Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.156/2017
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.50 | Răzvan-Ilie Rotaru - declaraţie politică intitulat "PSD-ALDE se ocupă de stimularea mediului de afaceri şi reducerea poverii fiscale a românilor, în timp ce PNL şi USR redactează moţiuni în care jignesc şi denigrează"; | ![]() |
||
|
Obiectul declaraţiei politice: "PSD-ALDE se ocupă de stimularea mediului de afaceri şi reducerea poverii fiscale a românilor, în timp ce PNL şi USR redactează moţiuni în care jignesc şi denigrează". Cu toate că, la câteva săptămâni, membrii PNL şi USR depun în Parlament moţiuni de cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE, iar săptămâna aceasta vor ataca la Senat deciziile Ministerului Finanţelor Publice, colegii noştri din Executiv continuă să pună în aplicare programul angajat în faţa românilor, prin care majorează salariul minim, cresc punctul de pensie, scad nivelul de taxare al angajaţilor şi al firmelor şi reduc cota de impozitare pentru toate tipurile de activităţi independente. Aşadar, cei din opoziţie neavând nicio idee prin care să crească nivelul de viaţă al cetăţenilor şi nefiind interesaţi să depună nicio iniţiativă în acest sens, încearcă permanent să ne blocheze măsurile prin care am reuşit să avem cea mai mare creştere din Europa în acest an, menţinută la un nivel ridicat, peste 5,5%. Dânşilor se pare că nu le convine că reuşim să avem rezultate bune la nivel financiar şi în acelaşi timp să majorăm şi veniturile românilor şi atunci atacă Legile şi Hotărârile Parlamentului şi Guvernului, la Avocatul Poporului şi la Curtea Constituţională. În ultima şedinţă de Guvern, Executivul condus de prim-ministrul Mihai Tudose a propus Proiectul de Lege care are în vedere majorarea numărului microîntreprinderilor care să beneficieze de impozit de 1% pe veniturile realizate, prin creşterea plafonului de încadrare ca microîntreprindere de la 500.000 de euro la un milion de euro. În prezent, întreprinderile mici şi mijlocii care realizează cifra de afaceri între 500.000 de euro şi un milion de euro plătesc impozit de 16% pe profit. Astfel, are loc includerea, în acest sistem, a tuturor firmelor care realizează venituri din consultanţă şi management, faţă de condiţia care există în prezent, de a nu aplica acest sistem dacă realizează mai mult de 20% din aceste tipuri de venituri. Măsura este benefică mediului de afaceri, având în vedere scăderea sarcinii fiscale şi reducerea costurilor aferente calculului şi administrării impozitului. Totodată, prin proiectul de ordonanţă prezentat, Guvernul are în vedere reducerea cotei de impozit pe venit de la 16% la 10%. Astfel, cota de impozitare scade pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din investiţii, mai puţin veniturile din dividende, pentru care se menţine cota de impozit de 5%, din pensii, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din premii şi din alte surse. Scopul este să se reducă presiunea fiscală asupra veniturilor populaţiei şi, implicit, să contribuie la creşterea nivelului de trai, precum şi să încurajeze mediul de afaceri, îndeosebi în ceea ce priveşte creşterea investiţiilor. Concomitent cu aceste măsuri, se reduce cota totală a contribuţiilor sociale obligatorii, per total cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%. În acelaşi timp, scade numărul contribuţiilor sociale de la 6 la 3, respectiv contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia asiguratorie pentru muncă. Toate aceste lucruri înseamnă de fapt, mai mulţi bani rămaşi în buzunarele românilor pentru diferite cheltuieli pe care le are fiecare familie, dar şi mai multe fonduri în conturile întreprinderilor mici şi mijlocii româneşti, pentru a face investiţii sau a angaja resursă umană calificată. Concluzia este că noi ne ţinem de promisiuni şi luăm măsuri care să îmbunătăţească viaţa fiecărei persoane care trăieşte în România, indiferent de categoria socială şi profesională, în timp ce reprezentanţii PNL şi USR fac conferinţe de presă şi pun pe hârtie texte în care ne denigrează, fără a propune soluţii pentru creşterea nivelului de trai al cetăţenilor. |


