Parliamentary debates

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul profesor Ciuceanu, şi apoi domnul Dumitru Bentu.

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Urmare scrisorii nr.XII/G/163 din 20 mai 2004, pe care v-a adresat-o Banca Naţională a României, sub semnătura domnului Mugur Isărescu, guvernator, prin care solicita "sancţionarea" subsemnatului pentru faptul că Comisia pentru cercetarea abuzurilor corupţiei şi pentru petiţii "a îndrăznit" să efectueze cercetări, verificări şi expertize asupra unui caz notoriu de crimă organizată şi corupţie instituţionalizată privind falimentul premeditat şi lichidarea prin jaf a Băncii Internaţionale a Religiilor, am onoarea să vă informez că iniţial am avut intenţia de a vă răspunde numai în scris în legătură cu conţinutul scrisorii menţionate, dar, având in vedere aspectele incriminatorii aduse de către domnul Mugur Isărescu, guvernator al BNR, mă simt obligat să fac şi o declaraţie politică în faţa Parlamentului României.

Întrucât materialul de răspuns este mai stufos, permiteţi-mi, domnule preşedinte, să îl depun în scris.

(Declaraţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.)

În fond, ce ne reproşează domnul Guvernator? Îndrăzneala că eu şi colegii mei din comisia pe care o conduc, să continuăm efortul nostru constant şi legal de a aduce în faţa Parlamentului României şi organelor abilitate acte infracţionale de o rară gravitate, acte ce demonstrează fără drept de tăgadă că anumite persoane - unele cu funcţii şi responsabilităţi în anumite instituţii - unele chiar din Banca Naţională, condusă de "desemnatul nostru guvernator" Mugur Isărescu - s-au asociat în scopul comiterii de infracţiuni şi au emis acte normative care să le acopere activitatea etc.

Este absolut uimitor cum domnul Mugur Isărescu şi-a pus semnătura şi pe această a doua epistolă trimisă Parlamentului, devenind inchizitor, atribuindu-şi rolul de acuzator al membrilor Comisiei noastre, în loc să cerceteze cu grijă faptele aşa cum sunt prezentate în cele două volume elaborate de noi după îndelungate cercetări şi după obţinerea probelor, dovezilor concrete care incriminează chiar subalterni ai domniei sale.

Şi prin această a doua scrisoare domnul Isărescu cere "condamnarea" subsemnatului pentru că eu şi colegii mei am avut curajul să devoalăm fapte ce constituie în mod cert infracţiuni de gravă corupţie.

Se dovedeşte şi se confirmă astfel încă odată cu prisosinţă că luările de poziţie din anii trecuţi a unor specialişti, în sensul că BNR continuă să se considere şi să-şi aroge prerogative de "supra-parlament" al României, un "stat în stat", un gen de fost CEPEEX, erau întemeiate.

Cum este posibil ca domnul Isărescu să fie determinat acum de subalternii săi să semneze scrisori incrimnatorii la adresa parlamentarilor care l-au desemnat ca guvernator al BNR, într-un dosar bine cunoscut - dosarul falimentului, absolut premeditat al Băncii Religiilor, când însăşi acelaşi domn Isărescu spunea într-un interviu în luna decembrie 2002 că în legătură cu cazul BIR "nu este bine să vorbească dânsul, deoarece nu se afla în BNR când s-a declanşat falimentul acestei bănci, şi că ar fi bine să răspundă cei ce conduceau Banca Naţionala la vremea aceea"?

Ce a intervenit în atitudinea domnului Mugur Isărescu de a refuza să privească realitatea în faţă? Ce îl determină pe domnul Isărescu să ia apărarea unor colaboratori şi subalterni ai săi care se fac vinovaţi de implicarea într-un caz în care s-au comis grave abuzuri şi încălcari flagrante ale legii ?

Pentru care motiv domnul Mugur Isărescu a semnat un material ce sunt sigur i-a fost prezentat nu numai trunchiat, dar şi alterat cu neadevăruri de către colaboratorii săi, care încearcă cu disperare să se apere acum, după ani, pentru implicarea şi complicitatea lor în distrugerea unei bănci româneşti?

Şi acum să intrăm în subiectul problemei, dar nu la modul general în care a făcut-o domnul Isărescu, ci în mod concret, pe bază de documente şi fapte probate, demonstrând încă o dată implicarea cu premeditare a unor colaboratori apropiaţi ai domnului Isărescu în acest caz, care va rămâne în istorie precum cazul Skoda sau Foker.

Deci să luăm faptele în ordine cronologică, demonstrând printr-un calendar exact premeditarea falimentului şi lichidarea prin jaf a numitei bănci, făcând precizarea că, întregul conţinut al celor două volume elaborate de Comisia noastră se bazează pe dovezi, pe documente, pe acte autentice, pe probe indubitabile, toate reprezentând purul adevăr în acest caz, nefiind infirmate, ci confirmate de autorităţile competente.

La 19 noiembrie 1999, în baza unei Note de fundamentare semnată chiar de domnul Mugur Isărescu, fostul premier Radu Vasile semnează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.186/1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr.83/1998 privind falimentul băncilor.

În Nota de fundamentare se sublinia necesitatea investirii lichidatorilor cu atribuţiuni şi competenţe ale judecătorului-sindic, Nota de fundamentare încheindu-se cu stabilirea ordinii de precădere a plăţii onorariilor lichidatorilor, imediat după plata impozitelor şi taxelor de timbru.

Graba emiterii acestui act normativ a fost atât de mare încât chiar în aceeaşi zi de 19 noiembrie 1999 ordonanţa menţionată apare în Monitorul Oficial al României. Spre aducere aminte, precizăm că 19 noiembrie 1999 era vineri - zi scurtă de lucru.

Mai interesant rămâne însă faptul că din site-ul de pe Internet al firmei "Reconversie şi valorificare active" rezultă că autorii OUG nr.186/1999 sunt doi avocaţi, respectiv Arin Stănescu şi Călin Andrei Zamfirescu, patronii acestei societăţi de lichidare.

S-ar putea replica faptul că este o pură întâmplare, BNR facând apel la serviciile celor doi pentru o consultanţă oarecare, în speţă redactarea şi elaborarea unui simplu act normativ. Lucrurile nu stau însă deloc aşa, şi veţi vedea în continuare pentru care motive.

La numai o săptămână după publicarea ordonanţei amintite, adică la 27 noiembrie 1999, cei doi avocaţi, Arin Stănescu şi Călin Andrei Zamfirescu devin "practicieni în reorganizare şi lichidare judiciară" şi se înscriu în Tabloul practicienilor în lichidare şi reorganizare judiciară, ca tot în aceeaşi zi de 27 noiembrie 1999, firma lor, "Reconversie şi valorificare active", să devină "firmă specializată" în activitate de lichidare, înscriindu-se şi ea în Tabloul persoanelor juridice "specializate" în reorganizare şi lichidare judiciară "

Ulterior, "tot datorită unor întâmplări", toate băncile cărora Banca Naţională le-a cerut declanşarea falimentului au fost încredinţate spre lichidare chiar acestei firme.

Şi acum revenim la Banca Religiilor.

Din expertiza efectuată în dosar, în baza datelor existente în documente, la 1 ianuarie 2000, activul net al BIR era un activ pozitiv, ridicându-se la 186,2 miliarde lei, iar lichiditatea imediată a BIR (rezerva la BNR, plasamente la alte bănci, titluri etc.) era de 1.046 miliarde lei.

La 17 ianuarie 2000, Banca Naţională, în cadrul atribuţiilor sale de supraveghere a sistemului bancar, dispune la BIR o "inspecţie la faţa locului", deşi un control de fond asupra acestei bănci se terminase numai cu trei luni în urmă, respectiv în luna octombrie 1999, încheindu-se cu un proces-verbal al inspecţiei şi un punct de vedere al conducătorilor băncii, documente cuprinzând elemente care în nici un caz nu duceau la concluzia că situaţia acestei bănci ar fi impus măsuri radicale.

În cursul anului 1999, în conformitate cu prevederile Codului Comercial şi ale Codului Civil, în cadrul operaţiunilor comerciale de rutină BIR efectuase unele cesiuni de creanţă pe care în luna octombrie 1999, în cadrul controlului BNR, acestea fuseseră acceptate ca atare, nefiind interzise prin nici o reglementare a Băncii centrale.

La 28 ianuarie 2000, tot ca din întâmplare, Banca Naţională emite Circulara nr.6 /2000 privind reflectarea unor operaţiuni în contabilitate, prin care la punctul 7 dispune ca creanţele aferente contractelor de cesiune efectuate de bănci în 1999, pe care în luna octombrie le găsise ca fiind legale, să fie evidenţiate în afara bilanţului şi să fie trecute în contabilitate pe "pierderi". Prevederile pct.7 al numitei Circulare încălcau în mod evident atât prevederile Codului civil şi Codului Comercial, cât şi principiul neretroactivităţii aplicării legilor.

Ce este însă interesant este faptul că singura bancă ce efectuase astfel de operaţiuni în anul 1999 era numai Banca Internaţională a Religiilor. Urmare a acestui fapt, prin aplicarea retroactivă a prevederilor pct.7 din circulara amintită, exerciţiul financiar pe anul 1999 al BIR s-a încheiat cu o "pierdere contabilă" de 101 miliarde lei.

La 31 ianuarie 2000, Banca Naţională dispune ca "inspecţia la faţa locului" începută la BIR la 17 ianuarie să fie continuată prin instituirea "supravegherii speciale". Astfel, începând cu această dată, BIR este condusă prin dispoziţiile şi ordinele viceguvernatorului BNR Mihai Bogza şi prin echipa sa, prezentă la faţa locului în sediul BIR.

Paralel cu "supravegherea specială", prin Ordinul nr.10/2000 al viceguvernatorului Mihai Bogza, Banca Naţională impune măsuri restrictive asupra activităţii BIR, precum: interzicerea atragerii de surse, interzicerea acordării de credite/linii de finanţare, suplimentare/reeşalonare, avalizare de bilete la ordin, emitere de scrisori de garanţie, deschidere de acreditive, cu excepţia celor garantate cu depozite colaterale sau scrisori de garanţie bancară.

Prin aceste măsuri, practic Băncii Internaţionale a Religiilor i se ia obiectul de activitate. Astfel, activul net al băncii începe să devină negativ iar lichiditatea imediată începe să scadă vertiginos.

Aşa se face că la 31 martie 2000, activul net al băncii, din pozitiv - 186,2 miliarde lei, devine negativ - 18 miliarde lei, rezerva minimă obligatorie scăzând pe zi ce trece, resursele băncii neputându-se reface, datorită măsurilor impuse de BNR.

În modul acesta se pregăteau condiţiile de faliment prevăzute în OUG nr. 186/1999, elaborată de BNR cu sprijinul celor doi avocaţi.

Dar tot atunci domnul Mihai Bogza, viceguvernator al BNR, în baza cifrelor existente la 31 martie 2000, având certitudinea declanşării falimentului BIR, redactează o Notă de fundamentare pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, prin care solicita o linie de credit de 1.500 miliarde lei, necesari despăgubirii deponenţilor Băncii Religiilor, căreia ar urma să i se declanşeze procedura de faliment. Ce vise oraculare o fi avut domnul viceguvernator BNR Mihai Bogza, care i-au anticipat mişcările?

Oare ce poate fi mai evident decât demonstrarea, prin acest fapt, că domnul Mihai Bogza programase falimentul Băncii Internaţionale a Religiilor încă de la luarea măsurilor de interzicere a obiectului de activitate al băncii sau chiar din toamna anului 1999, după emiterea celebrei ordonanţe de urgenţă?

Şi tot în mod întâmplător, în acea perioadă a lunilor martie - aprilie 2000, în presă apar materiale, "din surse demne de încredere din cadrul BNR", referitoare la faptul că prin BIR "se spală bani pentru carteluri de droguri din Columbia, se spală bani pentru mafia rusă, se spală bani însuşi pentru preşedintele Putin" etc. etc. Toate aceste alegaţii nu s-au confirmat niciodată de către organele specializate în materie.

O altă întâmplare este demnă de reţinut: tot în luna aprilie 2000, un viceguvernator al BNR face o vizită la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, sfătuind un ierarh - membru al Sinodului BOR - "că ar fi înţelept ca unităţile de cult să-şi retragă depozitele de la Banca Religiilor, deoarece aceasta se află în criză".

Şi tot în acelaşi timp, un secretar de stat de la Ministerul Finanţelor (cine o fi oare?), dă indicaţii societăţilor cu capital de stat şi regiilor autonome care aveau depozite şi lucrau cu BIR să-şi lichideze conturile de la această bancă şi să-şi transfere operaţiunile şi depozitele la alte bănci.

La 28 aprilie 2000, prin ordinul nr.29/2000 al aceluiaşi viceguvernator, domnul Mihai Bogza, se hotărăşte ca "supravegherea specială" asupra BIR să fie prelungită până la sfârşitul lunii mai 2000.

În urma tuturor acţiunilor arătate mai sus, ghişeele unităţilor BIR încep să fie luate cu asalt de către deponenţi, care insistă să-şi lichideze depozitele înainte de termenele scadente. După cum se ştie, resursele financiare ale băncilor sunt plasate în credite, în titluri etc., ele nefiind păstrate în tezaurul băncilor. Lichiditatea BIR continuă să scadă în mod vertiginos.

Pentru a face faţă acestui val de retrageri, determinat de însăşi şi prin măsurile impuse de BNR, la 28 aprilie 2000, conducerea BIR, în conformitate cu prevederile art.20 şi 27 din Legea nr.101/1998, Statutul BNR, solicita Băncii Naţionale a României, (în calitatea sa de "împrumutător de ultimă instanţă"), să acorde Băncii Religiilor un "credit-punte" de 300 miliarde lei, pe termen scurt, precizând că prin acest credit s-ar evita plata de către Fondul de garantare al depozitelor bancare a deponenţilor BIR cu suma de cca.1900 miliarde lei.

Dacă nu ar fi existat alte interese sau un alt plan în ceea ce priveşte Banca Religiilor, acest credit putea fi acordat în mod legal pentru protejarea sistemului bancar şi neperturbarea efectuării plăţilor. Dar, din nefericire, aşa cum s-a arătat mai sus, domnul Mihai Bogza solicitase şi el o linie de credit încă de la 31 martie 2000, tocmai pentru plata deponenţilor - persoane fizice - ale BIR. Deci falimentul acestei bănci era în mod evident premeditat.

Tot în aprilie 2000 apar însă la BIR şi binevoitori, care doresc să sprijine banca în momentele sale de restrişte: astfel, chiar soţia domnului viceguvernator BNR Mihai Bogza, împreună cu asociatul său, Nicolae Mihalache, prezintă conducerii BIR grupul de investitori "Jaquilla" care intenţionează să majoreze capitalul BIR cu 20 milioane USD.

Încep tratativele cu acest grup, dar după scurtă vreme negocierile s-au întrerupt deoarece chiar BNR a refuzat o solicitare a grupului "Jaquilla" de a se efectua mai întâi un audit al BIR, ca numai apoi să se depună într-un cont suma de 20 milioane dolari. Ulterior, s-a aflat că grupul nu se înţelesese asupra comisionului cu partenerii români care îl prezentase.

Şi tot în aprilie 2000, conducerea BIR mai primeşte o ofertă: de la administratorul unic al Companiei "Poşta Română", domnul Nicolae Mâzgăreanu, acţionar al BIR, care îşi manifesta şi el intenţia ca Poşta Română, acţionar al BIR cu 1,13%, să majoreze capitalul băncii cu o sumă care să determine ca aceasta (Poşta Română) să devină prin deţinerea a peste 51%, acţionar majoritar.

Legat de demersul lui Nicolae Mâzgăreanu, un mesager al unui partid contactează conducerea BIR, precizând că aceasta "va deveni banca fiefului partidului care are controlul asupra Departamentului Comunicaţiilor ".

Propunerea este primită cu rezerve de conducerea BIR, iar negocierilor nu li se mai dă curs.

BIR continuă şi insistă asupra demersurilor sale referitoare la obţinerea creditului de numai 300 miliarde lei. Astfel, conducerea BIR repetă cu insistenţă şi obstinaţie la 8 mai 2000, la 12 mai 2000, la 15 mai 2000, la 24 mai 2000 aceste demersuri.

Este interesant de subliniat modul "matern de mamă bună" a Băncii Naţionale, privitor la insistenţele BIR. Astfel, la 16 mai 2000, pe o nouă cerere a acesteia, prin care se insista asupra acordării creditului de 300 de miliarde lei, la BNR se pune cu majuscule, rezoluţia "VISE", şi semnează.

La 29 mai 2000, Banca Naţională răspunde demersurilor BIR, arătându-se că s-a hotărât respingerea cererii de acordare a creditului de 300 miliarde lei!!!

Peste exact o lună, respectiv la 29 iunie 2000, BNR emite cererea de declanşare a falimentului BIR - cererea este semnată de viceguvernatorul Mihai Bogza. Pe cerere nu apare nici o ştampilă de înregistrare la Tribunalul Bucureşti!!! A se vedea anexa.

Şi pentru că domnul Isărescu, se pare din necunoştinţă sau din lipsă de informare corectă, comentează în scrisoarea sa date referitoare la această cerere, repunând în discuţie calitatea de "guvernator" a domnului Emil Iota Ghizari, şi la semnăturile acestuia "în calitate de guvernator" al BNR, facem urmatoarele precizări.

Conform prevederilor legale (art.36 din Legea nr.101 - Statutul BNR), domnul Ghizari nu a avut calitatea de guvernator, calitate care, conform dispoziţiilor amintite, este dată de Parlament în mod nominal şi nicidecum printr-o simplă Încheiere a Consiliului de administraţie al BNR. Trebuie reţinut: domnul Emil Iota Ghizari a suplinit pe guvernatorul titular al BNR, care în acea perioadă era suspendat, îndeplinind funcţia de prim-ministru. Prin suplinire nu înseamnă că domnul Ghizari a fost desemnat de Parlament, în calitate de guvernator al BNR!!!

Precizarea de mai sus este confirmată de către Monitorul Oficial al României (anexa) care subliniază cu claritate: nu există nici o hotarâre a Parlamentului prin care domnul Emil Iota Ghizari să fi fost numit în calitate de guvernator al BNR. Şi Consiliul Legislativ face precizarea (anexa) că suplinirea de către domnul Ghizari a guvernatorului titular nu însemna că acesta a fost desemnat în calitate de guvernator de către Parlament.

Avem convingerea că domnul Mugur Isărescu nu poate să accepte faptul că, să prespunem, preşedintele României fiind absent o perioadă sau se află în imposbilitate de a acţiona dintr-un anume motiv, în această perioadă preşedintele Senatului, ţinându-i locul de drept, ar semna documente oficiale în calitate de preşedinte al României.

În concluzie, este clar: domnul Emil Iota Ghizari nu a avut niciodată calitatea de guvernator al BNR, ci a suplinit pe guvernatorul titular, actele emanate de la BNR în acea perioadă necesitând a fi semnate "pentru guvernator", menţionându-se calitatea domnului Ghizari de prim-viceguvernator. De altfel, chiar domnul Isărescu, la pag. 3 alin.2 din scrisoare, arată că, în conformitate cu prevederile art.36 alin.5, guvernatorul este suplinit de către înlocuitorul său. Guvernatorul este deci suplinit de înlocuitor, şi nicidecum înlocuitorul are calitatea de guvernator, calitate care nu-i poate fi atribuită, conform legii, decât de Parlament. Deci, uzurpare de calităţi oficiale, infracţiune prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

În ceea ce priveşte cererea introductivă a BNR, prin care s-a solicitat declanşarea falimentului BIR, cerere emisă la 29 iunie 2000 de Cabinetul Guvernatorului, Banca Naţională fiind reprezentată de "guvernator" Emil Iota Ghizari, arătam, spre regretul nostru, anexând o copie conformă cu originalul, obţinută şi certificată de Tribunalul Bucureşti, că pe aceasta nu figureaza nici o ştampilă a acestei instanţe. Dacă între timp s-a reuşit să se aplice vreo ştampilă - nu cunoaştem în ce împrejurări - acest fapt reprezintă un nou act ilegal, prin care se încearcă acoperirea unor abuzuri şi ilegalităţi.

Interesant însă de reţinut că pe cererea menţionată, chiar în aceeaşi zi de 29 iunie 2000 (data redactării acesteia la Banca Naţională), s-au pus cu o celeritate demnă de apreciat rezoluţiile a două judecătoare: una, a judecătoarei Năvală Maria - şef al biroului judecător-sindic, prin care se dispune înaintarea cererii la preşedintele Tribunalului pentru a desemna judecătorul sindic; cea de a doua rezoluţie, datată în aceeaşi zi de 29 iunie 2000, aparţinând judecatoarei Negru Cristina, prin care dispune citarea debitoarei prin agent procedural.

Deci, a se reţine: în aceeaşi zi, BNR emite cererea prin care se solicita declanşarea falimentului BIR; în aceeaşi zi, cererea ajunge la Tribunal; în aceeaşi zi, şefa biroului judecător sindic pune rezoluţia de înaintare a cererii la preşedintele Tribunalului, pentru desemnarea judecătorului sindic; în aceeaşi zi, judecătorul sindic pune rezoluţia de citare a BIR prin agent procedural. Cine poate crede că principiul celerităţii într-o instanţă de judecată neinteresată sau necomandată, să soluţioneze cu o asemenea rapiditate o cerere depusă la acea instanţă?

Nu cumva devine suspectă această rapiditate? Desigur că este suspectă, deoarece chiar a doua zi, adică la 30 iunie 2000, viceguvernatorul BNR Mihai Bogza, coordonatorul supravegherii bancare şi în acelaşi timp şi preşedinte al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, convins fiind că instanţa va declanşa falimentul BIR, după ce a refuzat cu obstinaţie împrumutul de 300 miliarde lei solicitat de BIR, aceasta subliniind neîncetat că în acest mod s-ar evita plata de către Fond a sumei de cca. 1.900 miliarde lei, obţine el, chiar domnul Bogza, prin semnătura sa, în cele două calităţi ale sale - împrumutator si împrumutat - pentru Fondul de garantare al depozitelor bancare, linia de credit de 1.500 miliarde lei, necesară plaţii deponenţilor - persoane fizice, prin Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr.118/2000, de la BNR.

Aşa cum arătam mai sus, Nota de fundamentare a acestei ordonanţe fusese redactată de domnul Mihai Bogza încă de la 31 martie 2000, deoarece falimentul BIR era deci programat. Deci domnul Bogza avea şi certitudinea că instanţa va declanşa falimentul BIR.

În ceea ce priveşte avizul emis de BNR pentru lichidatorul "Reconversie şi valorificare active", adică firma celor doi avocaţi (Arin Stănescu şi Călin Andrei Zamfirescu), colaboratorii şi protejaţii BNR, subliniem urmatoarele.

Faimoasa Ordonanţă de urgenţă nr.186/1999, "opera" celor doi avocaţi-lichidatori, stipulează în art.7 alin.1 că: "În cazul deschiderii procedurii falimentului, judecatorul sindic "..va desemna un lichidator, cu avizul Băncii Naţionale a României. Acesta va trebui să fie persoană juridică specializată, constituită conform legii".

Se întelege clar: deci avizul BNR trebuie să fie anterior desemnării.

Procedura declanşării falimentului BIR a fost pronunţată la 10.07.2000, la numai zece zile de la introducerea cererii de către BNR. Desemnarea lichidatorului "Reconversie si valorificare active" s-a făcut prin sentinţa datată 10 iulie 2000, fară avizul Băncii Naţionale a României, încălcându-se prevederile menţionate mai sus. Magistrata Negru Cristina a solicitat avizul BNR numai ulterior desemnării, respectiv la 14 iulie 2000, iar BNR a acordat acest aviz numai la 19.07.2000.

Legat de acest fapt se pun câteva întrebari: de unde avea convingerea magistrata care a declanşat falimentul BIR că BNR va aviza firma respectivă ca lichidator al BIR? Este clar că avizul BNR trebuia să fie anterior desemnării, şi nicidecum ulterior. Aşa a procedat instanţa când a fost declanşat falimentul Bankcoop. A se vedea sentinţa civilă nr.721 din 08.02.2000 a aceleiaşi instanţe, care la pagina 8 alin. 6 stipulează: "În vederea desemnării lichidatorului şi a obţinerii în acest sens a avizului BNR, acordă termen la 15 februarie 2000, la termenul acordat urmând a se stabili atribuţiile lichidatorului şi retribuţia acestuia".

Aşadar, se confirmă încă odată că avizul BNR trebuia să fie anterior desemnării. Dar aici se mai pune o întrebare: de unde ştiau şi cum de aveau convingerea avocaţii-lichidatori Arin Stănescu şi Călin Andrei Zamfirescu că se va declanşa falimentul BIR, de şi-au oferit serviciile firmei lor de lichidare chiar în acelaşi timp cu cererea BNR de declanşare a falimentului BIR?

Legat de acest fapt, trebuie subliniat că atât Bankcoop, cât şi BIR, precum şi celelalte bănci cărora, la cererea BNR, li s-a declanşat falimentul, toate acestea au fost încredinţate spre lichidare firmei celor doi avocaţi.

Oare să fie străin de toate acestea domnul Mugur Isărescu?

Şi revenind la cazul BIR: oare domnul Isărescu să nu fi fost informat despre faptul ca la 1 ianuarie 2000, deci cu 15 zile înainte de intrarea în sediul băncii a echipei BNR, indicatorii BIR nu duceau la concluzia necesităţii declanşării falimentului?

Să nu fi fost la curent domnul Isărescu că instituirea supravegherii speciale, a impunerii de măsuri restrictive asupra obiectului de activitate al BIR de catre domnul Mihai Bogza, aveau un singur scop? Acela de a crea condiţiile declanşării falimentului?

Dacă s-ar fi impus necesitatea declanşării falimentului, pentru care motiv nu s-a solicitat acest lucru chiar la 15 ianuarie 2000, când în BIR a intrat Comisia BNR?

Conform prevederilor legale, scopul instituirii supravegherii speciale nu este acela de a aduce o bancă în situaţia de a-i declanşa falimentul, ci tocmai pentru a o sprijini în a se evita o astfel de procedură. Deci condiţiile declanşării falimentului BIR au fost pregătite cu minuţiozitate de către Comisia de supraveghere, la ordinele şi dispoziţiile domnului Mihai Bogza.

Cu tot regretul, domnul Isărescu trebuie să reţină aceste fapte, domnia sa aflându-se în perioada aceea la Palatul Victoria.

La 10 iulie 2000, într-o şedinţă de numai 20 de minute, judecatoarea Negru Cristina, minţind cu neruşinare că BNR este creditoarea BIR, fapt absolut nereal, BIR neîmprumutând niciodata un leu de la BNR, respingându-se contestaţia BIR şi insistenţa acesteia de a se efectua o expertiză de specialitate şi de a fi sesizată Curtea Constituţională asupra unor excepţii de neconstituţionalitate, declanşează procedura de faliment "

De reţinut însă faptul că din minuta olografă a judecatoarei şi prin sentinţa nr.4461 din 10 iulie 2000, instanţa, desemnând lichidatorul - aşa cum s-a arătat, firma celor doi avocaţi, a dispus acestuia numai atribuţii prevazute la art.9 din faimoasa Ordonanţa nr.186/1999, respectiv redactarea unui raport cu situaţia financiară a băncii.

Nici la 10 iulie 2000 şi nici ulterior, prin vreo altă hotarâre, nici o instanţă nu a dispus lichidatorului menţionat preluarea atribuţiilor prevazute la art.10 din ordonanţa sus-citată. Lichidarea bunurilor din averea băncii debitoare este prevazută la litera l) a acestui articol, pe care niciodată, nici o instanţă nu l-a dispus lichidatorului, BIR fiind practic lichidată - de necrezut dar adevărat - fară un tilu juridic legal.

La 26 iulie 2000, cei doi avocaţi, patronii firmei "Reconversie şi valorificare active", încălcând prevederile art.246 şi 247 din Legea nr.31/1990, intră în sediul BIR, îndepărtează conducerea, nu mai permite acesteia să intre în sediul băncii, nu ia în primire patrimoniul, nu întocmeşte bilanţul activelor şi pasivelor cu administratorii şi pun stapânire pe bancă.

Din acest moment începe un adevărat jaf asupra patrimoniului şi fondurilor acesteia.

În ceea ce priveşte modul în care instanţele judecătoreşti au gestionat dosarul falimentului BIR, redăm mai întâi concluziile fostului Procuror General al Parchetului de pe lânga Curtea Supremă de Justitie, domnul Joiţa Tănase:

"Hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat soluţionarea greşită a cauzei pe fond, şi aceste hotarâri sunt vădit netemeinice",

iar doamna Rodica Mihaela Stănoiu, fostul ministru al justiţiei, prin adresa nr.2266/IGAI/M/2003 din 22.07.2003, comunica domnului Dan Lupaşcu, secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, că:

"În legatură cu instrumentarea dosarului nr.5615/2000 privind falimentul Băncii Internaţionale a Religiilor, s-au materializat constatări şi concluzii care evidenţiază deficienţe privind conducerea judiciară la Sectia VII-a - Falimente, a Tribunalului Bucureşti".

Oare domnul Mugur Isărescu să nu fi fost la curent cu materialele apărute în presă, referitoare la cazul Păvălache, la legăturile unor magistraţi cu firma de lichidare menţionată, cu întâlnirile şi "deliberările" ce aveau loc prin apartamente sau restaurante în dosarul amintit?

Să nu fie la curent domnul Isărescu cu faptul că, cu toate intervenţiile sale la PNA, s-a început urmărirea penală în dosarul declanşării falimentului şi lichidării Băncii Religiilor de către firma menţionată, şi că cele două judecatoare - Negru Cristina şi Năvală Maria (cele ce au gestionat dosarul falimentului BIR) sunt cercetate şi ele penal?

Pentru că vrem să credem că domnul Mugur Isărescu, fiind de bună-credinţă, nu este la curent cu modul în care are loc lichidarea Băncii Religiilor de către firma celor doi avocaţi - lichidatori, colaboratori şi protejaţi ai BNR, aratam că pâna la 31 decembrie 2003 aceştia încasaseră din creanţele BIR şi din valorificarea de active peste 1300 miliarde lei.

Din această sumă lichidatorii au cheltuit şi şi-au încasat "onorarii", şi-au plătit salarii, şi-au acordat "bonusuri de performanţă" etc. peste 550 miliarde lei.

Redăm numai câteva exemple:

• din suma de 580 miliarde lei, încasată din creanţele BIR în perioada 10.07.2000 - 31.08.2001, cei doi avocaţi-lichidatori au cheltuit peste 211 miliarde lei şi şi-au mai încasat un "mic onorariu" de peste 55 miliarde lei - totalizând la cheltuieli peste 266 miliarde lei;
• din suma de peste 84 miliarde lei, încasata în lunile iunie - august 2002, avocaţii-lichidatori au cheltuit şi şi-au însuşit peste 36 miliarde lei;
• din suma de peste 167 miliarde lei, încasată în perioada ianuarie 2003 - martie 2004, avocaţii-lichidatori au cheltuit şi şi-au însuşit peste 104 miliarde lei.

Aceiaşi avocaţi-lichidatori au acordat aşa-zise discont-uri la creanţele BIR, de sute de milarde lei. Desigur, avem convingerea că organele penale, în cadrul cercetărilor ce se efectuează, vor stabili în ce condiţiuni au fost acordate aceste discont-uri din fondurile BIR, fonduri care nu aparţin desigur, ca proprietate, celor doi avocaţi.

Şi tot cei doi iluştri avocaţi-lichidatori au "valorificat" (jefuit) - dacă se poate spune astfel - active ale BIR (bunuri imobile şi mobile) la preţuri derizorii - între 10 - 40% din valoarea lor reală.

Este bine să cunoască domnul Mugur Isărescu că toate aceste cheltuieli şi însuşiri de fonduri s-au făcut cu acordul funcţionarilor desemnaţi de Banca Naţională şi a Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, condus de domnul Mihai Bogza, iar, mai recent - după aplicarea reglementărilor referitoare la incompatibilitaţi, de consilierii acestuia, domnul Vulpescu şi domnul Decebal Urdea.

Să nu fie de acord oare domnul Mugur Isărescu că toate acestea reprezintă o devastare, un jaf al patrimoniului şi fondurilor Băncii Religiilor?

În legătură cu "grija" domnului Isărescu că Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a fost sesizată cu cazul ce face obiectul prezentei, putem să confirmăm cu date certe că mai mulţi acţionari români şi străini ai BIR s-au adresat acestei instanţe internaţionale cu plângeri, reclamând încălcarea drepturilor lor, hotărârile nedrepte date de instanţele române la comanda şi sub influenţa celor doi avocaţi-lichidatori, solicitând Statului Român, pe baza unor expertize, despăgubiri în sumă de peste 100 milioane dolari.

Este regretabil că prin intervenţiile, prin poziţia şi prin atitudinea domnului Isărescu, rezultă că Banca Naţională sprijină şi apără un grup de interese pe care îl cunoaşte foarte bine, în loc să caute soluţii de rezolvare a acestui dosar, pe plan naţional.

Vrem să credem că domnul Isărescu este de acord cu faptul că în dosarul BIR s-au produs grave abuzuri şi ilegalităţi, că în cazul BIR, măsurile luate de BNR nu au fost numai pripite, dar au fost şi premeditate, toate faptele rezultand cu certitudine din desfăşurarea evenimentelor, care demonstrează existenţa unor interese care numai obscure nu sunt.

Dacă nu ar fi existat complicitatea unor funcţionari chiar din cadrul BNR, acest caz putea fi rezolvat de multă vreme pe plan intern fară a mai pune într-o lumină defavorabilă Statul Român şi fără a mai exista riscul obligării acestuia la plata unor despăgubiri enorme.

În ceea ce priveşte activitatea Comisiei noastre în acest caz, subliniem că, prin sute de informări, sesizări, convorbiri etc., am atenţionat, am informat, am ţinut la curent, am rugat toate autoritaţile abilitate să găsească soluţii de rezolvare a acestui caz în ţară, aplicându-se în mod corect legile, şi nu la comanda unui grup de interese.

Din nefericire, demersurile noastre au rămas fără ecou, iar Banca Naţională, în loc să ia act de situaţia gravă creată, a replicat încercând să determine o atmosferă rău-voitoare, învinovăţindu-ne pe noi, parlamentarii, pentru faptul că am cercetat, am obţinut dovezi şi am scos la lumină gravele abuzuri şi flagrantele ilegalităţi.

Credem că a sosit vremea ca domnul Mugur Isărescu, în calitate de Guvernator al Băncii Naţionale, să renunţe a-şi mai apăra şi acoperi pe colaboratorii săi - vinovaţi direcţi în acest caz - şi să caute soluţii de urgenţă pentru rezolvarea cazului pe plan naţional.

De asemenea, credem că a sosit timpul ca Parchetul Naţional Anticorupţie să treacă din zona documentării la anchetarea directă şi sancţionarea celor vinovaţi de crimă organizată şi corupţie instituţionalizată.