Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.39/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 20, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.51 | Ionel Palăr - declaraţie politică intitulată "Protestul din 15 martie, ridiculizat de PSDranea"; | ![]() |
||
|
"Protestul din 15 martie, ridiculizat de PSDragnea" A trecut momentul 15 martie, zi în care românii s-au revoltat din cauza lipsei unei autostrăzi în Moldova. Timp de 15 minute, sute de mii de oameni au protestat paşnic şi s-au oprit din activitate. A fost o demonstraţie a solidarităţii românilor, motivată de o realitate îngrijorătoare - aceea că Moldova rămâne în continuare uitată de Guvern, abandonată în sărăcie, fără nicio perspectivă de dezvoltare. În vara anului trecut, câteva mii de oameni au pornit într-un marş al disperării spre Bucureşti, cerând acelaşi lucru - autostradă în Moldova. Vă reamintesc, atunci nu au fost lăsaţi să intre în Bucureşti, iar ministrul transporturilor de la acea vreme nici nu a vorbit cu protestatarii, şi nu a trimis pe nimeni să stea de vorbă cu ei. La 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, Moldova se zbate în continuare în sărăcie, iar Guvernul nu dă semne că înţelege că şi această zonă trebuie dezvoltată. În schimb, într-un exerciţiu ieftin de manipulare, PSDragnea îl trimite pe ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, să inaugureze şantierul centurii ocolitoare a Bacăului, exact în ziua de 15 martie. Din nou fotografii, camere video, tăieri de panglici, declaraţii, un întreg alai. Sunt deputat de Bacău, vin din Bacău. La două zile după vizita ministrului Cuc, utilajele au dispărut de pe şantier. Niciun picior de muncitor, niciun utilaj care să lucreze. Au fost bune doar pentru fotografii, pentru impresia artistică. Este mult, mult prea mult! Demagogie şi manipulare, în timp ce strigătul de disperare care vine din Moldova nu este auzit de coaliţia aflată la guvernare. Am militat mereu pentru dezvoltarea acestei zone, care ar trebui să devină o prioritate pentru actualul Guvern. Nu ne face cinste ca Moldova să fie în topul regiunilor cel mai slab dezvoltate din Uniunea Europeană. Şi nu vorbim aici de statistici care, sigur, sunt grăitoare. Vă invit, pe cei care nu aţi fost niciodată în Moldova, să o vizitaţi. Este regiunea istorică din care astăzi tinerii pleacă, regiunea în care nu s-a înregistrat nicio investiţie importantă în ultimii ani, regiunea în care aproape 60% din populaţie trăieşte în mediul rural, fără canalizare şi apă curentă. O autostradă ar creşte producţia, ar încuraja exporturile, ar crea locuri de muncă, le-ar da oamenilor speranţă. Moldova cere drumuri şi autostradă, nu de ieri, de azi. Am avut neplăcuta surprindere să citesc un articol din presa interbelică, în care se cereau imperativ drumuri în Moldova. Imediat după decembrie 1989, presa vremii vorbea despre o autostradă. Au trecut 30 de ani, şi nimic. Vă cer să nu mai priviţi nevoia de dezvoltare a Moldovei la "şi altele". Nu vreau să vă ţin o lecţie de istorie despre importanţa Moldovei, dar trebuie să vă reamintesc că, în 1916, România a fost condusă din Moldova, atunci când Guvernul României şi Casa Regală s-au refugiat acolo. Astăzi, cei din Moldova sunt păcăliţi, de şantiere pentru fotografii şi vizite ministeriale, de declaraţii pompoase, de o armată de mercenari care invadează mediul online cu ştiri false. 15 martie a fost un moment deosebit, din care, stimaţi colegi aflaţi la putere, se pare că nu aţi învăţat nimic. |


