Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Mălaimare şi se pregăteşte domnul deputat Napoleon Pop.

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea se adresează colegilor parlamentari şi este intitulată "Împreună pentru edificarea unei strategii culturale româneşti". Cred cu tărie în nevoia edificării unei strategii culturale româneşti, nu una a Ministerului Culturii sau chiar a Guvernului, ci una a României, care să ne permită, în perspectiva unei integrări care va veni, vrem nu vrem, cu serioase accente uniformizatoare, să ne definim ca glas distinct în corul culturilor europene.

Resursele de care beneficiem sunt puţine, anii de restricţie aplicaţi culturii, când mai importantă era diminuarea datoriei externe decât conştientizarea hăului care se adâncea în interior, au sărăcit şi uneori pervertit până şi energiile creatoare, iar dezinteresul suveran al unui deceniu de acumulări barbare de capital a desăvârşit imaginea dezolantă a paraginei unui câmp altădată mănos.

Investiţia în cultură nu este în aceste momente doar un capitol de buget, ci mai degrabă semnul clar al orgoliului comunităţii căreia îi aparţinem, aflată ea însăşi în faţa unor opţiuni pe termen foarte lung. Dar, dată fiind puţinătatea resurselor, gravitatea situaţiei şi graba cu care viitorul va reînvia cu şansa unor clipe mai bune, investiţia în cultură trebuie să fie inteligentă, suplă şi mai ales în acord cu cele două jaloane precise. Realitatea de la care pornim şi stadiul pe care teoretic îl bănuim a fi necesar de atins. Toate acestea impun ideea unei strategii culturale care să ne permită deopotrivă prezervarea avuţiei naţionale ca element fundamental al oricărui concept educaţional şi stimularea actului creator şi al gustului pentru consum cultural ca semne distincte ale sănătăţii unei naţii.

O investiţie de miliarde în restaurarea unui monument, de exemplu, este o irosire de bani, dacă nu se urmăreşte îndeaproape şi valorificarea lui. Cu alte cuvinte, o dată cu investiţia propriu-zisă în actul de restaurare trebuie gândite căile de acces, dotările turistice, hoteliere, care să permită unui număr cât mai mare de oameni să aibă acces la structura culturală reintegrată circuitului, programele de protejare a mediului, includerea monumentului în programele de învăţământ etc.

Această relaţie de dependenţă sugerează clar faptul că o astfel de strategie nu poate fi doar a Ministerului Culturii şi Cultelor, ci practic a tuturor ministerelor, a Guvernului, iar un astfel de document ar trebui semnat şi asumat nu doar de Ministerul Culturii, ci şi de fiecare membru al cabinetului. Dar că, fiind vorba de un domeniu atât de sensibil şi de intim legat de dreptul suveran la libera expresie, pentru a se putea elibera de orice orgoliu politicianist, strategia mai trebuie să găsească încuviinţarea a încă două forţe majore: Parlamentul şi Societatea civilă. Proiectat de Ministerul Culturii, care rămâne principalul responsabil a elaborării politicilor culturale, documentul trebuie să fie asumat de Guvern, supus dezbaterii patronate de Parlament care, prin implicarea societăţii civile, ar duce la realizarea unui acord naţional pe termen lung, fapt care ar determina cel puţin o gestionare ştiinţifică a resurselor.

Strategia nu poate fi elaborată însă în afara unei radiografii clare, fără echivoc, a realităţii căreia îi suntem martori, iar radiografia nu poate fi făcută numai cu mijloacele de care dispune Ministerul Culturii, căci sunt şi zone asupra cărora el nu are nici o influenţă.

Edificarea unor strategii culturale zonale ar putea fi o soluţie, iar acordul semnat de toţi actorii culturali ai fiecărui judeţ ar fi garanţia atât a cheltuirii raţionale a resurselor bugetare existente, cât şi a stimulării prin conştientizarea importanţei actului, atragerii de resurse extrabugetare.

La Timişoara, din iniţiativa doamnei Corina Răceanu şi cu acordul tuturor factorilor responsabili din judeţ, s-a elaborat o astfel de strategie. Documentul în sine ne arată că drumul parcurs de întreaga echipă implicată poate fi reiterat peste tot, evident cu alte date, alte priorităţi, alt tip de drămuire a efortului.

Stă în puterea noastră, a parlamentarilor, în primul rând, să determinăm realizarea unui astfel de acord în toate judeţele ţării. Ar fi atunci mai simplu şi mult mai ştiinţific să purcedem la edificarea strategiei culturale româneşti, ţinând cont de realitatea decodată, de eforturile cercetării pe care am întreprins-o fiecare în parte şi de vectorul pe care îl determină alinierea României la forţele europene şi mondiale, moderne, civilizate şi democratice.

O intuiţie genială îl determina pe Mirce Maliţa să noteze: "Meritul suprem al unei culturi este a lega pe individ de interesele de lungă durată ale mediului său social, de a crea combatanţi pentru supravieţuirea ei". Efortul de edificare a strategiei culturale româneşti ar trebui să ne găsească pregătiţi pentru cooperare şi dispuşi la orice compromis, căci construcţia trebuie să dureze şi nu poate fi nicicum atribuită vreunui creator, oricât de genial ar fi.

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.