Parliamentary debates

Domnul Radu Stroe:

"România: între ceea ce ar fi putut să fie şi ceea ce este"

S-au împlinit doi ani de la izbucnirea crizei economice mondiale. Deja multe ţări au ieşit sau încep să iasă din criză, redresarea economică intrând pe un făgaş natural. Doar în România lucrurile stau din ce în ce mai rău, contrazicând şi cele mai pesimiste scenarii. Decidenţii români au dovedit şi dovedesc în continuare lipsă de viziune şi de coerenţă în actul guvernării, cu repercusiuni nefaste în rândul populaţiei. Cele mai dure măsuri, care numai anticriză nu au fost, s-au dovedit, de fapt, nişte "strategii" menite să deghizeze, dacă nu incompetenţa, atunci, mai grav, corupţia intrasistemică. Căci soluţii existau. Un guvern competent, responsabil şi integru ar fi ştiut de la bun început că, prin atragerea fondurilor europene destinate României, ţara ar fi fost salvată.

Şeful Erste Bank, Andreas Treichl, declara uluit: "Nu ştiu care cred politicienii că este responsabilitatea lor. Ei au acum şansa să aducă România în vârful Europei Centrale şi de Est şi o risipesc în stil mare [...] Suma de 35 de miliarde de euro ar putea face România una dintre cele mai interesante state din Europa. Cu 35 de miliarde ar putea fi create milioane de locuri de muncă în România şi, astfel, să fie ajutaţi oamenii să lupte contra şomajului". Tot el aprecia că este o "ruşine dramatică" faptul că România nu a fost capabilă să absoarbă decât 38 milioane euro din fondurile europene nerambursabile.

În tot acest timp, ceea ce se întâmplă în România este o ruşine dramatică.

Funcţionarea sub limita de avarie a spitalelor din România, subfinanţarea endemică, scăderea cu mai mult de 50% a salariilor personalului medical - care ajunge la sume derizorii, bani din care trebuie să se şi autoprotejeze, prin cumpărarea de mănuşi, săpun etc. -, transferul lor către consiliile locale şi judeţene, prin ceea ce s-a dorit a fi descentralizare, toate acestea fac din spitalele româneşti adevărate locuri de groază. Chiar şi consilierii prezidenţiali preferă să se trateze cu ceai de păducel şi recunosc că sunt "îngroziţi", ca majoritatea românilor, de sistemul medical românesc. Un sistem medical în care personalul, şi aşa extrem de subdimensionat, este ameninţat de concedieri, cu salarii mult sub limita de supravieţuire pe care şi le încasează, precum în spitalul din Brăila, după ce primesc, ca preambul, gaze lacrimogene, pumni şi îmbrânceli, pentru că îndrăznesc să-şi ceară drepturile. După adoptarea OUG nr. 48/2010, ministrul Cseke Attila declara: "Descentralizarea spitalelor înseamnă că oamenii vor putea decide pentru ei înşişi şi că aceste servicii sanitare publice vor fi aduse la un nivel cel mai de jos faţă de comunitate". Într-adevăr, nu putem contesta adevărul celor exprimate. Serviciile sanitare publice chiar au fost aduse la un nivel cel mai de jos. Cât despre oameni, ei înşişi decid dacă au sau nu bani să-şi cumpere toate cele necesare când trebuie să meargă la spital.

În acelaşi registru se înscrie şi sistemul de învăţământ. Nesfârşitele schimbări, reforma de formă, sau, dacă vreţi, o nouă formă de reformă neacceptată de nimeni, cu un ministru excedat de realitatea românească, pe care eminamente nu o înţelege, i-au determinat pe părinţi şi profesori, la unison, să exclame: "Aşa nu se mai poate!".

Acelaşi lucru l-au spus şi cei care trebuie să ne apere, poliţiştii, care au luat hotărârea să intervină doar în situaţiile de urgenţă, dar şi sindicatele care au anunţat deja programul protestelor. Toate acestea, pe fondul celei mai mari inflaţii, dar şi a celei mai mari impozitări din Uniunea Europeană. Pesemne că acestea nu au fost suficiente, săptămâna trecută, la votul pe Legea pensiilor, având parte de un spectacol sordid: mascarada voturilor a ridicat minciuna, în parlamentul românesc, la rang de lege; o minciună sfruntată, evidentă până la uluire.

Posibilitatea nevalorificată a atragerii fondurilor europene, sărăcirea pernicioasă a populaţiei, îndatorarea sufocantă a ţării, delegitimează intrinsec guvernul Boc-Băsescu.