Parliamentary debates

Domnul Mihai Niţă:

S-a... îndreptat domnul procuror?

Anual, în ziua de 11 aprilie, ţările civilizate comemorează Ziua internaţională a celor eliberaţi din lagărele de concentrare fasciste. La 11 aprilie 1945, Forţele Aliate au eliberat lagărul de la Buchenwald, considerat simbolul ororilor naziste. Evenimentul este menit reflecţiei asupra însemnătăţii Holocaustului şi a efectelor provocate de antisemitism şi xenofobie asupra lumii întregi.

În acea perioadă, conducerea nazistă a Germaniei a dat liber la crimă tuturor decrepiţilor setoşi de violenţă, batjocură, tâlhărie, viol şi asasinate. Printr-o viclenie criminală, Adolf Hitler a reuşit să-şi creeze un cerc de acoliţi, printre care se număra şeful statului italian. Dezastrul care a cuprins rapid întreaga Europă a fost posibil din cauza lipsei de reacţie, de vigilenţă şi de clarviziune a marilor puteri europene. Ziua de 11 aprilie semnifică atitudinea împotriva discriminării de orice fel. Este o atitudine realistă, a prudenţei responsabile şi bazate pe adevărul constatat că "popoarele care nu-şi cunosc istoria, sunt obligate să o repete".

România este una dintre ţările care au cunoscut efectele nefaste ale celui de-al Doilea Război Mondial şi care a suportat şi opresiunea regimul comunist. Poziţia noastră faţă de acest gen de manifestări este legiferată prin însăşi Constituţia ţării, care prevede, fără echivoc, dreptul la coexistenţă paşnică al tuturor cetăţenilor, interzicând orice formă de discriminare, inclusiv politică.

Discriminarea politică a cauzat cele mai teribile crime săvârşite în ţara noastră, după ocupaţia sovietică. Regimul bolşevic adus la putere de către Stalin, cu acordul tacit al Marilor Puteri, nu era unul de inspiraţie autohtonă, dacă ne mai amintim de tripleta Marx - Engels - Lenin. Acel regim de teroare a decimat nu numai intelectualitatea românească, considerată ca factor de influenţă, ci şi populaţia de rând care contesta regimul totalitar. Printre ultimii români care au opus rezistenţă la dictatură, sunt cunoscuţi partizanii refugiaţi în munţi şi vânaţi de Securitate. Actele de dizidenţă au fost anihilate prin înfiinţarea lagărelor de muncă forţată şi a metodelor bestiale de tortură practicată în temniţele comuniste.

Unul dintre penitenciarele destinate reeducării dizidenţilor a fost cel de la Aiud. Metode de tortură greu de imaginat au fost aplicate deţinuţilor politici, de către torţionarii susţinuţi de securitate şi, în tandem, de aparatul represiv al noului sistem judiciar. Dacă, după 1989, unii dintre torţionari au fost pedepsiţi de lege pentru acţiunile lor abominabile, alţii s-au strecurat perfid în structurile democratice postdecembriste, unul dintre exponenţi fiind, după relatările presei, chiar actualul procuror general al României. Un document scos recent la lumină arată că demnitarul ajuns la vârful ierarhiei a refuzat eliberarea deţinuţilor politici, prelungind regimul detenţiei şi al torturii. Stătea în puterea lui să semneze asemenea documente, dacă voia, dar refuzul eliberării celor supuşi torturii era justificat de procuror prin menţiunea că deţinutul politic "N-a dat dovadă de...îndreptare", acuzaţia fiind că deţinutul în cauză purta discuţii duşmănoase la adresa regimului opresiv al României socialiste.

Numit printr-o procedură discutabilă în funcţia actuală, domnul procuror nu dovedeşte că s-ar fi... îndreptat, continuând să manifeste un comportament similar perioadei comuniste, ca şi ilustra lui pupilă. Protectorul său, preşedintele României, nu se arată preocupat de reminiscenţele fatidice ale epocii de aur, dovedindu-şi meschinăria prin propunerea înfiinţării Muzeului Ororilor Comunismului.

Constatăm, cu îngrijorare şi revoltă, că metehnele bolşevice ale unor astfel de indivizi n-au fost abandonate, în prezent multe persoane fiind persecutate pe nedrept, prin dosare penale fabricate la comandă. Proba incontestabilă o constituie sumedenia de procese câştigate la CEDO de către românii hăituiţi de unii magistraţi care au abdicat de la îndatorirea nobilă asumată prin jurământ.

Prin urmare, aduc în atenţia clasei politice contemporane, să aprofundeze însemnătatea zilei de 11 aprilie în istorie, nu numai în privinţa victimelor Holocaustului, ci şi a fenomenului în sine, în perspectiva care se conturează pe plan naţional şi internaţional. Dinamica evoluţiei de ordin politic nu este de natură să ne liniştească.