Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 7, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.53/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 7, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 7, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.50 | Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică: "Tensiunile de la graniţa Ucrainei obligă ţara noastră la o stare de atenţie sporită!"; | ![]() |
||
|
"Tensiunile de la graniţa Ucrainei obligă ţara noastră la o stare de atenţie sporită!" Acum, când tocmai am sărbătorit 72 de ani de la înfiinţarea NATO şi 17 ani de când România este membru cu drepturi depline a acestei Alianţe militare, provocările geostrategice sunt din ce în ce mai tensionate în jurul nostru. Asistăm de mai multe zile la manevre militare la graniţa unui stat vecin, Ucraina, iar aceste mişcări de trupe conduc la o creştere constantă a tensiunilor în regiune. Numeroase alerte şi informaţii apar în spaţiul public, referindu-se la comasarea de către Federaţia Rusă şi Belarus a numeroşi soldaţi şi echipamente militare. Sunt distribuite din ce în ce mai viral imagini video cu trenuri care transportă tancuri şi armament într-o regiune şi aşa volatilă. Ucraina este un stat vecin cu noi, iar dinamica militară considerată gest de ostilitate din partea Rusiei nu poate aduce calmarea situaţiei în preambulul exerciţiilor comune NATO-Ucraina. Mai mult, în ultimele zile au apărut informaţii despre exerciţii ample în zona arctică pe care o controlează Federaţia Rusă. Avioane de luptă şi bombardiere ruseşti au fost interceptate de avioanele NATO, inclusiv aparate ale Aviaţiei Române, ca încălcând frecvent spaţiul aerian securizat. Evenimentele în jurul nostru se precipită şi este suficient să ne uităm la presiunea mediatică cu ştiri false care se conturează chiar în ţări occidentale. Ştirea, complet falsă şi provocatoare, conform căreia un copil din Donbas a fost ucis de o dronă ucraineană, a fost distribuită masiv în publicaţii din întreaga Europă, prin publicaţiile generaliste care ţintesc ştiri "bombă" şi exclusivităţi forţate. În aceste condiţii externe, trebuie să adăugăm şi faptul că România se află într-o situaţie delicată, dar, din fericire stabilă, cu parteneri puternici. Pandemia, restricţiile, starea de stres şi oboseală a populaţiei creează vulnerabilităţi şi tensiune socială, după cum am văzut prin încercările de organizare a unor proteste masive în România. Dacă aceste încercări de tulburare socială nu au atins o masă critică, se datorează conştiinţei fiecărui român echilibrat. Însă aceasta nu înseamnă că populaţia nu este nemulţumită şi sătulă de bâjbâielile guvernamentale! Ţara noastră trebuie să fie într-o stare de atenţie sporită la ceea ce se întâmplă cu vecinii noştri, fiindcă, pe acest fond al tensiunilor pandemice, economice şi sociale, un conflict militar sau chiar hibrid se poate extinde pe o arie regională extinsă. De aceea, stimaţi colegi, mai ales din arcul guvernamental, vă atrag atenţia că această declaraţie este un semnal de alarmă puternic la adresa guvernării PNL-USR! Domnilor guvernanţi, slăbiciunea administrării ţării poate deveni un pericol, prin nemulţumirea constantă pe care o creaţi! |


