Mircea Grosaru
Mircea Grosaru

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.29/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Mircea Grosaru - declaraţie politică intitulată "Suntem în Europa, vom trăi în Europa!";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, îi dau cuvântul domnului deputat Mircea Grosaru.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Grosaru:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Suntem în Europa, vom trăi în Europa!".

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o astfel, pentru că politicienii, prin ceea ce gândim, dar mai ales prin menirea noastră, nu trebuie să uităm unde suntem, cum gândim şi unde vom trăi de aici înainte pentru mult timp, adică în Europa.

Unii dintre noi concep, elaborează şi promovează mai multe proiecte de lege, alţii poate mai puţine, după experienţa sau pregătirea profesională a fiecăruia, de multe ori arbitrare în faţa abilităţii şi inspiraţiei fiecăruia în construcţia lor.

Aş dori însă să mă refer doar la câteva lucruri care consider că trebuie urmărite în activitatea noastră, acum, odată cu schimbarea majoră a componenţei celor două Camere ale Parlamentului, după alegerile din noiembrie 2008.

Avem specialişti în diverse domenii de activitate, care vor trebui să regândească strategia de propunere şi înregistrare a proiectelor legislative, pentru că multe vor trebui să devină legi moderne, clare, concise, eficiente, fără posibilitatea interpretării lor, comparabile şi compatibile cu cele din legislaţia europeană.

Nu poate face nimeni un sondaj din care să rezulte câte legi din România sunt clare, câte sunt moderne şi câte sunt eficiente, însă cu siguranţă că, din perspectiva oportunităţii lor la nivel de Europa, multe dintre ele nu mai corespund.

Am auzit în mandatul trecut de un aşa-zis concurs, chiar în cadrul aceloraşi grupuri parlamentare, pe număr de proiecte înregistrate între deputaţi, pe de o parte, şi senatori, pe de altă parte, sau invers, şi m-am întrebat dacă este bun sau nu un asemenea concurs.

Dacă ne vom gândi doar la cantitate, şi nu la calitate, pot afirma că suntem într-o gravă eroare, pentru că electoratul aşteaptă o nouă calitate a vieţii, legată de calitatea legilor votate în Parlament, iar prin votul uninominal exprimat, votând nume de notorietate, cu pregătire profesională consacrată, adică specialişti, indiferent de domeniul lor de activitate şi partidul care i-a susţinut, cu toţii aşteaptă un anume rezultat.

Mulţi dintre alegători, cum este şi firesc, urmăresc zilnic şi cu mare atenţie activitatea celor pe care i-au votat şi ştim cu toţii că o parte din politicienii aleşi au preferat adoptarea unor proiecte de lege pentru că au de rezolvat o problemă legată fie de o primărie, fie de un primar, fie de un consiliu local sau judeţean, fie de o autoritate locală sau poate de o biserică, la rugămintea vreunui preot, care are nevoie de fonduri pentru a-şi construi sau termina o biserică, fără a se întreba de multe ori dacă acestea ar putea fi valabile pentru toate primăriile, pentru toţi primarii, pentru toate consiliile locale sau judeţene sau pentru toate autorităţile, ori pentru toţi preoţii din Europa, pentru că principalul atribut al legii este, după cum ştim, caracterul său general, de multe ori cu implicaţii la nivel european.

La fel de adevărat este că primarul sau preşedintele consiliului judeţean, fotografiaţi pe bannere de mari dimensiuni lângă candidaţii şi steagul de partid, au avut o mare influenţă în alegerile parlamentare, iar acest lucru cred că va fi în curând regândit, printr-o nouă variantă de vot uninominal, modernă, care îi va scuti pe candidaţii la Parlament de orice fel de compromis.

Declaraţia politică de astăzi reprezintă o opinie personală, o constatare a subsemnatului, iar datele statistice culese în anexa la prezenta declaraţie cred că sunt sugestive şi prezintă o situaţie a tuturor proiectelor din mandatul 2004-2008.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.