Parliamentary debates

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Domnul deputat Ion Bivolaru.

Domnul Dumitru Bentu (din sală):

În ce ordine aţi dat cuvântul?

Domnul Ion Bivolaru:

În ordine alfabetică.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

În ordine alfabetică.

Domnul Dumitru Bentu (din sală):

Protestez, m-am sculat de la ora 5, ca să fiu primul!

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă rog frumos, lăsaţi colegul să se exprime!

Domnul Ion Bivolaru:

"Anticipatele, între aventură şi neconstituţional"

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, forţează Constituţia de unul singur. Vrea alegeri anticipate până la sfârşitul acestei toamne.

Prima reacţie pe care ar trebui să o avem este de a desluşi care sunt raţiunile preşedintelui în încercarea sa, devenită de acum obsedantă, de a-i convinge pe toţi că anticipatele vor trebui să aibă loc anul acesta. Raţiunile preşeditnelui ţin de interese personale, de grup, de stat sau politice?

În plan formal, interesele preşedintelui nu ar fi intersectate de interesele forţelor politice, deoarece, pe de o parte, constituţional, acestuia i se interzice să aibă o astfel de intersecţie, iar, pe de altă parte, majoritatea partidelor din arcul puterii şi din opoziţie au declarat răspicat că România nu are ca prioritate problema anticipatelor. Singurul partid, Partidul Democrat, de care preşedintele Bănsescu a rămas cuplat ombilical, preia mecanic mesajul celui care la despărţire a lăsat un partid democrat puţin semnificativ iar la revenire vrea să-l preia popular, şi la propriu, şi la figurat. Privit din această perspectivă, interesul preşedintelui Băsescu este un interes de grup, adică, al actualului Partid Democrat, ceea ce demonstrează că acest interes este vădit anticonstituţional.

Privit din altă perspectivă, tot constituţională, Traian Băsescu este preşedintele tuturor românilor şi nu poate reprezenta decât interesele acestora integral, nepărtinitor, echilibrat şi fără preocupare asupra apartenenţelor politice, ci doar asupra modului cum toţi şi fiecare în parte respectă Constituţia şi legile ţării. Acesta trebuie, în mare, să fie comportamentul Preşedintelui României, plusat şi de alte prevederi constituţionale. Cu atât mai mult cu cât Traian Băsescu a câştigat alegerile doar din diferenţa de opţiuni la urne a circa 100.000 de cetăţeni români, de regulă, din diasporă.

Preşedintele trebuie să ne convingă că acordă aceeaşi atenţie atât dreptei, cât şi stângii, nu aliniind politica Cotroceniului după vederile sale strict personale, manifestate explicit până în prezent. Politica preşedintelui este politica statului şi nu politica cu care a venit de acasă. În momentul în care preşedintele debarcă la Cotroceni ca proaspăt locatar, îşi ajustează toate pornirile după a doua Biblie a României, care este Constituţia, dublată de legile ţării.

Una din marile griji constituţionale ale preşedintelui ar trebui să fie aceea de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice (art. 80 alin. 2). Parlamentul este una din principalele autorităţi publice ale statului.

Imediat după preluarea mandatului ca preşedinte, Traian Băsescu a declarat război total Parlamentului, anunţând, excesiv mediatizat, că în lunile imediat următoare îl va dizolva, pentru a provoca astfel alegeri anticipate. Parlamentul este autoritatea legislativă a cărei componenţă a fost aleasă democratic în noiembrie 2004. Dacă ponderea parlamentară a partidelor alese cu această ocazie nu a fost şi nu este pe placul domnului Băsescu, aceasta este problema sa personală, pe care o poate răsuci şi comenta sub toate formele într-un mediu domestic: adică, acasă sau cu amicii.

În urma alegerilor din 2004, orice dezbatere şi rezultatele acestor dezbateri în Parlament au girul populaţiei care a votat, inclusiv al aceleia care nu s-a prezentat la vot. Dacă jocul politic, democratic de altfel, deci, constituţional, face ca activitatea Parlamentului să creeze o criză ale cărei efecte se concretizează în proasta funcţionare a autorităţilor publice, respectiv Preşedinţia, Guvernul, Puterea Judecătorească, Administraţia publică locală, care, la rândul lor, blochează buna gestionare a treburilor statului, atunci Constituţia prevede măsuri preventive, concretizate prin schimbări de guverne.

O schimbare de guvern reprezintă o măsură democratică impusă şi de necesitatea schimbării sau ajustării politicilor guvernamentale care nu mai au sprijin majoritar. Demiterea Guvernului este un avertisment atât pentru Preşedinţie, cât şi pentru Parlamentul care o provoacă. Constituţia îi refuză preşedintelui dreptul de a demite Guvernul, iar Parlamentului nu i se permite să se "joace" prea des cu această procedură, pentru a nu se declanşa o criză prin blocarea bunei funcţionări a autorităţilor publice.

Au trecut mai bine de 5 luni de la numirea Guvernului Tăriceanu şi până în prezent nu a existat nici un blocaj parlamentar al activităţii guvernamentale sau al altor autorităţi. Au trecut, totodată, 5 luni şi de când preşedintele Băsescu forţează procedura dizolvării Parlamentului, mediatizând această prioritate falsă, pentru a obţine sprijin popular în vederea aplicării măsurilor de criză, în condiţiile când aceasta nu există. Privit din această perspectivă, interesul preşedintelui pentru forţarea alegerilor anticipate nu este un interes constituţional, deci un interes de stat, indiferent de motivaţiile care îl animă pe acesta.

Este posibil ca Parlamentul, tot în mod democatic, deci, constituţional, să demită Guvernul printr-o moţiune de cenzură, pentru ca mai apoi, timp de 60 de zile consecutiv, să nu se valideze alte două formule de Guvern propuse de preşedinte. Această procedură, Parlamentul o realizează deliberat, ca urmare a deciziilor politice permise de Constituţie, şi este evident că în această perspectivă Parlamentul îşi asumă responsabilitatea în cunoştinţă de cauză, ştiind că preşedintele poate (atenţie, la opţional!) declanşa procedura de dizolvare a Legislativului. În toată această suită de proceduri, Constituţia nu-i oferă preşedintelui nici o măsură preventivă care să-i permită să solicite dizolvarea Parlamentului, decât după declanşarea crizei de către Legislativ.

Au trecut 5 luni de când Preşedintele României, Traian Băsescu, ameninţă cu dizolvarea Parlamentului, care în acest interval nu a întreprins nici o acţiune notabilă care să blocheze activitatea legislativă sau care să definească debutul unei crize sancţionabile de Constituţie. Singura măsură preventivă pe care preşedintele o poate aplica pentru preîntâmpinarea unei posibile crize este medierea între puterile statului, respectiv, între Parlament şi Guvern, în acest caz (art. 80 alin. 2 din Constituţie). Iar medierea înseamnă ca preşedintele să acorde în măsură egală atenţie tuturor forţelor politice din Parlament, îndeosebi acelora care au ceva de reproşat în mod real Guvernului.

Dacă preşedintele consideră că Guvernul este întruchiparea perfecţiunii, iar Parlamentul este întruchiparea inconştienţei, blocând două numiri succesive de Guvern în 60 de zile, Constituţia îi permite domnului Traian Băsescu să descuie o anumită uşă, pe care scrie "anticipate" şi să aplice prevederile art. 89. Mai rău este că domnului preşedinte Băsescu nu-i plac deopotrivă nici Guvernul şi nici Parlamentul şi vrea să le schimbe pe amândouă dintr-o singură lovitură.

Nu ne rămâne decât să apreciem că problema alegerilor anticipate pe care le doreşte preşedintele Băsescu, în contextul politic actual, nu este decât expresia unui evident interes personal al domniei sale, ceea ce Constituţia îi interzice categoric să aibă.

Ce urmăreşte, practic, Traian Băsescu prin alegeri anticipate? Interesele sale personale se pot enunţa după cum urmează: 1) doreşte să exercite un control total asupra Parlamentului şi Guvernului; 2) dacă Constituţia nu-i oferă dreptul de a demite Guvernul, acest drept să nu-l aibă nici Parlamentul, atâta vreme cât are controlul asupra acestuia; 3) nu vrea ca Parlamentul să-i controleze acţiunile şi să i le cenzureze; 4) nu doreşte ca Guvernul să răspundă în faţa Parlamentului decât formal şi fără efecte; 5) nu doreşte ca activitatea Parlamentului să se desfăşoare în limitele procedurilor democratice de dezbatere decât dacă deţine controlul asupra majorităţii; 6) consideră că Parlamentul trebuie să-şi modifice configuraţia politică în conformitate cu frecvenţa şi rezultatele sondajelor de opinie şi nu conform prevederilor constituţionale; 7) doreşte să rămână consecvent în atitudinea de ignorare a opoziţiei parlamentare şi în refuzul de a media între Parlament şi Guvern, în conformitate cu prevederile alin. 80 alin. 2 din Constituţie; 8) doreşte revenirea la simultaneitatea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale în 2009, având ca scop unic consolidarea poziţiei sale şi a partidului care l-a lansat.

În consecinţă, ameninţările repetate ale preşedintelui Traian Băsescu adresate clasei politice privind declanşarea alegerilor anticipate fără nici o motivaţie susţinută constituţional, precum şi manipularea opiniei publice în a-i oferi sprijinul moral în acest demers reprezintă motive grave de încălcare a Constituţiei, cu efecte imprevizibile asupra stării de normalitate, motive cu care Curtea Constituţională poate fi sesizată în vederea declanşării procedurii de suspendare din funcţie.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.