Ştefan Baban
Ştefan Baban

Sittings of the Chamber of Deputies of May 15, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.72/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 15, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Ştefan Baban - declaraţie politică cu titlul "Risipirea în cele patru zări a forţei de muncă româneşti";

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului PRM are cuvântul domnul Ştefan Baban, iar domnul Paul Magheru a depus intervenţia la secretariat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Risipirea în cele patru zări a forţei de muncă româneşti"

În orice oraş din ţara asta, indiferent de mărimea sa, anunţurile privind angajările se găsesc peste tot, începând de la afişele puse pe stâlpi şi ziduri şi terminând cu cele din ziarele locale. Dacă mai adăugăm şi faimoasele târguri de joburi, care sunt deja structurate pe anotimpuri, avem deja o imagine reală a ofertei de locuri de muncă din România.

Problema gravă nu o reprezintă solicitările pentru angajări aici în ţară, ci cele care sunt pentru străinătate. Oferta pentru acest gen de locuri de muncă este mult spus, din moment ce anunţurile nu indică nicio ocupaţie, ci doar cuvintele enigmatice "locuri de muncă în străinătate". Nu indică nicio condiţie de angajare, niciun nume de angajator ci doar site-uri pentru înscriere. Din start se înţelege că nu sunt necesare specializări, calificări etc., deoarece munca brută şi necalificată poate fi făcută de orice amator, indiferent de câte diplome deţine. Iar ca tentaţia să fie şi mai mare, anunţurile de acest tip conţin şi premii şi bonusuri, care vor fi acordate doar celor care se vor grăbi să se înscrie pentru aceste posturi.

Reclama este sufletul comerţului, lucru valabil şi în cazul celor amatori să plece în străinătate pentru a munci, deoarece în ţară, în opinia lor, nu au unde sau nu sunt la fel de bine plătiţi.

Dorinţa lor este întreţinută şi de mass-media, care, prin reportaje de scurtă durată, scot în evidenţă cozile interminabile la sediile angajatorilor străini care au venit în România pentru a căuta, găsi şi exploata forţa de muncă ieftină şi calificată.

Încurajarea plecării la muncă în străinătate a primit, la un moment dat, şi un soi de autentificare guvernamentală. Exemplul unui fost ministru al muncii care a găsit ca soluţie salvatoare pentru concedierile masive dintr-o zonă industrială autohtonă, angajarea celor disponibilizaţi în străinătate, este edificator, comentariile fiind astfel de prisos.

Toate acestea denotă indiferenţa autorităţilor faţă de risipirea unei bogăţii de neasemuit şi de nerecuperat: forţa de muncă românească, calificată, specializată şi dezvoltată. Exodul masiv din ultimii doi ani, a trezit autorităţile din amorţeală şi delăsare, ajungându-se la concluzia că studierea acestui fenomen, cu toate implicaţiile sale, necesită existenţa unei structuri separate în cadrul Ministerului Muncii. Astfel spus, deocamdată, forţei de muncă îi lipseşte tocmai autoritatea ministerială în domeniu.

Promovarea cu asiduitate a muncii în străinătate şi, în special, a celei necalificate, nu poate constitui un motiv de greve, pentru că, în loc ca cetăţenii să contribuie la dezvoltarea economică a acestei ţări, contribuie de fapt la creşterea bunăstării în ţările europene. Iar dacă privim şi mai profund acest proces, anume stabilirea definitivă în străinătate a forţei de muncă până în 35 de ani, nu putem să nu ne gândim ce se va întâmpla în România peste 10-15 ani în ceea ce priveşte asigurarea acestei resurse, deoarece cei ce sunt acum la 40-45 de ani vor fi aproape de vârsta pensionării. Cine va mai munci, cu cine vor fi înlocuiţi cei ce se vor pensiona? Va fi o adevărată dilemă.

Indiferent de câte târguri de joburi se fac într-un an în ţară, problema cea mai gravă este reprezentată de lipsa unei campanii naţionale în favoarea găsirii, în România, a ofertelor de muncă atât pentru munci calificate, cât şi pentru cele necalificate, care deja se caracterizează printr-un deficit de forţă de muncă.

Pe cât de active sunt promovarea peste tot şi susţinerea cu exemple dintre cele mai vioaie şi atractive a căilor de plecare la muncă în altă ţară, pe atât de reţinută, chiar absentă, este promovată oferta pentru cei care ar putea să muncească în România.

Poate că acum guvernanţii sunt mulţumiţi că nu mai trebuie să-şi bată capul pentru a găsi locuri de muncă, soluţii salvatoare pentru industria mamut autohtonă, căi de reducere a ajutorului de stat pentru cei ce nu muncesc (care sunt destul de multe şi grevează tot bietul contribuabil). Dar s-ar putea ca, peste 4-5 ani, să-şi bată capul ca să asigure forţa de muncă pentru supravieţuirea economiei româneşti. Importul de muncitori din Moldova, China şi alte ţări bananiere nu este deloc eficient, cazul de la Bacău demonstrând aceste afirmaţii.

Întrebarea care va fi pe buzele tuturor românilor, care au rămas în această ţară, va fi una dureroasă, iar răspunsul, dacă va exista, va fi plata seninătăţii cu care autorităţile, indiferent de culoarea şi doctrina lor politică, au încurajat migraţia forţei de muncă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.