Parliamentary debates

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul Becsek Garda Dezideriu, UDMR. Domnule deputat, aveţi microfonul.

Domnul Becsek Garda Dezsö Kálman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la comemorarea Revoluţiei maghiare din 1956.

În ziua de 23 octombrie 1956 studenţimea maghiară din Budapesta a organizat o demonstraţie paşnică în semn de solidaritate cu poporul polonez. La demonstraţie însă, pe lângă studenţi, a participat marea parte a populaţiei din capitala maghiară, cerând o democraţie reală. În faţa Parlamentului, peste 200 de mii de oameni au aşteptat cuvântarea lui Imre Nagy, alţii au dărâmat statuia lui Stalin din piaţa de unde până atunci aveau loc defilările, iar a treia coloană, în faţa Radioului, a solicitat transmiterea în direct a revendicărilor.

După ce oamenii Serviciului Securităţii statului au deschis focul asupra demonstranţilor care se pregăteau să ocupe radioul, a izbucnit insurecţia armată. Insurgenţii, în majoritatea lor tineri budapestani, nu s-au retras la apariţia coloanelor de tancuri sovietice de la data de 24 octombrie, ci au intrat în lupte cu ele.

În ziua de 25 octombrie, în faţa Parlamentului, s-a deschis focul asupra demonstranţilor neînarmaţi, ajungându-se la un adevărat măcel. În mai multe oraşe din provincie rafalele de arme au răpus viaţa a sute de mii de oameni. Sub presiunea evenimentelor, secretarul general de atunci al partidului unic, Ernö Gero, era nevoit să-şi dea demisia, succesorul său în această funcţie devenind Janos Kadar.

În ziua de 27 octombrie 1956 s-a format un nou Guvern condus de Imre Nagy, din care au făcut parte două personalităţi ale Partidului Micilor Agrarieni, care şi-au reînceput activitatea. Noua conducere a apreciat evenimentele din Ungaria ca o mişcare naţională democratică şi a acceptat majoritatea revendicărilor revoluţionare.

Deşi după 28 octombrie trupele sovietice s-au retras din Budapesta, totuşi în perioada zilelor 30 octombrie - 1 noiembrie existau mai multe semne care prevesteau o nouă intervenţie a Armatei sovietice. Presiunea politică de la Moscova devenea tot mai puternică, aşa încât primul-ministru al Ungariei revoluţionare era pus în faţa unei decizii istorice. Imre Nagy a ales acceptarea revendicărilor populare.

În ziua de 1 noiembrie s-a declarat ieşirea Ungariei din tratatul de la Varşovia şi neutralitatea ţării. Prin alegerea sa istorică Imre Nagy s-a opus intereselor şi dogmelor propriului partid comunist şi ale mişcării comuniste internaţionale conduse de sovietici.

Ca răspuns, în seara zilei de 1 noiembrie, Kadar Janos s-a deplasat la Ambasada sovietică de unde a plecat la Moscova. Aici, în zilele de 2 şi 3 noiembrie s-a format un nou Guvern comunist contrarevoluţionar care s-a instalat cu ajutorul Armatei sovietice la data de 4 noiembrie. Rezistenţa insurgenţilor care se apărau cu un eroism ieşit din comun a fost zdruncinată în câteva zile. Grevele politice, luptele răzleţe de ariergardă au continuat însă până la începutul anului 1957.

Intelectualii, savanţii şi studenţii din România s-au solidarizat cu revoluţionarii din Ungaria. Mai mult chiar, sub influenţa Revoluţiei maghiare, profesorii universitari de la centrele universitare din Cluj, Timişoara şi Bucureşti au formulat, pentru prima dată, teza necesităţii introducerii autonomiei universitare, însă mişcarea de solidarizare a intelectualilor din marile centre urbane din România a fost înăbuşită cu o cruzime deosebită.

Astfel, 14 simpatizanţi cu Revoluţia maghiară au fost executaţi ca urmare a unor sentinţe judecătoreşti dintre care doi erau de etnie română.

Numărul celor întemniţaţi depăşea cifra de 10 mii, dintre care numai la Tg. Mureş 3 mii de cetăţeni au fost trimişi la închisoare.

Pe lângă aceştia numeroşi scriitori, savanţi, profesori universitari şi studenţi au fost deportaţi şi obligaţi la munca silnică. Reprezentanţii puterii comuniste, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, s-au folosit de mişcările de solidaritate cu evenimentele revoluţionare din Ungaria pentru a restrânge drepturile minorităţii maghiare din România, dintre care măsura cea mai dură o reprezenta desfiinţarea universităţii Bolyai din Cluj, fapt ce a dus treptat la îngrădirea şi la desfiinţarea învăţământului superior în limba maternă pentru comunitatea maghiară.

Acum, după 48 de ani de la desfiinţarea Universităţii Bolyai, minoritatea maghiară nu a renunţat la universitatea de stat în limba maghiară. Mai mult chiar, această doleanţă a comunităţii maghiare în anul 1997 era acceptată chiar de Partidul Naţional Liberal sau de Partidul Naţional Democrat prin semnarea unui protocol. Acest lucru o dovedeşte chiar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/1997 care permitea minorităţii maghiare înfiinţarea universităţii de stat. Însă, în prezent...

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, 5 minute de..., aveţi deja 10.

Domnul Becsek Garda Dezsö Kalman:

Încerc să termin.

Manifestaţiile studenţeşti din 17 octombrie 2005 dovedesc clar voinţa comunităţii maghiare pentru reînfiinţarea Universităţii maghiare desfiinţată datorită Revoluţiei maghiare din 1956.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.