Liviu-Bogdan Ciucă
Liviu-Bogdan Ciucă

Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.7/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.52 Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politica: - "Protejarea sănătăţii umane şi a mediului";

 

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Protejarea sănătăţii umane şi a mediului"

Una dintre problemele importante din ultima perioadă o constituie protejarea sănătăţii umane şi a mediului ca întreg, prin reglementarea şi monitorizarea măsurilor destinate menţinerii calităţii aerului înconjurător, acolo unde aceasta corespunde obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător, şi reducerea poluării aerului, precum şi îmbunătăţirea calităţii aerului, în celelalte cazuri. Aceasta trebuie să constituie una din atribuţiile de bază ale autorităţilor centrale, naţionale, regionale şi locale pentru protecţia mediului.

România a transpus legislaţia europeană în domeniul calităţii aerului, inclusiv Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, care a fost adoptată de Parlamentul României, care transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa.

Aplicarea acestor măsuri intră în responsabilitatea autorităţilor de resort, iar din punctul meu de vedere, măsurile ce trebuie implementate vizează, în principal, reducerea emisiilor de poluanţi atmosferici la sursă, proces realizat prin reglementarea şi monitorizarea emisiilor din surse fixe produse de operatorii economici, reducerea emisiilor provenite din trafic, lucrări de reabilitare/reparare, întreţinere străzi, realizarea de pasaje, de parcări, crearea de piste pentru biciclete, extinderea zonelor pietonale, reabilitarea termică a locuinţelor individuale şi clădirilor publice, utilizarea de surse de energie alternativă pentru unităţi publice şi private, amenajarea/reamenajarea unor zone verzi, realizarea de perdele forestiere, salubrizarea/curăţirea, întreţinerea şi spălarea străzilor, organizarea de acţiuni de conştientizare, promovarea acţiunilor ecoeducative în instituţiile de învăţământ şi în rândul cetăţenilor, cu privire la importanţa măsurilor de prevenire a poluării aerului; campanii de conştientizare a autorităţilor în vederea punerii în aplicare a programelor de gestionare a calităţii aerului.