Dan Brudaşcu
Dan Brudaşcu

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2002

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.5 Damian Brudaşca - declaraţie politică "determinată de atitudinea din ultima perioadă a Cabinetului prezidat de domnul Adrian Năstase";

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Îl invit pe domnul Damian Brudaşca. Va urma domnul Cornel Ştirbeţ.

Domnul Damian Brudaşca:

Bună dimineaţa.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Declaraţia mea politică de astăzi este determinată de atitudinea din ultima perioadă a membrilor Cabinetului prezidat de domnul Adrian Năstase, care se fac că răspund interpelărilor şi întrebărilor ce le sunt adresate. Faptul acesta m-a determinat să mă adresez preşedintelui României, întrucât consider că această formă de răspuns reprezintă o stare de superficialitate şi de inconştienţă din partea membrilor Guvernului României.

Aş dori să precizez că, deşi aflat în Opoziţie, la fel ca toţi parlamentarii Partidului România Mare, am urmărit, prin activităţile desfăşurate, să ne aducem aportul la o mai bună desăşurare a activităţilor economico-sociale atât la nivel naţional, cât şi în judeţele în care am fost aleşi.

Noi nu am conceput întrebările şi interpelările adresate Executivului ca forme de obstrucţionare a activităţilor Guvernului, ci, dimpotrivă, ca mijloc concret de a-l atenţiona asupra sectoarelor şi domeniilor cu disfuncţionalităţi, pentru a promova soluţii menite a le elimina.

Din păcate, domnule preşedinte, de doi ani de zile, pot să constat că absolut nici una din cele peste 200 de întrebări şi interpelări pe care le-am adresat reprezentanţilor Executivului nu s-au bucurat decât de răspunsuri şi niciodată de soluţii din partea acestora.

În orice stat democratic, o asemenea situaţie este inadmisibilă şi intolerabilă, pentru că problemele pe care le-am adus la cunoştinţa membrilor Guvernului Adrian Năstase nu au fost ridicate doar de membri şi simpatizanţi ai Partidului România Mare, ci şi de cetăţeni ai judeţului Cluj neînregimentaţi politic sau care activează inclusiv în rândul PSD sau UDMR.

Prin poziţia adoptată de Guvern, s-a adus atingere nu mie, ca parlamentar al PRM, ci electoratului, în numele căruia am sesizat problemele ce trebuie rezolvate.

Atitudinea manifestată de membrii Executivului este cu atât mai gravă cu cât, în numeroase cazuri, întrebările şi interpelările s-au referit la abuzuri grave, încălcări flagrante ale legilor, corupţie şi acţiuni de tip mafiot.

Prin lipsa de reacţie, membrii Guvernului Năstase au dat semnal total negativ, după părerea mea, cu privire la asemenea fapte şi acte, lăsând să se înţeleagă fie că Guvernul este indiferent, fie că este incapabil să impună aplicarea legii.

În atare condiţii, nu mă mai miră, domnule preşedinte, reacţia organismelor internaţionale faţă de starea de corupţie din societatea românească şi, deci, reţinerea acestora în admiterea României în structurile europene.

O altă concluzie, la fel de gravă, este că furturile şi sustragerile s-au efectuat cu aprobarea Guvernului României, de vreme ce sesizările adresate primului-ministru sau, după caz, altor membri ai Cabinetului i-au determinat pe aceştia nu la măsuri drastice, ci la formularea de răspunsuri evazive, superficiale, de contestare a unor adevăruri cunoscute unor largi comunităţi umane sau la sugerarea că aş exagera.

Domnule preşedinte, dumneavoastră, în calitate de garant al Constituţiei României, vă revine şi obligaţia legală şi morală de a nu tolera ca însuşi Guvernul României să se transforme în apărătorul celor care încalcă şi sfidează legile, transformând funcţiile publice pe care le deţin în mijloc de înavuţire, subminând economia naţională şi siguranţa statului.

Iată de ce, având în vedere recomandările forurilor internaţionale sau cele desprinse din alocuţiunea rostită la Bucureşti de preşedintele Bush, vă solicit o intervenţie concretă pentru ca astfel de situaţii nefireşti pentru guvernul unei ţări ce se declară democratică să înceteze, indiferent din partea cui vin semnalele respective.

În altă ordine de idei, ţinând cont de rolul dumneavoastră de preşedintele al tuturor românilor, aş dori, domnule Ion Iliescu, să vă solicit intervenţia în vedere încetării marginalizării membrilor opoziţiei, în primul rând a Partidului România Mare, a încetării acţiunilor de discreditare a liderilor partidelor politice din opoziţie, mai ales în mass-media internaţională, prin folosirea de fonduri de la bugetul statului.

Într-o serie de ţări democratice vest-europene, indiferent cât de dramatică şi de necruţătoare este lupta politică internă, reprezentanţii Executivului se abţin în relaţiile externe să-şi explice neîmplinirile prin atacuri insidioase la adresa adversarilor politici.

Un ultim aspect asupra căruia aş dori să vă solicit sprijin are în vedere folosirea maşinii de vot a majorităţii pentru respingerea propunerilor legislative venite din partea opoziţiei, indiferent dacă acestea sunt utile sau nu bunei desfăşurări a activităţilor economice sau în alte domenii.

Mi se pare nepotrivit şi chiar ruşinos ca o serie de idei cuprinse în proiectele legislative ale membrilor opoziţiei să fie respinse în Parlament, iar apoi să fie însuşite de Guvern şi promovate prin ordonanţe emise de acesta. Un asemenea brigandaj nu face deloc cinste Guvernului şi pornirilor heirupiste ale acestuia.

Printr-o atitudine mai maleabilă, în ciuda concurenţei cu partidele de opoziţie, Guvernul ar putea realiza de facto o mai pronunţată stabilitate politică internă, beneficiind de sprijin pentru materializarea obiectivelor de interes naţional, luând ca exemplu atitudinea şi contribuţia opoziţiei în ceea ce priveşte integrarea europeană şi euro-atlantică.

Domnule preşedinte,

Chiar dacă în România se vorbeşte despre separaţia puterilor în stat, iar neajunsurile pe care vi le-am semnalat succint cad în sarcina Executivului, populaţia vă atribuie şi dumneavoastră asemenea neîmpliniri. Iată de ce vă cer ca, în virtutea prerogativelor constituţionale ce vă revin, să nu rămâneţi în continuare indiferent şi să nu mai toleraţi ca guvernarea PSD-UDMR să fie în acelaşi timp şi părtaşă la marile fraude ce au îngrijorat Occidentul sau la ilegalităţile de tot felul care pun în pericol siguranţa cetăţeanului de rând şi a statului democrat.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.