Parliamentary debates

Domnul Vasile Nagy:

"Aurul verde"

Pădurile din România trebuie protejate, gestionate responsabil, dezvoltate şi perpetuate, cu scopul de a întreţine şi îmbunătăţi multiplele servicii pe care aceasta le oferă, contribuind astfel la satisfacerea nevoilor de mediu, sociale, economice şi culturale ale societăţii.

Pădurile sunt o comoară a biodiversităţii, adăpostind trei sferturi din toate speciile de uscat din lume, multe dintre acestea din ce în ce mai ameninţate cu dispariţia. Importanţa pădurilor se întinde însă mult, dincolo de limitele lor.

Pădurile ajută la reglarea climei planetei, pentru că ele înmagazinează sute de miliarde de tone de carbon în biomasă, sol şi litieră şi absorb 30% din emisiile globale generate de umanitate.

Distrugerea pădurilor este responsabilă de producerea unei cincimi din totalul gazelor cu efect de seră din lume, mai mult decât toate avioanele, autovehiculele, vapoarele şi trenurile de pe planetă la un loc.

De asemenea, pădurile reglează ciclul apei în natură, astfel încât depindem de ele pentru a avea apă de băut şi pentru a ne cultiva hrana.

Cu toate acestea, pădurile din România sunt ameninţate de tăieri ilegale, de practici forestiere iresponsabile, de tăieri la ras, de tăieri în păşunile împădurite, inclusiv în zone protejate de o legislaţie slabă şi o proastă aplicare a legii, care au dus la pierderea şi degradarea pădurilor.

Folosirea eficientă a pădurii, din perspectivă economică, cu respectarea valorii ei ecologice şi distribuţia echitabilă a beneficiilor derivate către întreaga societate românească sunt împiedicate de corupţia generalizată.

"Aurul verde" contribuie la circuitul elementelor chimice în natură. Datorită pigmentului verde numit clorofilă, prin fotosinteză, în cadrul procesului de hrănire furnizează oxigen - aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale, microorganisme, industrie, agricultură este preluat din atmosfera, fiind furnizat de arbori şi arbuşti - şi absoarbe dioxid de carbon, pe care îl stochează în masa lemnoasă alături de alte elemente chimice preluate din sol. La nivelul frunzei, prin procesul de fotosinteză, este captată energia solară şi transformată în energie stocată chimic.

Rădăcinile arborilor fixează solul, mai ales pe terenurile în pantă, micşorând probabilitatea de producere a alunecărilor de teren şi a prăbuşirilor; împiedică degradarea solurilor prin sărăturare sau înmlăştinire.

Frunzişul arborilor reţine 40% - 50% din cantitatea de precipitaţii; rădăcinile arborilor afânează solul care poate reţine o cantitate mai mare de apă; pădurea păstrează nivelul ridicat al apei în sol şi calitatea apelor subterane (captările de ape, forajele sunt în zone împădurite); reduce riscul de producere a inundaţiilor.

În funcţie de speciile de arbori, de înălţimea şi densitatea lor, pădurea moderează regimul temperaturilor (vara, în pădure, este cu circa 2 grade mai răcoare decât în afara ei, iar iarna temperatura este cu 1,7 grade mai ridicată în interior decât la exterior); datorită evapotranspiraţiei intense, deasupra pădurii se creează un curent de aer umed, ascendent, care sporeşte nebulozitatea; se modifică repartiţia precipitaţiilor şi creşte local umiditatea; reduce viteza vântului; păstrează un timp mai îndelungat stratul de zăpadă: diminuează cantitatea de radiaţie ajunsă la sol, deoarece o absoarbe în procesul de fotosinteză.

Pădurile permit perpetuarea speciilor şi conservarea genofondului. Numeroase specii de plante şi animale au dispărut din cauza defrişării pădurilor sau din cauza incendiilor. Pădurile oferă adăpost şi sursă de hrană, permit păstrarea unor medii naturale, aici formându-se cele mai numeroase şi mai complexe lanţuri trofice.

În cadrul procesului de fotosinteză, 1 ha. de pădure absoarbe anual circa 16 tone CO₂ şi produce 30 tone O₂. Arborii reţin şi praf, alte gaze poluante (oxizi de sulf, oxizi de azot, compuşi ai plumbului) provenite de la industrie sau de la transporturi. Doar incendiile afectează în fiecare an circa 12-13 milioane de ha. de pădure, în atmosferă ajungând astfel cantităţi impresionante de CO, CO₂ şi gudron.

Ecosistemele forestiere, în special codrii seculari/pădurile virgine, au calitatea de model de adaptare la variaţia factorilor de mediu pe termen lung, prin corecta dimensionare a funcţiilor şi structurare funcţională: lanţuri trofice complexe şi lungi, reînnoirea componentelor populaţiilor, flexibilitatea cenotică.

Genofondul valoros permite înfiinţarea de arii naturale protejate, favorizând protecţia speciilor de plante şi animale rare, ameninţate cu dispariţia.

Pădurile rup monotonia peisajului lipsit de vegetaţie forestieră. Terenurile degradate din cauza mineritului, depozitării de deşeuri, terenurile afectate de eroziune sunt reabilitate prin împădurire. În regiunile temperate, în funcţie de anotimp, pădurile oferă un peisaj mereu în schimbare. Culorile pe care le îmbracă, liniştea, aerul nepoluat, peisajul sunt motive suficiente pentru a atrage turişti.

Pădurea oferă numeroase resurse regenerabile dacă sunt exploatate durabil: ciuperci, fructe de pădure, plante medicinale.

Pe regiuni, cea mai mare suprafaţă de pădure se regăseşte în Transilvania, unde 37% din suprafaţa totală a terenurilor este acoperită de vegetaţie forestieră. Urmează Moldova, cu 31%, şi Ţara Românească, cu 20%.

În funcţie de zonele de relief, din totalul suprafeţei zonei montane din România, 65% este acoperită cu pădure. În zona de deal, din totalul suprafeţelor, zona de pădure reprezintă 27%, iar la câmpie pădurile ocupă 5% din suprafeţe.

În ceea ce priveşte speciile de arbori care se găsesc în pădurile României, fagul este principala specie forestieră din ţara noastră. El ocupă 31% din suprafaţa terenurilor acoperite cu pădure.

Este urmat de răşinoase - molid, brad, pin etc. -, cu o pondere de 26%, de diverse specii de foioase tari - carpen, salcâm, frasin, paltin etc. -, cu 20% pondere, şi de cvercinee sau stejari - gorun, cer, gârniţă, stejar pedunculat etc. -, cu o pondere de 16% în suprafaţa pădurii. Pe ultimul loc se află grupa diverselor specii de foioase moi - tei, plop, salcie -, care ocupă 7% din suprafaţa pădurii.

Distribuţia pe clase de vârstă a pădurii arată că cea mai mare suprafaţă a pădurii (21%) se găseşte în clasa a II-a de vârstă (21-40 ani), urmată de clasele de vârstă a III-a (41-60 ani) şi a IV-a (61-80 ani), cu 19%, respectiv 18% din suprafaţa pădurii. Însumată, suprafaţa pădurii din cele trei clase de vârstă reprezintă peste 58% din suprafaţa totală a pădurii.

Inventarul forestier naţional (IFN) este principalul instrument de evaluare a resurselor forestiere dintr-o ţară. El are ca sarcină principală realizarea la nivel naţional a activităţilor de colectare, gestionare şi analiză a informaţiilor privind resursele forestiere, de a publica rezultatele analizelor respective şi de a întocmi studii/scenarii privind dezvoltarea sectorului forestier care să fie utilizat, cu precădere, în procesele de elaborare a politicii forestiere şi de cooperare intersectorială.

Conform cifrelor din Inventarul Forestier Naţional (Ciclul II), jumătate din lemnul care dispare din pădure nu are acte. Asta înseamnă aproximativ 20 de milioane de metri cubi anual, din care doar 200.000 de metri cubi furaţi sunt capturaţi.

Suprafaţa acoperită de pădure a scăzut dramatic în ultima sută de ani, ajungând azi la doar 29%, cu mult sub media europeană de 43%. Din cauza tăierilor legale şi ilegale dispar, în fiecare oră, conform ultimelor estimări, aproximativ 6 hectare de pădure.

Tăierile ilegale din pădurile României sunt un subiect dezbătut deja de prea mult timp, mai grav e că autorităţile au la dispoziţie toată tehnologia necesară pentru a urmări tăierile de lemn, dar nu o folosesc.

În cazul României, suprafaţa împădurită a scăzut de la 7,048 milioane de hectare, în 2016, la 6,929 milioane de hectare în 2020.

În ultimii ani a devenit din ce în ce mai evidentă şi mai acută lipsa unei strategii naţionale pentru domeniul pădurilor, sectorul aflându-se permanent într-o stare de criză. În fapt, toate aceste episoade ale crizei din domeniul pădurilor au evidenţiat lipsa unei strategii forestiere naţionale începând cu anii ’90, în contextul retrocedării a peste 50% din suprafaţa pădurilor. Este evidentă necesitatea echilibrului între funcţiile economice, sociale şi de mediu în administrarea pădurilor, debalansările între diferite funcţii ale pădurilor conducând la crize pe segmentele corespondente.

Deficitul de pe piaţa lemnului de foc a condus la o redistribuire a resursei de masă lemnoasă, prin mecanismele pieţei, de la utilizările industriale către lemn de foc, pentru că în zonele de câmpie preţul lemnului de foc a devenit mai mare decât al lemnului pentru utilizările industriale.

Industria lemnului din România a ajuns să plătească cel mai mare preţ pe resursa de lemn din Europa, la fag, buştean de gater, avem preţuri de 55 euro/metru cub în Serbia, 60-65 euro/metru cub în Slovacia şi Polonia, 65 euro/metru cub în Franţa, 80 euro/metru cub în Germania şi 95-100 euro/metru cub în România.

Suprafaţa pădurilor incluse în arii protejate la nivel naţional este de peste 40%. Este nevoie de o armonizare între legislaţia silvică şi legislaţia de mediu, planurile de management ale ariilor protejate trebuie să privească mult mai atent spre nevoile comunităţilor locale.

Suprafaţa pădurilor României are potenţial major de creştere, potenţial blocat de randamentul economic mult mai mare al terenurilor agricole, datorat subvenţiilor mari pentru utilizarea agricolă a terenurilor şi zero pentru utilizarea forestieră.

Cu peste 50% din gospodării captive în sistemul de încălzire pe lemne, din cauza lipsei de alternative energetice, România are nevoie de o strategie energetică în care să fie inclusă şi energia termică. O componentă esenţială a strategiei trebuie să o reprezinte creşterea randamentelor energetice în utilizarea biomasei forestiere ca resursă energetică.

România se dovedeşte a fi ţara europeană cu cea mai restrictivă legislaţie în ceea ce priveşte gestionarea pădurilor, avem un sistem legislativ rigid, bazat aproape în totalitate pe instrumente de comandă şi control.

Mai mult ca niciodată, în actualele condiţii, sectorul forestier are nevoie de viziune. Pădurea ocupă 30% din suprafaţa ruralului şi 29% din suprafaţa României, creând un mediu socio-economico-cultural în care se dezvoltă atât o economie bazată pe lemn, dar şi activităţi de turism, zootehnie, piscicultură sau alte produse bazate pe funcţiile ecosistemice ale pădurii, permiţând astfel finanţarea şi dezvoltarea comunităţilor locale.

În viitor, cine va avea păduri, va avea aur!