Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.100/2017
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.55 | Ion Spânu - declaraţie politică privind "Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei". | |||
|
"Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei" În 1994, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat ziua de 17 iunie, Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei, în vederea conştientizării publice a acestei probleme, precum şi pentru promovarea punerii în aplicare a Convenţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării, UNCCD. Potrivit datelor UNCCD, publicate de ONU, 2,6 miliarde de oameni depind direct de agricultură, iar 52% din terenul folosit pentru agricultură este moderat sau sever afectat de degradarea solului. Degradarea terenurilor afectează 1,5 miliarde de oameni la nivel global, 74% dintre săraci - 42% foarte sărăci şi 32% moderat săraci - fiind afectaţi în mod direct de degradarea terenurilor la nivel global. Deşertificarea este o problemă cu implicaţii grave la nivel mondial pentru biodiversitate, eco-siguranţă, eradicarea sărăciei, stabilitatea socio-economică şi pentru dezvoltarea durabilă. Deşertificarea este procesul de degradare a terenurilor, provocat de variaţiile de climă şi din cauza acţiunilor negative ale oamenilor. Ea afectează în mod special terenurile uscate, care sunt deja fragile din punct de vedere ecologic. Deşertificarea se produce în zonele de uscat în care pământul este deosebit de fragil, unde precipitaţiile sunt rare şi climatul aspru. Rezultatul este distrugerea stratului fertil, urmată de pierderea capacităţii solului de a susţine recolte agricole, păşuni etc. Cele mai evidente efecte ale deşertificării sunt degradarea pădurilor şi scăderea producţiei de alimente. Seceta şi deşertificarea au ca rezultat sărăcia, foametea. Conform datelor statistice, aproape 3,6 miliarde din cele 5,2 miliarde hectare de uscat arabil din lume au suferit din cauza eroziunii şi a degradării solului. Aceasta reprezintă un sfert din terenurile din întreaga lume - o suprafaţă de trei ori mai mare decât Europa. Convenţia ONU privind Combaterea Deşertificării - UNCCD - lansată la Paris în anul 1994, a fost semnată de Guvernul României şi ratificată de Parlament prin Legea nr. 629/1997. Interesul României în aceasta problemă rezultă mai ales din faptul că 1/3 din teritoriul ţării, 7.000 de ha, şi circa 40% din suprafaţa agricolă sunt situate în zone cu risc de deşertificare, respectiv cu un raport precipitaţii/evapotranspiraţie egal sau mai mic de 0,65. Regiunile cele mai expuse sunt: Dobrogea, Sudul Moldovei şi Sudul Câmpiei Române. În teritoriu, deşertificarea se manifestă prin reducerea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie, intensificarea severă a eroziunii solului prin apă şi vânt şi a salinizării - risc ridicat în perimetrele irigate -, crustificarea şi compactarea solului, sărăcirea drastică a solului în materie organică şi elemente nutritive, creşterea frecvenţei, a duratei şi a intensităţii perioadelor de secetă, creşterea progresivă a intensităţii radiaţiei solare - încălzirea atmosferei. Schimbările climatice pot precipita procesul de deşertificare, însă activităţile umane reprezintă cauza principală şi cea mai frecventă. Supracultivarea epuizează solul. Despăduririle înlătură copacii care susţin solul fertil. Suprapăşunarea terenurilor dezgoleşte pământul de iarbă. Având în vedere toate acestea, trebuie să reţinem că unul dintre principalele instrumente de combatere a extinderii deşertificării este plantarea de arbori şi a altor plante care menţin calitatea solurilor. Pentru a opri răspândirea deşertificării, folosirea terenurilor pentru agricultură, păşunat, peisagistică trebuie să devină cât mai sănătoasă, în raport cu mediul, acceptabilă social, raţională, fezabilă economic. 17 iunie reprezintă o ocazie de a sublinia că există soluţii, cuprinse deja în Programul de guvernare PSD, şi că deşertificarea poate fi diminuată, dacă soluţiile sunt implementate adecvat, cu participarea comunităţii şi prin cooperarea tuturor părţilor implicate. |


