Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.77/2017
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.53 | Radu Babuş - declaraţie politică "Salut ziua de 9 mai, Ziua Europei, zi cu triplă semnificaţie pentru România"; | ![]() |
||
|
"Salut ziua de 9 mai, Ziua Europei, zi cu triplă semnificaţie pentru România" La 9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul ţării: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". Proclamarea independenţei statale a reprezentat o încununare a strădaniilor unor patrioţi, mari personalităţi din acei ani, şi a trebuit consfinţită şi apărată pe câmpul de luptă, spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene. De asemenea, ziua de 9 mai este ziua în care forţele aliate din cel de-al Doilea Război Mondial au obţinut în 1945 victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european. Astăzi, România este parte a Uniunii Europene, recunoscută ca partener de dialog alături de puternice ţări europene cu vechi tradiţii democratice, şi serbează alături de partenerii europeni Ziua Europei. Pornind de la istorica Declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe, Robert Schuman: "Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice" a început amplul proces pentru construirea unei Europe unite, proces care continuă şi astăzi, şi cu sprijinul ţării noastre. La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români europeni! |


