Parliamentary debates

Domnul Angel Tîlvăr:

"Un veac de împliniri, un veac de mândrie naţională"

Dintre competiţiile sportive ce se desfăşoară, periodic, la scară planetară, cea care are loc sub egida celor cinci cercuri olimpice este, de departe, cea mai prestigioasă şi cea mai apropiată de spiritul de fairplay, adică de însăşi esenţa sportului.

Încă din antichitatea greacă, prestigiul de care se bucurau aceste jocuri era unul atât de mare, încât oraşele-state încetau orice eventuală ostilitate armată şi cinsteau aşa cum se cuvine întrecerile care se desfăşurau la Olympia. Jocurile Olimpice reprezintă, aşadar, o bucurie a mişcării, o întrecere paşnică a ţărilor planetei în planul performanţei sportive şi, în egală măsură, o bucurie şi o împlinire a spiritului.

Iată că în aceste zile mişcarea olimpică din ţara noastră a împlinit nici mai mult, nici mai puţin decât o sută de ani de existenţă. O bună ocazie de bilanţ, dar şi un prilej de mare mândrie atât pentru cei direct implicaţi în activitatea sportivă olimpică, cât şi pentru noi, toţi românii, mai mult sau mai puţin iubitori de sport. Fiindcă nu cred să existe vreun român care să nu fi vibrat, fie şi o singură dată în viaţă, cu ocazia vreuneia dintre performanţele, multe dintre ele memorabile, obţinute de admirabilii noştri sportivi cu ocazia diverselor ediţii ale Jocurilor Olimpice.

În ceea ce mă priveşte, mă mândresc să fi fost contemporan cu performanţe celebre, fabuloase chiar, obţinute la olimpiade de o Lia Manoliu, de un Ivan Patzachin, de o Nadia Comăneci, de un Vasile Dâba, de o Maricica Puică, de o Doina Melinte sau de o Elisabeta Lipă. Lista fiind mult prea lungă, mă opresc aici cu enumerarea, însă îi asigur pe toţi performerii noştri olimpici pentru care s-a cântat, vreodată, Imnul naţional, că nu i-am uitat şi că nu îi pot uita. Prea multe şi prea intense au fost clipele de încântare, de mândrie naţională pe care le-am trăit datorită virtuozităţii lor excepţionale, pentru a ne putea permite să-i trecem în uitare. Toţi cei pe care i-am amintit şi mulţi alţii, încă, sunt adevăraţi eroi naţionali, intraţi definitiv în filele aurite ale istoriei sportului românesc. Prin performanţele lor deosebite, ei au adus, practic, acestei ţări o faimă greu de egalat de oricare alt domeniu de activitate.

Acum, când familia olimpică, cea mai nobilă şi mai respectabilă familie a sportului românesc, şi-a aniversat rotunda vârstă a centenarului, vin în faţa dumneavoastră şi vă rog să ne înteţim eforturile pentru a putea sprijini în continuare, fiecare după propriile noastre posibilităţi, sportul nostru naţional, cu precădere disciplinele sale olimpice. În ceea ce mă priveşte promit că, din onoranta postură de preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, dar şi din cea de mare admirator al sportului nostru de performanţă, voi face tot ceea ce intră în atribuţiile mele pentru ca mişcarea noastră olimpică să poată avea în continuare performanţe la fel de notabile ca cele cu care ne-a răsfăţat de-a lungul atâtor şi atâtor ani.

Urez, aşadar, încă o dată un sincer şi călduros la mulţi ani olimpismului nostru centenar, dorindu-i o existenţă lungă şi la fel de glorioasă pe mai departe!

Sau, pentru a mă menţine în spiritul Jocurilor Olimpice, voi recurge la celebrul motto al acestora şi voi spune doar atât: Citius, Altius, Fortius!