Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.179/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.50 | Ştefan Muşoiu - declaraţie politică: "Creşterea entropiei PSD, consfinţită de sondajele de opinie"; | ![]() |
||
|
"Creşterea entropiei PSD, consfinţită de sondajele de opinie" Biroul Electoral Central a anunţat, în urmă cu aproape un an, respectiv în data de 9 decembrie 2020, rezultatele finale de la alegerile parlamentare. PSD câştigase detaşat alegerile cu un scor de 28,90 %, întrunind 1.705.777 voturi. La rândul său, PNL obţinea 25,19% din sufragii. Numai că PSD a fost exclus, rapid, din planul de guvernare. Dar trecerea timpului a confirmat un calcul eronat. Nu doar că românii au fost guvernaţi prost de către dreapta, dar, din nefericire, mulţi n-au mai reuşit să iasă învingători din lupta cu virusul pandemic. Ne bucurăm de fiecare dată când auzim că a scăzut rata de infectare şi că sunt mai puţine decese înregistrate zilnic, deşi drumul spre parametrii cât mai normali este şi foarte lung, şi foarte anevoios. La fel de mult ne-am întristat ori de câte ori auzeam de împotmolirea negocierilor privind o nouă structură necesară de guvernare raţională a României. Însă, dincolo de aceste runde de negocieri, care s-au blocat adesea în concepţiile diferite de a asigura guvernarea pe parcursul acestor etape dificile, generate de criza sanitară, economică, dar şi de perspectiva sumbră a forţării graniţelor Uniunii Europene de către imigranţi, nu avem cum să nu observăm clar că preferinţele electorale ale populaţiei s-au intensificat vizibil în favoarea PSD. Această afirmaţie se susţine direct pe rezultatele mai multor sondaje de opinie. Din respectivele cercetării sociologice, rezultă evident că PSD este partidul creditat cu cea mai mare încredere de către români. Dacă în măsurătoarea comandată de PNL am fi stagnat ca scor electoral, într-o altă cercetare independentă, am crescut în raport cu momentul alegerilor parlamentare cu aproape 5 puncte procentuale. Şi nu, chiar nu este vorba despre erodarea la Palatul Victoria a celor de la PNL şi USR, ci de faptul că noi am reuşit, de fiecare dată când am fost la guvernare, să generăm bunăstare pentru toţi românii. Iar oamenii nu au uitat asta! De aceea, nu voi invoca nici creşterile veniturilor tuturor categoriilor sociale, de la alocaţia pentru sugari şi până la majorarea pensiilor, a salariilor şi a gamei de venituri, rezultate din diverse activităţi economice din perioadele anterioare cât PSD a condus România, ci menţionez doar agenda cetăţeanului şi dezideratele acestuia, radical diferite de oportunităţile pe care partidele de dreapta i le puteau oferi şi nu a făcut-o şi, probabil, nici n-ar face-o într-o formulă minoritară sau prin reîncălzirea relaţiei precare cu USR. Consider că reiterarea erorii privind ignorarea suportului pe care majoritatea cetăţenilor îl acordă stângii politice nu este deloc de bun augur pentru viitor, mai ales având în vedere seria lungă de greşeli tactice şi decizionale guvernamentale, făcute în acest răstimp de un an, cât PSD a fost de-a dreptul taxat în mod arbitrar, şi subliniez că nu de către populaţie, doar pentru că a strâns cele mai multe voturi. Admit că nu sunt genul care să îşi piardă timpul plângând de milă dreptei, din ce în ce mai slăbită şi mai divizată, ci îmi exprim îngrijorarea privind direcţia eronată în care se îndreaptă încă România şi privind efectele vecine cu dezastrul total iscat de dreapta, pe care cei mai săraci dintre cetăţeni ajung să le deconteze. O astfel de viziune de dreapta nu este nici etică, nici morală, şi nici umană! Şi tocmai de aici rezultă nevoia tot mai stringentă de acceptare şi implementare a măsurilor salvatoare de stânga! Sunt de acord că mereu va fi dificil pentru toată lumea să cânte la două viori, să hotărască în funcţie de evoluţia situaţiei complexe care este vioara întâi şi care este cea de-a doua, dar PSD se angajează să se străduiască să redreseze România. Fireşte că nu vom putea face miracole peste noapte şi populaţia este suficient de lucidă şi conştientizează că aşa ceva este de-a dreptul imposibil, dar experienţa favorabilă a guvernărilor precedente este un atu în plus pentru noi. Indiferent de coloratura politică a celorlalţi parteneri de guvernare, dar şi prin prisma rezultatelor sondajelor de opinie, trebuie să admitem cu toţii că modalităţile noastre de a depăşi impasurile sunt mult mai pertinente. Creşterea entropiei PSD, măsurată de sondaje, devoalează că vremea strategiilor comunicaţionale de dreapta, edulcorate în mod artificial trebuie să treacă definitiv! Manipulările şi dezinformările din ultimul an, lansate de la palate, nu au avut niciun fel de aderenţă la public, ci doar au generat neîncrederea populaţiei în factorii de decizie, iar de aici au rezultat şi suspiciunile privind pandemia, eficienţa vaccinării etc. Iar toate aceste condiţii au condus şi mai mult spre înteţirea problemelor economice şi blocarea mai multor activităţi curente. Pentru a nu lăsa loc de suspiciuni populiste, închei subliniind că mizez pe contribuţia efectelor pe care o anumită decizie politică le-a generat, tocmai pentru ca un asemenea aspect neadecvat pentru România să nu se mai repete! Mai sper şi la înţelepciunea de care restul factorilor decidenţi de la nivelul Executivului trebuie să dea dovadă pentru binele tuturor românilor, nu doar a unui electorat captiv, de partid. |


