Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Invit la microfon la domnul deputat Nini Săpunaru, se pregăteşte domnul deputat Damian Brudaşcu.

Domnul Nini Săpunaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La sfârşitul lunii noiembrie 2001, Bucureştiul a fost gazda unui eveniment care ilustrează capacitatea Guvernului condus de Adrian Năstase de a masca sub umbrela unor întâlniri protocolare şi a unor declaraţii diplomatice, problemele grave cu care se confruntă unul dintre domeniile principale ale economiei româneşti – agricultura.

Pe data de 28 noiembrie, la sediul Ministerului Integrării Europene a avut loc prima reuniune a Comitetului de Monitorizare la care au participat reprezentanţii Guvernului, Parlamentului, ai partenerilor sociali, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de observatori. Dar, această reuniune a avut loc numai pentru a demonstra aşa zisa democraţie a sistemului politic din România, fără rezultate concrete, din păcate. Înfiinţarea respectivului comitet este urmarea vizitei pe care comisarul european pentru agricultură, Frantz Fischler, a efectuat-o în România. Cu această ocazie, comisaul Fischler a declarat în mod diplomatic: "În întâlnirile mele cu oficialii români am notat nerăbdarea de a face Programul SAPARD operaţional cât mai repede posibil, dar în ultimele 6-8 luni sarcina pregătirii pentru acreditare a fost foarte complexă şi a cerut o exigenţă sporită din punct de vedere tehnic".

Din păcate, disponibilitatea instituţiilor comunitare de a consilia România pe dificilul drum al integrării europene, reliefată şi de prelungirea termenului de utilizare a fondurilor Uniunii Europene din 2000 până la sfârşitul anului 2003 nu a fost dublată şi de găsirea unui partener de discuţie care să garanteze eficientizarea aplicării acestui program. Ţinem să atragem atenţia domnilor guvernanţi că în timp ce ţări ca Bulgaria, Lituania şi alte ţări din estul Europei au făcut paşi concreţi privind aplicarea Programului SAPARD, paşi recompensaţi de primirea unor fonduri comunitare, România se zbate încă într-o zonă delimitată de delăsarea funcţionarilor responsabili de acest program.

În urma aşa numitului Acord dublu zero şi, potrivit acordurilor deja existente, România poate exporta 89% din produsele sale agricole către Uniunea Europeană cu taxe vamale zero sau reduse. Întrebarea este: Suntem în stare să susţinem acest export? Avem întrunite condiţiile de calitate impuse de Uniunea Europeană? Sunt competitive produsele noastre în condiţiile în care majoritatea produselor agricole europene sunt subvenţionate de la bugetul de stat? Suntem în stare să asigurăm o asemenea subvenţionare când sumele prevăzute la Capitolul "Subvenţii şi prime" din bugetul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei sunt mai mici în anul 2002, faţă de 2001? Acestea sunt întrebările la care trebuie să răspundă Guvernul.

Comisarul european a mai precizat că dacă vrea să facă faţă condiţiilor, destul de severe, pe care le impune Uniunea, România trebuie să îndeplinească următoarele obiective: să încheie procesul de privatizare în agricultură, să asigure prelucrarea produselor în condiţii de igienă cu respectarea normelor Uniunii Europene, să restructureze forţa de muncă din agricultură, deoarece procentajul populaţiei care lucrează în acest domeniu, la ora actuală, este prea mare, ajungând la 40%. După cum observăm, există o deschidere pentru a rezolva problemele, dar aceasta în natură profund superficial, or, radiografia situaţiei la zi din agricultură demonstrează starea precară în care se găseşte acest sector.

În ciuda promisiunilor făcute, ritmul privatizării nu are acoperire în realitate. Subvenţiile sunt şi ele o mare necunoscută pentru producătorii agricoli. Inconsecvenţa ministrului în decizii s-a observat cel mai bine în scandalul iscat de raportările false din teritoriu.

Raportul anual de ţară pentru România pe anul 2001 arată că deşi România a făcut progrese în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei comunitare, restructurarea agriculturii este abia la început, iar capacitatea ministerului de a coordona activitatea întregului sector este în continuare slabă. O ţară întreagă aşteaptă Programul SAPARD, mulţi oameni oprindu-şi investiţii în aşteparea banilor veniţi prin derularea acestui program. Dacă aprobarea la timp a bugetului de stat pe anul 2002 a reprezentat o premieră pentru Guvern, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei nu are prea multe motive de bucurie. Suma de 11.600 de miliarde repartizată Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei este mai mică decât cea alocată de la bugetul pe anul 2001, în termeni reali cu aproape 2000 de miliarde de lei. Acest lucru se întâmplă în momentul intrării în vigoare a Acordului dublu zero – anul 2002.

Suntem, oare, în stare să suportăm concurenţa produselor agricole comunitare? Este pregătit Guvernul să gestioneze viitoarea criză agricolă din România?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.