Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"2010 în cifre. Perspective pentru 2011"

Institutul Naţional de Statistică a făcut publice datele privind evoluţia PIB-ului României în anul 2010. Tentaţia este destul de mare de a interpreta cifrele în cheie politică. Ar trebui însă să facem o analiză mai aprofundată, în termeni economici reali.

Contracţia economică de 1,2% este sensibil mai mică decât estimările din vară (1,9%) ale Fondului Monetar Internaţional. Asta înseamnă că a doua jumătate a anului a reprezentat un moment de echilibru relativ. Dacă la calculul nostru adăugăm şi pierderea estimată de 0,6% din PIB în urma inundaţiilor din această vară, am ajunge la o contracţie de doar 0,6%. Adică aproape stagnare. Şi asta în condiţiile unei scăderi semnificative a consumului, ale unei creşteri la fel de semnificative a inflaţiei, ca urmare a măririi TVA, şi a blocajului încă existent pe piaţa creditării firmelor mici şi mijlocii.

Echilibrul a venit din creşterea producţiei industriale, a exporturilor şi a productivităţii muncii. Pentru că, deşi s-a vorbit mai puţin, există elemente concrete care arată că economia privată, impulsionată de avansul economic al ţărilor din vestul Europei (mai ales al Germaniei), începe să-şi revină. Şi asta fără foarte multe impulsuri din partea statului.

Pentru administraţia politică a ţării, 2010 a fost un an dificil. Pe de o parte, din perspectiva măsurilor de austeritate. Pe de altă parte, din perspectiva resurselor financiare limitate destinate investiţiilor în infrastructură. Există semnale că dividendele economice vor fi încasate în 2011. De bine, de rău, România nu are probleme în ceea ce priveşte datoria suverană a statului. Ne aflăm printre primele ţări din Uniunea Europeană când vine vorba de datorie publică, fie ea de stat sau privată. În ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură, anul 2010 a fost marcat de semnarea multor contracte de finanţare cu fonduri europene. 2011 trebuie să fie marcat de accesarea efectivă a fondurilor.

Începutul acestui an ne găseşte într-o stare de echilibru. Trebuie să decidem în ce direcţie să mergem. Fie continuăm şirul reformelor care ne pot scoate la liman, fie revenim la politica de dinainte de 2008, care s-a dovedit falimentară. În primul caz, costurile sociale nu vor mai fi la fel de mari ca anul trecut. Am spus-o de mai multe ori: prima jumătate a anului 2011 trebuie să reprezinte sfârşitul măsurilor de austeritate, pentru a da sentiment de încredere şi stabilitate societăţii şi economiei. În al doilea caz, riscul economic este uriaş. Nu putem să majorăm pensii şi salarii, prognozând câştiguri viitoare. Cel mai bine pentru noi este să mărim pensii şi salarii în momentul în care chiar avem cu ce.

2011 va fi un an de creştere economică. Poate chiar mai mult de 1,5%, cât am estimat noi în buget. Cu toate acestea, efectele asupra vieţii sociale nu vor fi semnificative. La sfârşitul anului, românii nu vor spune în mod neapărat "e mai bine". Vor spune însă "avem încredere". Acesta este procesul de care are nevoie economia românească acum: recăpătarea încrederii în forţele proprii. Mai mult optimism, mai multă iniţiativă, repornirea creditării, investiţii străine mai mari, poate o creştere mică a consumului, un an bun pentru agricultură şi turism - aceasta este reţeta pentru ca, la sfârşitul lui 2012, după un ciclu greu de patru ani, România să se întoarcă la nivelul lui 2008. Şi asta fără să se bazeze pe vreun boom economic, aşa cum au fost imobiliarele în perioada Guvernului Tăriceanu.