Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.146/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.49 | Luminiţa-Maria Jivan - declaraţie politică cu titlul "Referendumul pentru modificarea Constituţiei nu a fost un eşec"; | ![]() |
||
|
"Referendumul pentru modificarea Constituţiei nu a fost un eşec" În weekend a avut loc Referendumul pentru modificarea Constituţiei, mai precis a art. 48 alin. (1) prin care este definită familia. Prin modificarea care se dorea a fi adusă articolului, ar fi fost înlocuit cuvântul "soţi" cu sintagma "un bărbat şi o femeie". Practic, ar fi fost preluată la nivel constituţional definiţia familiei din Codul civil. După cum bine ştiţi, referendumul nu a întrunit condiţiile legale pentru validare, prezenţa la vot fiind de doar 21,10%, în condiţiile în care pentru validare ar fi trebuit sa existe o prezenţă minimă de 30%. Eu am susţinut modificarea constituţională, atât prin votul din Parlament, cât şi prin activitatea desfăşurată în circumscripţia electorală, în acest sens am şi votat, pentru modificare, la referendum. Am văzut, însă, cum foarte multe persoane publice au început să atace Biserica Ortodoxă Română şi Partidul Social Democrat pentru mobilizarea slabă de la referendum. Consider că nu putem vorbi despre o vină a unei instituţii, cum este Biserica, sau a vreunui partid politic. Nerealizarea cvorumului a avut cauze multiple, unele extrem de complexe, pe care voi încerca să le prezint pe scurt. În primul rând, iniţiativa de revizuire a Constituţiei nu a aparţinut unui partid politic, ci a fost o iniţiativă cetăţenească care a strâns peste 3 milioane de semnături. Din această perspectivă, se poate observa că atunci când nu există un interes direct sau indirect, cum există în cazul alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidenţiale, factorii locali nu se implică pentru mobilizarea simpatizanţilor. În plus, nu a existat o campanie proreferendum organizată ierarhic la nivelul partidelor politice care au susţinut modificarea. Nu au existat şefi de campanie sau materiale electorale, nu a existat o mobilizare anterior desfăşurării referendumului a activiştilor de partid etc. În al doilea rând, multe partide politice nu au avut poziţii ferme, iar altele au îndemnat simpatizanţii să boicoteze referendumul. În acest sens, deşi PNL, ALDE şi UDMR au votat în Parlament pentru modificarea Constituţiei, la nivel public nu au avut un mesaj ferm către proprii susţinători şi nu s-au mobilizat pentru scoaterea la vot a acestora. De asemenea, USR a avut o poziţie clară pentru boicotarea referendumului. În al treilea rând, întrebarea de pe buletinul de vot a fost ambiguă şi a indus în eroare o parte dintre cetăţeni. Întrebarea ar fi trebuit să fie clară, neechivocă, fără posibilitatea de a denatura adevărul prin diseminarea de mesaje propagandistice către populaţie, de opozanţi. Sigur, un motiv evident a fost şi lipsa de interes a cetăţenilor, deoarece, în România, homosexualitatea este totuşi un fenomen limitat şi marginal în societatea românească. În plus, faptul că din cei 18,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot, peste 3 milioane se află în străinătate, a afectat prezenţa la vot. Vreau, însă, să trag şi câteva concluzii cu privire la acest referendum şi la rezultatul său. Faptul că peste 3,5 milioane de cetăţeni au votat în sensul modificării definiţiei familiei la nivel constituţional, nu este un lucru care poate fi ignorat. Prin votul lor, au demonstrat că România îşi păstrează identitatea creştin-ortodoxă, au dat dovadă de spirit civic şi un semnal clar partidelor politice. În concluzie, rezultatul nu consider că trebuie privit ca un eşec, să ne amintim că România a modificat Constituţia o singură dată, în 2003, iar atunci toate partidele politice, cu excepţia PRM, şi toată mass-media au susţinut modificarea Constituţiei. Toate forţele politice şi mediatice au lucrat împreună, iar referendumul a trecut la limită. De aceea, rezultatul din weekend nu reprezintă un eşec, dar demonstrează că pentru a realiza modificări constituţionale, atât partidele, cât şi celelalte forţe care susţin modificările trebuie să se implice activ, direct şi să transmită mesaje ferme propriilor simpatizanţi. |


