Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.2/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 12, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.50 | Cornel Itu - "Ziua internaţională a drepturilor omului, sărbătorită în întreaga lume, la 10 decembrie"; | ![]() |
||
|
"Ziua internaţională a drepturilor omului, sărbătorită în întreaga lume, la 10 decembrie" Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a adus în atenţia liderilor lumii şi problematica respectării drepturilor omului. Organizaţia Naţiunilor Unite, ONU, înfiinţată în cadrul Conferinţei de la San Francisco din 1945, a avut, de la început, printre atribuţii, respectarea drepturilor omului, în paralel cu menţinerea securităţii şi păcii la nivel internaţional. Astăzi, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului rămâne o componentă esenţială a identităţii Naţiunilor Unite, iar principiile enunţate în cuprinsul său rămân actuale şi reprezintă un ideal comun al societăţilor democrate, care, prin învăţătură şi prin educaţie, sunt chemate să dezvolte respectul pentru drepturile şi libertăţile enunţate în cuprinsul ei, să asigure recunoaşterea şi aplicarea lor. Esenţial pentru baza oricărei societăţi democratice rămâne primul articol al Declaraţiei Universale, care enunţă faptul că "toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi". În România, drepturile omului sunt reglementate atât prin Constituţie, cât şi prin alte legi şi convenţii la care este parte semnatară. Mă adresez astăzi tuturor factorilor care au un cuvânt de spus în respectarea principiilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, semnată de ţara noastră încă din anul 1955, pentru ca împreună să continuăm pe drumul democraţiei şi respectului faţă de celălalt, spre atingerea valorilor enunţate în acest act care a întemeiat toate societăţile dezvoltate şi moderne, între care se află şi România! |


