Parliamentary debates

Domnul Nicolae Roman:

"Puterea noastră ca români - «Putem şi nu mai vrem, sau vrem, dar nu avem voie!»"

Ca orice activitate din domeniul agriculturii şi activităţile agricole din România, sunt sub influenţa aşa-ziselor schimbări climatice.

Pentru agricultura românească, riscurile climatice se referă mai ales la perioadele prelungite de secetă, creşterea temperaturilor ambientale şi scăderea drastică a precipitaţiilor.

Se estimează că în 2020, România a suferit pierderi a de 19,22 euro pe cap de locuitor.

Starea precară a sistemului de irigaţii a influenţat 48% din suprafaţa agricolă a ţării - 7,1 milioane de hectare, în Câmpia Română, sudul Moldovei.

Rata de funcţionare de 11% a sistemului de irigaţii naţionale pentru suprafaţa arabilă este sub performanţele din 1989 de 22% din suprafaţa agricolă şi 34% din suprafaţa arabilă şi acoperă doar 3,1 milioane de hectare, în principal în zonele sus-menţionate, care sunt puternic afectate de secetă. Anual, seceta este ascendentă în intensitate. Principalele cauze ale acestei situaţii sunt: eficienţa hidraulică scăzută, costul tot mai ridicat al energiei electrice utilizate pentru pompare, infrastructura de irigaţii este depăşită fizic, tarifele mari ale apei preluate.

Din aceste motive, trei sferturi din amenajările de irigaţii nu sunt funcţionale şi se degradează. În 3 august 2022, Guvernul a aprobat 1,5 miliarde euro, fonduri, pentru reabilitarea infrastructurii principale a sistemului naţional de irigaţii până în 2027.

Măsurile propuse de Guvern, printr-un plan prelungit, până în 2027, pentru refacerea şi dezvoltarea infrastructurii principale de irigaţii, care au avut până în prezent rezultate modeste, vizează: reabilitarea Canalului Magistral Siret-Bărăgan, modernizarea a 155 amenajări de irigaţii viabile pentru 2,6 milioane de hectare, adică 190 de staţii de pompare, 257 de staţii de repompare, 8.334 de construcţii hidrotehnice, 7.500 de kilometri de canale, 2.800 kilometri de conducte, fiind planificat în 3 etape cu defalcarea obiectivelor sus-menţionate. Au fost reluate solicitările în domeniu din PNRR, care au fost iniţial respinse de Bruxelles, pentru că nu au putut demonstra că nu afectează mediul.

Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare a scos la licitaţie un contract de 309 milioane de lei pentru reabilitarea lucrărilor de irigaţii.

Există Programul Naţional pentru Infrastructură Principală de Irigaţii, cu prevederi complexe: amenajarea de noi sisteme de irigaţii, mărirea suprafeţei irigate, desecări şi drenaje de noi terenuri, majorarea numărului de organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii etc. Acesta va completa Planul Naţional Strategic cu investiţii în structurile principale şi secundare până la nevoile fermei.

Poate cineva să explice această situaţie paradoxală?

Avem planuri, proiecte, o infrastructură care poate fi îmbunătăţită, bani, dar mai ales avem nevoie de hrană obţinută prin procese moderne, dar totul este imobil!

De ce trebuie să importăm şi să consumăm cereale infestate, interzise în multe ţări din Europa?

Afirm că sistemul de irigaţii este o altă resursă moştenită, distrusă şi irosită!