Ioan Mang
Ioan Mang

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.52 Ioan Mang - declaraţie politică: "Despre PNRR şi reforma educaţiei";

Domnul Ioan Mang:

"Despre PNRR şi reforma educaţiei"

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, PNRR, a fost conceput într-un mod tare ciudat, ca să folosesc un termen elegant, de fostul Guvern PNL-USR. El ar trebui să asigure dezvoltarea României, prin sprijinirea nivelului de adaptare la situaţii de criză, în contextul recuperării după criza Covid-19, cât şi valorificarea potenţialului de dezvoltare economică, prin reforme majore şi investiţii cheie. În practică, PNRR a ajuns un pretext pentru a implementa "reforme" pe repede înainte, gândite superficial, inclusiv într-un domeniu strategic precum cel al educaţiei.

Ca dascăl şi ca om preocupat de soarta şcolii româneşti şi a educaţiei pe care o oferim noilor generaţii, nu pot să nu observ că sub presiunea timpului şi a riscului de a pierde sume importante de bani, noile propuneri de "reformă" venite din partea Ministerului Educaţiei nu îmbunătăţesc aproape cu nimic sistemul de învăţământ. Din contră!

Tocmai pentru a evita situaţia unei reforme doar de dragul reformei şi de dragul accesării unor bani europeni, Partidul Social Democrat a iniţiat o serie de dezbateri publice asupra noilor legi ale educaţiei, dezbateri la care am invitat toţi actorii relevanţi - elevi, studenţi, părinţi, profesori, specialişti etc. - astfel încât să asigurăm o bază solidă viitoarelor schimbări.

Pe lângă consultările de la nivel naţional, astfel de dezbateri au loc şi la nivel local. În calitate de deputat, personal, am organizat, săptămâna trecută, la Oradea, un astfel de eveniment la care am avut onoarea să participe peste 50 de dascăli din întreg judeţul Bihor.

Educaţia copiilor noştri trebuie să fie prioritatea noastră a tuturor, pentru că viitorul lor este, de fapt, viitorul societăţii româneşti. Tocmai de aceea, Legile educaţiei au o importanţă vitală şi ele trebuie dezbătute pe larg şi schimbate, acolo unde este cazul. Proiectele de lege care intră în dezbaterea Parlamentului trebuie să fie cât mai bine ştiute şi de către cât mai mulţi. Este o condiţie esenţială pentru a obţine legitimitatea şi acceptarea socială atât de necesare unor reforme ample. Pe de altă parte, scopul acestor întâlniri de lucru este de a prelua şi de a susţine amendamente şi propuneri cât mai aplicate, astfel încât să aducem o îmbunătăţire reală a viitorului cadru legislativ.

Până pe 31 martie vrem să strângem cât mai multe opinii din societatea civilă, pe care să le transpunem apoi sub forma unor amendamente şi să le susţinem în coaliţie şi în comisiile parlamentare de specialitate. Varianta supusă dezbaterii de către Ministerul Educaţiei suportă îmbunătăţiri majore, îmbunătăţiri pe care sper că le vom putea realiza aici, în Parlament. România trebuie să aibă o legislaţie stabilă, capabilă să-i ajute efectiv pe elevi şi studenţi, să îmbunătăţească condiţia dascălului şi să răspundă provocărilor viitorului.

Mă opresc deocamdată aici. După ce vom finaliza acest proces de consultare publică, aş vrea să vin în faţa dumneavoastră şi să vă prezint concluziile PSD şi propunerile care s-au degajat din aceste discuţii aplicate.