Parliamentary debates

Doamna Antoneta Ioniţă:

"Curtea şcolii nu trebuie să mai fie raiul infractorilor!"

Ce se întâmplă în curtea şcolii, o şcoală oarecare, dintr-un oraş sau dintr-un sat al României? Iată o întrebare pe care mi-o pun şi v-o pun, convinsă că fiecare dintre noi, în calitate de părinţi, de bunici, de oameni simpli, dar şi de reprezentanţi ai statului român, aleşi de cetăţeni, o avem în atenţie. Multe evenimente petrecute în ultima perioadă ne-au demonstrat că această "curte a şcolii" este un loc nesigur şi incert, în care cei mai mici cetăţeni ai României pot fi oricând victima unor infracţiuni.

În judeţul Brăila, pe care îl reprezint în Parlamentul României, numai în ultimul an şcolar, 2018-2019, în curtea şcolii s-au produs 63 de infracţiuni. Este o statistică oficială, pe care am obţinut-o de la Ministerul Afacerilor Interne, în urma unei interpelări pe care am făcut-o, îngrijorată de informaţiile tot mai dese că siguranţa elevilor este o problemă tot mai serioasă. Vorbim, în realitate, despre 63 de evenimente în urma cărora copii de toate vârstele au fost agresaţi, jefuiţi, ameninţaţi. Şi este de presupus că statisticile oficiale nu reflectă realitatea, pentru că nu toţi copiii povestesc acasă ce li s-a întâmplat, cel mai adesea din teamă sau ruşine, aşa cum nu toate evenimentele petrecute în curtea şcolii se transformă în plângeri depuse la poliţie.

Şi mai îngrijorător este că doar în două cazuri evenimentele s-au petrecut în preajma şcolilor sau liceelor. Restul au fost chiar în curte, de obicei o curte păzită de forţe de ordine sau de camere de supraveghere.

V-aş propune un exerciţiu. Haideţi ca fiecare dintre noi să aibă această curiozitate, să se intereseze cum stăm, cel puţin la nivel statistic, în fiecare judeţ. Abia atunci vom putea să ne facem o imagine clară despre amploarea fenomenului, despre violenţa şi nesiguranţa în care cresc copiii României. Abia atunci vom înţelege că evenimente dramatice, precum cele de la Caracal, nu sunt întâmplătoare şi că ne expunem zilnic copiii unor evenimente asupra cărora nu avem control.

La fel de îngrijorătoare ca statistica rămâne poziţia autorităţilor. Am depus această interpelare pe vremea fostei guvernări. Este clar că situaţia nu poate fi schimbată peste noapte. Mă înspăimântă faptul că, printre rânduri, la cauzele invocate pentru lipsa de securitate a elevilor, se vorbeşte despre lipsa educaţiei sau despre faptul că mulţi dintre copii au rămas în grija bunicilor, care nu au capacitatea să îi apere, în condiţiile în care părinţii sunt plecaţi din ţară, în străinătate, în căutarea unor venituri decente.

Unde sunt, în acest context, instituţiile statului, unde sunt poliţiştii locali, jandarmii sau cei care au atribuţiuni în asigurarea ordinii şi liniştii publice, pe stradă sau în unităţile de învăţământ? Cu atât mai mult cu cât se cunosc vulnerabilităţile societăţii actuale, cu atât mai mult cu cât se ştie că sunt mulţi copii rămaşi fără sprijin părintesc, ar trebui ca forţele de ordine să intervină, să-şi facă datoria, să aloce o atenţie mai mare pentru "curtea şcolii".

Am tot asistat în ultimii ani la declaraţii despre creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi a ordinii publice, despre lupta împotriva criminalităţii. Prefecţii şi şefii structurilor judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne au fost implicaţi în tot felul de analize privind punctele slabe şi ameninţările, dar prevenirea şi stoparea acestor fenomene au rămas la stadiul de proiecte pe hârtie, la stadiul de promisiuni neonorate. Curtea şcolii a devenit, în mai toate zonele ţării, un mic rai al infractorilor. Am speranţa că vom reuşi să schimbăm lucrurile. Dar cred că este momentul ca fiecare dintre noi să se implice, să se intereseze şi, dacă este nevoie, haideţi să schimbăm împreună legislaţia!

Haideţi să transformăm curtea şcolii într-un loc sigur, în care să nu ne mai fie teamă să ne trimitem copiii!