Parliamentary debates

Domnul Mihai Niţă:

"Cel care nu se teme de nimic, este la fel de puternic precum cel de care se tem toţi!"

Civilizaţia umană se află într-o situaţie mai rar întâlnită, având în vedere rapiditatea evoluţiei evenimentelor, în era vitezei. Niciodată, în istoria cunoscută a lumii, transformările de ordin politic, social, militar sau economic n-au cunoscut, aproape simultan, efecte imediate pe toate continentele. Toate acestea sunt influenţate în mod cardinal de mutaţiile mentalităţii individuale şi colective. România n-a fost scutită de asemenea prefaceri, ca parte a Europei Unite şi a organizaţiilor mondiale. Nu este posibil să existăm în afara acestor angrenaje, cu atât mai mult, cu cât, ca factor de influenţă, nu suntem în situaţia de a determina substanţial mersul lucrurilor, decât în măsura strădaniei liderilor noştri politici.

Problema noastră, ca naţiune, tocmai aceasta este, mai ales în această perioadă, marcată de o lipsă majoră a convergenţei pe scena politică. Din câte ne învaţă filosofia, contradicţia neantagonică este izvorul dezvoltării, numai că instabilitatea politică este generată tocmai de contradicţiile antagonice flagrante dintre liderii politici, fenomen care subminează în mod periculos interesele ţării. O asemenea situaţie slăbeşte vizibil instituţiile şi autoritatea statului. Vorbim despre o nefastă fluctuaţie, de natură să ofere forţelor interesate prilejul de a ne transforma într-un simplu teritoriu geografic, lipsit de vreo altă identitate.

Capitole tragice din istoria neamului nostru arată că, de fiecare dată când statul român a fost vulnerabil, urmările au fost previzibile, chiar dacă, ulterior, liderii nesăbuiţi au fost stigmatizaţi de poporul persecutat. În neputinţa de a găsi calea cea bună pentru ţară, înalţii slujbaşi ai statului au căutat rezolvarea, ploconindu-se la străini, care numai soluţii benefice nouă nu ne-au oferit!

După acest obicei, am pupat cel puţin condurul, la câte o Înaltă Poartă, oriunde şi-ar fi mutat aceasta centrul de putere. Liderii ţării au acceptat biruri pentru popor şi sfaturi de la tătucii de ieri şi de azi, dintre care cel mai puternic s-a dovedit a fi fost tătuca Stalin, a cărui stafie ne mai bântuie şi acum. Tătucii mai mici, plantaţi de el în teritoriile dominate, au împuiat. După modelul Anei Pauker, au apărut şi mamiţe care şi-au subordonat samavolnic activitatea unor instituţii de primă importanţă, făcând abstracţie de utilitatea publică prevăzute în Constituţie. Mecanisme groteşti au fost create în mod ocult, în detrimentul statului democratic. Moralitatea acestor personaje toxice s-a manifestat sub orice prag al demnităţii. Ipocrizia lor este plenară, linguşindu-şi stăpânii de ocazie şi umilindu-i pe cei care nu fac parte din castă. Pentru astfel de amploaiaţi, manipularea pârghiilor politice a constituit ţelul suprem.

Sunt aceleaşi personaje care l-au întâmpinat smeriţi pe Papa de la Roma, în cursul vizitei sale istorice efectuate pe pământ românesc şi a căror smerenie a expirat imediat după ce Înaltul Prelat a plecat din ţară. Prin urmare, unde este moralitatea lor? Când au fost ei sinceri şi devotaţi poporului pe care pretind că-l păstoresc? Cu siguranţă, aceştia nu se închină la Dumnezeu, ci la propriul orgoliu, mereu nesăţios. Or, după cum zicea scriitorul francez Victor Hugo, orgoliul este beţia puterii care te face să-ţi pierzi capul. Cam aici s-a ajuns!

Este intolerabil, pentru condiţia noastră de oameni, să asistăm inactiv la ceea ce se petrece. Teama de a schimba ceva, atunci când este necesar, este cel mai mare rău pe care ni-l putem face, şi nouă şi semenilor noştri, pe care-i reprezentăm în Parlament. Trebuie să înţelegem bine adevărul rostit de marele dramaturg Schiller: "Cel care nu se teme de nimic este la fel de puternic precum cel de care se tem toţi." Cei mulţi, în numele cărora facem legi, cunosc bine acest precept, pe care unii dintre noi ni l-am însuşit temeinic!