Parliamentary debates

Domnul Călin Potor:

"Încotro se îndreaptă sportul românesc de performanţă?"

A XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice, care s-a desfăşurat la Beijing, China, în perioada 8 - 24 august 2008, a dezvăluit o serie de lacune şi probleme în sportul românesc. Să ne reamintim, pe scurt, ce s-a petrecut la Beijing şi să comparăm puţin cu trecutul, pentru a înţelege ce se întâmplă într-adevăr cu sportul românesc de performanţă.

România a fost reprezentată la Jocurile Olimpice de la Beijing la 15 ramuri sportive, cu o delegaţie formată din 102 sportivi. La finalul competiţiei, delegaţia României la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing a obţinut patru medalii de aur, una de argint, trei de bronz, în total 8 medalii. A fost, aşa cum a relatat toată presa, cea mai slabă recoltă de medalii din ultimii 50 de ani.

Să ne aducem aminte acum care a fost, însă, cea mai bună prezenţă la o olimpiadă pentru delegaţia noastră - este vorba despre cea de la Los Angeles, 1984, când România s-a întors acasă cu 53 de medalii, dintre care 20 de aur.

În cei 24 de ani dintre ediţia de la Los Angeles şi cea de la Beijing s-a ajuns la o diferenţă de 45 de medalii, iar la multe sporturi unde contam în trecut s-a ajuns să nu mai avem nici măcar un reprezentant la ediţia de la Beijing.

La o primă analiză, este uşor de observat că toate problemele din sportul românesc pornesc de la modul cum sunt administrate federaţiile de specialitate. Din păcate, majoritatea acestor federaţii au fost privatizate de tot felul de indivizi, care nu au nimic de-a face cu sportul, ci mai degrabă cu profitul imediat şi cu afacerile. Aşa se face că sportivii care au fost multipli campioni olimpici şi mondiali nu se regăsesc la conducerea acestor federaţii, şi putem da aici numeroase exemple - Elisabeta Lipă sau Laura Badea fiind doar două dintre ele.

Nu mai puţin adevărat este faptul că de multă vreme nu se mai investeşte absolut nimic în centrele de juniori şi tineret, consecinţa logică fiind că, practic, din urmă nu mai vine nimic. În aceste condiţii, nu ar trebui să ne mire că alte ţări se detaşează atât de mult faţă de noi.

O altă problemă o constituie faptul că sporturile cu tradiţie regională nu produc campioni, cum ar fi,de exemplu,înotul - nu produce niciun campion la nataţie, neputând invoca permanenta problemă a infrastructurii, deoarece, în acest caz, ea există.

Concluzia simplă este că există şi o pasivitate la nivelul celor care ar trebui să se ocupe cu baza de selectare şi recrutare a talentelor. Aceste realităţi nu pot să ne lase indiferenţi. Sportul românesc se află într-un mare impas în momentul de faţă, declinul său fiind unul vizibil şi periculos de accelerat. Consider, de aceea, oportună o analiză riguroasă şi obiectivă din partea autorităţilor competente a situaţiei în care a ajuns sportul şi sportivul românesc de performanţă, urmând apoi a fi luate măsurile de rigoare, pentru redobândirea statutului pe care îl merită şi pe care multă vreme acesta l-a deţinut în competiţiile mondiale. În caz contrar, anul viitor, la Londra, vom ieşi pe uşa din dos a sportului mondial, pierzând astfel una dintre puţinele bucurii care le-au mai rămas românilor în aceşti ani de restrişte.