Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 5, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.69/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 5, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 5, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.52 | Gabriela-Maria Podaşcă - declaraţie politică: "România a sărbătorit la 1 iunie Ziua Internaţională a Copilului, aceasta fiind, în principal, o oportunitate de a promova drepturile copilului"; | ![]() |
||
|
Doamna Gabriela-Maria Podaşcă: "România a sărbătorit la 1 iunie Ziua Internaţională a Copilului, aceasta fiind, în principal, o oportunitate de a promova drepturile copilului" Toate statele membre ale Uniunii Europene au ratificat Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului, UNCRC, având astfel rolul de a ghida atât politicile UE, cât şi cele naţionale şi acţiunile care au un impact asupra drepturilor copilului. Statistic, cea mai mare provocare cu care se confruntă copiii, la nivel european, cu referire la respectarea drepturilor lor, este sărăcia şi excluziunea socială. Problema incluziunii sociale şi a bunăstării copiilor şi promovarea drepturilor acestora au devenit din ce în ce mai proeminente în politica UE, ca urmare a creşterii statutului acordat drepturilor copiilor şi combaterii sărăciei şi excluziunii sociale, încă de la adoptarea Tratatului de la Lisabona în 2009. Includerea unui obiectiv specific referitor la reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale în Strategia Europa 2020 a contribuit în continuare la măsuri dedicate celor expuşi riscului, inclusiv a copiilor. Recomandarea UE privind Investiţia în copii: ruperea ciclului dezavantajelor a oferit un cadru clar statelor membre, de a elabora politici şi programe de promovare a incluziunii sociale şi a bunăstării copiilor, inclusiv pentru cei în situaţii vulnerabile. Cel mai recent, adoptarea unui pilon european al drepturilor sociale care consolidează importanţa promovării drepturilor copilului la principiul 11, este o dovadă în plus că Uniunea Europeană susţine intervenţii pentru incluziunea socială a copiilor. Cu toate politicile publice adoptate şi măsurile luate însă, conform Eurostat, media europeană a copiilor care sunt la risc de sărăcie şi excluziune socială este 24,9%, în timp ce în România aproape jumătate dintre copii trăiesc la limita sărăciei - 41,7%, adică unul din doi copii se culcă seara flămând. Aceasta este una dintre cauzele pentru care, în România, rata de părăsire timpurie a şcolii este de 18,5%, conform INS, în condiţiile în care ţinta Strategiei Europa pentru anul 2020 este fixată la 11,3%. Sprijinul acordat părinţilor şi profesorilor care lucrează cu elevi aflaţi în situaţii de risc ridicat este insuficient, iar punerea în aplicare a Strategiei privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii înregistrează întârzieri. Programele "a doua şansă" nu sunt adaptate pentru varietatea şi amploarea reală a nevoilor. Principalii factori care contribuie la părăsirea timpurie a şcolii sunt sărăcia, munca sezonieră prestată de copii, nivelul limitat de instruire a părinţilor, un grad redus de accesibilitate a serviciilor de educaţie şi infrastructura limitată. Copiii români au nevoie acum de suportul nostru, de măsuri dedicate, care să le ofere şanse reale la o viaţă fericită şi care să depăşească barierele ideologiei politice. Susţin introducerea unui pachet de măsuri integrate pentru educaţie, sănătate, servicii de îngrijire, locuire şi nutriţie, corelate cu etapele de dezvoltare ale copilului, cu atât mai mult cu cât un astfel de demers va putea fi implementat utilizând fonduri europene prin Garanţia pentru copiii, program ce va fi finanţat pe programarea financiară post 2020. În acelaşi timp, cred că putem face paşi importanţi pentru susţinerea copiilor, prin promovarea unor măsuri, precum:
|


