Parliamentary debates

Doamna Tudoriţa Lungu:

"Municipiul Bacău, la 610 ani de la atestarea documentară"

Pe 6 octombrie, Municipiul Bacău a împlinit 610 ani de la atestarea sa documentară, prin pecetea pusă de voievodul Alexandru cel Bun pe hrisovul domnesc, prin care a acordat privilegii comerciale negustorilor din oraşul polonez Lvov. Târgul Bacăului, aflat la intersecţia unor importante drumuri comerciale, s-a dezvoltat datorită schimbului de mărfuri, pentru ca, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, industrializarea localităţii să ducă la un adevărat "boom" demografic.

Au urmat primele semne ale sistematizării urbane: trotuare, pavarea străzilor, iluminat stradal, grădini publice, canalizare şi alimentare cu apă, introducerea energiei electrice. Întâmplător sau nu, artizanii europenizării din acele vremuri ale vechiului târg au fost primarii liberali. Cu sprijinul ministrului Mircea Cancicov, în 1937, oraşul Bacău devenea al doilea oraş asfaltat, după Bucureşti, din vechiul Regat. Aparent fără importanţă acest amănunt, şi totuşi...

La mai puţin de o sută de ani distanţă, oraşul Bacău a devenit un loc peste care s-a aşternut praful, încet şi sigur. Oportunităţile sale economice, culturale, educaţionale nu mai interesează pe nimeni. Este un oraş din care tinerii fug, din lipsă de perspective, un loc în care asfaltarea unei străzi sau a unui trotuar a devenit o sărbătoare, în care administraţia locală este încremenită, în care nu se vorbeşte despre niciun proiect. În Bacău, instituţiile publice cu atribuţii nu au atras în ultimii doi ani niciun leu din fonduri europene. Municipiul Bacău nu are nici acum o şosea de centură, proiectele pentru autostrăzile care vor tranzita oraşul vorbesc despre studii de prefezabilitate care vor fi gata în 2020. Despre proiectare şi execuţie probabil că vor auzi abia nepoţii noştri, când vor fi şi ei suficient de mari!

Din Bacău pleacă nu doar tinerii, ci şi meseriaşii, inginerii, în general oameni de toate vârstele şi de toate condiţiile sociale. În Bacău, a devenit o aventură să găseşti un instalator sau un zugrav. Micile afaceri sunt pe cale de dispariţie, clasa de mijloc este ca şi inexistentă. Nimeni nu este interesat să investească, nimeni nu vorbeşte măcar despre parcuri industriale, ca în Ardeal, sau, mai aproape de noi, ca la Roman. Ştiu, pare apocaliptic ceea ce vă spun, dar sunt realităţi pe care vă invit să le constataţi. Iar dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă prin Bucureşti, pe panourile unde o cunoscută reţea de covrigării îşi face reclamă. În Bucureşti, are 14 puncte de desfacere, iar pe locul al doilea este Bacăul, cu 10 covrigării! Ce diferenţă între al doilea oraş asfaltat al ţării din anii interbelici şi recordul trist de astăzi! Şi, dacă tot nu mă credeţi, veniţi să numărăm împreună farmaciile şi magazinele second-hand din Bacău. Atunci o să vă convingeţi de o realitate crudă şi cruntă!

În acest moment, la 610 ani de la atestarea documentară a oraşului Bacău, cred că ar trebui să existe un moment de analiză pentru toţi parlamentarii de Bacău, pentru toţi parlamentarii din Regiunea Nord-Est şi, în general, pentru fiecare dintre dumneavoastră, doamnelor şi domnilor colegi. Devine tot mai evident că anul Centenar prinde România mai dezbinată decât oricând, şi nu doar la nivelul discursului public, atât de radical şi de segmentat. România este profund segregată economic, există zone abandonate de guvernanţi, pentru care nu există niciun fel de politici de reducere a decalajelor.

Da, zona Moldovei este pur şi simplu abandonată, lăsată să se zbată în sărăcie şi în lipsuri de tot felul, inclusiv în lipsa investiţiilor majore. Avem miniştri băcăuani, avem secretari de stat din Bacău, avem băcăuani în conducerea agenţiilor. Nu le cere nimeni să facă acte de corupţie, să avantajeze în vreun fel oraşul Bacău. Le cerem, însă, să ia în calculele lor meschine şi aceste realităţi ale unui oraş şi ale unei regiuni care moare şi să se gândească, poate, că parcul oraşului Bacău, care poartă astăzi numele ministrului liberal interbelic Mircea Cancicov, rămâne cea mai bună dovadă că istoria respectă lucrurile trainice, făcute cu responsabilitate şi respect faţă de comunităţi!