Alexandru Popa
Alexandru Popa

Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.169/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.54 Alexandru Popa - declaraţie politică cu titlul "Sprijin pentru mediul de afaceri - 4000 de firme româneşti vor putea beneficia de subvenţii pentru investiţii";

Domnul Alexandru Popa:

"Sprijin pentru mediul de afaceri - 4000 de firme româneşti vor putea beneficia de subvenţii pentru investiţii"

Preocuparea constantă a PNL a fost de a sprijini mediul de afaceri într-un mod real şi susţinut, pentru că acesta reprezintă de fapt motorul economiei româneşti. Tocmai de aceea, consider că este foarte important faptul că am reuşit, în urma discuţiilor cu oficialii Comisiei Europene, aprobarea unei scheme de ajutor în valoare de aproximativ 358 de milioane de euro, ca măsură de sprijin pentru firmele româneşti, în contextul în care acestea au avut foarte mult de suferit de pe urma crizei sanitare.

Este vorba de un număr de aproximativ 4000 de firme care vor putea accesa aceşti bani sub formă de subvenţii directe pentru investiţiile destinate activităţilor productive, până la o valoare maximă de un milion de euro per beneficiar. Trebuie menţionat că prin această măsură sunt vizate firme din domenii precum industria prelucrătoare, construcţii, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transportul şi depozitarea.

De asemenea, este important de ştiut că, pentru a fi eligibile să acceseze aceşti bani, firmele trebuie să fi fost înfiinţate în România până la 31 decembrie 2018 şi trebuie să fi înregistrat profituri din exploatare pe parcursul anului 2019.

Iată că, în ciuda instabilităţii politice din ţară, reuşim să ne convingem partenerii europeni să ne susţină în demersul nostru de a contribui semnificativ la redresarea economică a firmelor româneşti.

Planul de redresare a economiei este unul mai amplu, iar PNL ştie foarte bine care sunt măsurile care pot face ca economia României postpandemie să fie mai solidă şi mai competitivă. Este deja o certitudine că măsurile economice pe care le-am luat au primit un răspuns pozitiv din economie, ţara noastră înregistrând anul acesta cea mai rapidă revenire economică din istorie, într-un context extrem de complicat. Faptul că suntem pe drumul cel bun a fost confirmat inclusiv de agenţiile de rating internaţionale, care au arătat că România are o perspectivă stabilă a economiei. Însă, pentru a ne continua parcursul pozitiv avem nevoie, mai mult ca oricând, de stabilitate.

Am convingerea că actuala clasa politică va înţelege responsabilitatea care apasă pe umerii ei şi va da dovadă de maturitate la nivelul deciziilor politice din următoarea perioadă, pentru a putea asigura ţării un executiv capabil să gestioneze criza economică şi sanitară.

România trebuie guvernată aşa cum merită românii, şi nu cum spun interesele personale!