Parliamentary debates

Doamna Ioana-Jenica Dumitru:

"Solicit scăderea TVA-ului cu 5 puncte procentuale, până la nivelul de 19%, cu alte cuvinte revenirea TVA-ului la nivelul la care era la începutul anului 2010"

Organizaţia Internaţională a Muncii a raportat la începutul acestei luni faptul că măsurile de austeritate nu duc la o creştere pe termen lung a economiei, ci dimpotrivă la o contractare a acesteia şi la un transfer concret al costurilor crizei către segmentele de populaţie vulnerabile.

Când vorbim în România de măsuri de austeritate, covârşitoarea majoritate a formatorilor de opinie şi bineînţeles a populaţiei se gândeşte instant la reducerea salariilor, la impozitarea pensiilor şi la reducerea per ansamblu a cheltuielilor publice, care afectează foarte mult sistemul de protecţie socială. Ceea ce însă s-a uitat este că cea mai dureroasă măsură pentru economia noastră a fost creşterea TVA-ului de pe o zi pe alta până la 24%.

Măsura a avut un impact clar asupra economiei, prin creşterea tuturor preţurilor, prin scăderea graduală a consumului pe foarte multe segmente. Această măsură a afectat chiar mai tare bugetul familiei decât scăderea veniturilor. Coşul lunar al unei familii a costat brusc mai mult, românii având în acelaşi timp mai puţini bani.

Când criza economico-financiară a intrat în drepturi, în România s-au luat în considerare mai multe măsuri. Creşterea TVA-ului a fost o măsură de contingenţă la care nu ar fi trebuit să ajungem niciodată, mai ales pentru că în acea primăvară cheltuielile publice au fost considerabil scăzute. De ce am avut nevoie de creşterea pe linie a tuturor preţurilor din România pentru a finanţa bugetul de stat?

Contractarea economiei a fost foarte clară. Problema în astfel de situaţii este că rezultatul nu este cel scontat. Cu alte cuvinte socoteala din şedinţa de Guvern nu se potriveşte cu cea din târg. Încasările la bugetul de stat nu au crescut pe termen lung. Paradoxal, acum în momentele în care consumul este în creştere, statul beneficiază de creşterea încasărilor din TVA.

Revenirea TVA-ului la 19% ar reprezenta o gură de oxigen, atât pentru mediul privat, cât şi pentru familiile din România. Nu se urmăreşte neapărat o scădere imediată a preţurilor. Acest lucru s-a putut observa la scăderea TVA-ului la pâine. Reducerea TVA aduce mai mulţi bani în economie, bani care pot fi reinvestiţi, bani care pot crea locuri de muncă, bani care duc inevitabil la o dezvoltare constantă a consumului şi a dimensiunii economiei. În consecinţă, pe termen mediu şi lung se aşteaptă o creştere a încasărilor la bugetul de stat, un efect invers faţă de cel al creşterii TVA-ului şi în general faţă de orice creştere a taxelor.

Trebuie să ne impunem să aducem economia neagră şi gri la suprafaţă. Susţinerea reducerii CAS este un pas, dar nu unul suficient. Complementar, economia trebuie ajutată prin scăderea poverii fiscale pe producţie şi pe tranzacţie. Dezavantajul în care s-a autoplasat România în anul 2010 poate fi corectat acum.

Propun reducerea TVA-ului la toate produsele şi serviciile din România cu 5 puncte procentuale şi reducerea TVA-ului cu 15 puncte procentuale pentru toate alimentele de bază, o măsură sănătoasă pentru economie, o măsură care vine cu beneficii clare pentru români, fie persoane fizice, fie persoane juridice.

Reducerea TVA-ului până la cota de 9% pentru produsele de bază este încă o măsură pe care o consider necesară a fi luată la începutul anului viitor. Cele mai mari încasări din TVA se iau bineînţeles din produsele de bază. Aceleaşi statistici ne arată totuşi că în comerţul cu alimente, cu cereale, cu carne, cu fructe şi cu legume, găsim cea mai mare evaziune fiscală din România. Reducerea drastică a taxelor pe aceste segmente, inevitabil, va duce la creşterea colectării taxelor din aceste activităţi. Statul câştigă mai mulţi bani din colectare, prin lărgirea bazei de impozitare, în timp ce coşul zilnic, cea mai mare cheltuială a românilor, scade în preţ, considerabil.

Este tardiv să plasăm vina situaţiei economice din timpul crizei pe măsurile considerate de unii optime la acea vreme. Ceea ce trebuie să facem este să ne trezim acum, la doi ani distanţă de la începerea procesului de redresare economică al României. Să aplicăm măsuri curajoase economico-fiscale care să pună România pe harta statelor cu cea mai mare dezvoltare din regiune şi, de ce nu, din Uniunea Europeană. Cu voinţă politică, aceste solicitări, care vin din partea sectorului privat din România, vor putea deveni realitate, fără să ţină cont de interese electorale, ci numai cu un interes social şi economic bine definit: interesul naţional.