul infrastructurii de irigaţii?

În încheiere, aş dori să vă spun că apreciez gestul colegilor din PSD care s-au lepădat de Daea, deşi este destul de târziu.