Parliamentary debates

Domnul Angel Tîlvăr:

În anul 2000, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decis să dedice ziua de 20 iunie refugiaţilor, ca expresie a solidarităţii cu oamenii trecuţi prin experienţa amară a dezrădăcinării, fiind nevoiţi să-şi părăsească propriile case din cauza războiului, conflictelor şi sărăciei, pornind pe drumurile pribegiei, în căutarea protecţiei pe care nu o pot primi în ţara lor de origine.

Cele mai recente cifre ale Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, UNHCR, arată că aproximativ 65 de milioane de persoane, unul din 113, au fost strămutate forţat din ţările lor, în afara graniţelor. În timp ce Siria rămâne cea mai mare sursă de refugiaţi din lume, Sudanul de Sud prezintă cea mai rapidă creştere a situaţiilor de urgenţă, cu 1,4 milioane de refugiaţi şi 1,9 milioane de persoane strămutate intern, majoritatea sub 18 ani.

Anul trecut, 62.753 de oameni au ajuns în Uniunea Europeană prin traversarea Mării Mediterane, dintre care 5.022 dintre aceştia au dispărut.

În spatele acestor statistici se află povestiri individuale despre greutăţi, separare şi pierdere; despre călătorii care pun în pericol viaţa, în căutarea siguranţei; despre lupte pentru a reconstrui vieţi în împrejurări dificile. Este îngrozitor să vedem că frontierele sunt închise, că oamenii care se află în tranzit, refugiaţii şi migranţii, sunt evitaţi, încălcându-se drepturile omului şi dreptul internaţional. Costul uman este imens: milioane de locuri de muncă s-au pierdut, milioane de copii au ieşit din şcoală şi trăiesc bântuiţi de traumă, nesiguranţă şi intoleranţă.

Refugiaţii sunt printre cei mai vulnerabili oameni din lume. Convenţia din 1951 privind refugiaţii şi Protocolul din 1967 ne ajută să le oferim protecţie. Acestea sunt singurele instrumente juridice globale care acoperă în mod explicit cele mai importante aspecte ale vieţii unui refugiat.

Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au garantat protecţie pentru 538.000 de persoane care au solicitat azil în anul 2017, cu aproape 25% mai puţin faţă de anul 2016.

La nivel european, România ocupă locul 16 din punctul de vedere al numărului de refugiaţi care au primit o decizie favorabilă de şedere. Din datele Eurostat, în anul 2017, au fost înregistrate 4.820 de cereri de azil, 1.330 de cetăţeni primind aviz favorabil de şedere în ţară. Cei mai mulţi dintre refugiaţii care s-au bucurat de măsurile de protecţie au fost cetăţenii sirieni, irakieni şi cei de naţionalitate afgană.

În fiecare minut, în lume, 20 de persoane îşi lasă viaţa în urmă, pentru a scăpa de război, persecuţie sau teroare, din cauza rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la o anumită grupare socială sau chiar pentru a fugi de efectele dezastrelor naturale sau a celor provocate de om.

Când ne referim la primirea în ţările noastre a refugiaţilor, nu trebuie să vorbim ca despre împărţirea unei poveri, ci despre împărtăşirea unei responsabilităţi globale, bazată nu numai pe ideea generală a umanităţii noastre comune, ci şi pe obligaţiile foarte specifice ale dreptului internaţional. Refugiaţii sunt printre primele victime ale terorismului; problemele radicale sunt războiul şi ura, nu oamenii care fug din calea acestora.

Într-o lume în care violenţa forţează mii de familii să fugă zilnic pentru viaţa lor, este momentul să demonstrăm concret, faptic, sprijinul şi suportul nostru familiilor forţate să fugă pentru a se salva!