Gabriel Plăiaşu
Gabriel Plăiaşu

Sittings of the Chamber of Deputies of December 7, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.184/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 7, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.56 Gabriel Plăiaşu - declaraţie politică intitulată "1 Decembrie 1918 - o lecţie de unitate predată de înaintaşi";

 

Domnul Gabriel Plăiaşu:

"1 Decembrie 1918 - o lecţie de Unitate predată de înaintaşi"

Sărbătoarea naţională a României era aşteptată, până nu demult, cu optimism şi bucurie, această dată semnificând pentru orice român cu conştiinţă naţională un moment al speranţei renăscute într-un viitor mai bun, în solidaritate şi în şansele reconcilierii naţionale. Şi nu avea cum să nu fie aşa, de vreme ce actul istoric de la 1 Decembrie 1918 a fost înfăptuit graţie voinţei unui popor întreg, marcând încununarea luptei pentru reîntregire naţională.

Anul acesta, însă, ziua de 1 Decembrie a găsit poporul român mai umilit şi mai dezamăgit ca niciodată. Şi ce motiv de bucurie sau de optimism am mai putea avea, când preţul traiului zilnic a devenit insuportabil pentru majoritatea românilor, când economia este pe butuci şi nici nu sunt speranţe să-şi revină, când guvernanţii ridică minciuna la rang de politică de stat, iar furtul devine principala regulă în jocul politic fără scrupule al unei majorităţi politice croite din minciună?

De acest 1 Decembrie, parcă mai trist şi mai înnegurat ca niciodată în ultimii 20 de ani, românii au trebuit să asculte discursurile seci ale oficialităţilor care au vorbit, cu emfază, despre patriotism, interes naţional, sacrificiu, ţară şi popor. Puţini, însă, au înţeles că nu de lozinci patriotarde este nevoie acum. Puţini au realizat cât de fals sună exerciţiile oratorice ale reprezentanţilor unei puteri cinice şi mincinoase în faţa unor oameni dezamăgiţi şi speriaţi de ziua de mâine.

De acest 1 Decembrie am marcat, în mod nefericit, trecerea a încă unui an de nepăsare şi incompetenţă demonstrate în fiecare zi de reprezentanţii guvernului cocoţaţi pe piedestalul funcţiilor care le creează falsa impresie că ar fi veşnici. Am marcat trecerea unui an în care Parlamentul a fost redus la tăcere, dându-i-se forului legislativ, din voia preşedintelui-jucător şi cu măreaţa contribuţie a partidului-stat, un rol exclusiv decorativ. În acest context, probabil că parlamentarii opoziţiei ar trebui să-i fie recunoscători întâiului bărbat al ţării că nu au fost trimişi acasă până acum. Şi-aşa îi încurcă uneori socotelile şi-l pun, din când în când, în dificultate. Oricum, s-ar descurca şi fără opoziţie, mai ales că doamna Roberta Anastase, printre altele prima matematiciană a ţării, a omologat, cu succes, propria regulă de numărat în Camera Deputaţilor.

Acest 1 Decembrie a fost, cu siguranţă, mai trist pentru noi toţi, dar mai cu seamă pentru sutele de mii de oameni care şi-au pierdut, numai în ultimele luni, locul de muncă. A fost un 1 Decembrie mai apăsător pentru angajaţii care s-au trezit cu salariul ciuntit şi care au fost nevoiţi să suporte aceste tăieri, servite pe post de măsură de austeritate şi de strategie economică. Acest 1 Decembrie a fost lipsit de orizont şi de speranţă pentru foarte mulţi manageri de societăţi comerciale care, prinşi în chingile împrumuturilor împovărătoare, doborâţi de nenumăratele taxe şi impozite şi lipsiţi de minime măsuri de protecţie din partea statului, au fost obligaţi să-şi închidă afacerea care asigura locuri de muncă şi bani la buget.

Aşadar, în anul 2010, Ziua naţională a României a găsit poporul român sărăcit şi umilit şi fără speranţa că mâine ar putea să fie măcar ceva mai bine.

Să nu uităm, însă, că românii au avut, de-a lungul secolelor, puterea de a traversa vicisitudinile istoriei, inteligenţa de a-şi regăsi calea şi forţa de a-şi reclădi destinul. Poate că această zi de 1 Decembrie ne-a predat, tuturor, adevărata lecţie de istorie, şi o spun din perspectiva parlamentarului care reprezintă Partidul Naţional Liberal, partid care a înfăptuit Istoria Modernă a României: nevoia de a ne întoarce la valorile şi reperele neamului. Şi poate aşa vom înţelege sau ne vom reaminti ce înseamnă unitate, solidaritate, democraţie şi interes naţional. Ar fi un început bun să pricepem şi să respectăm regulile democraţiei, Constituţia şi legile ţării, care nu sunt facultative pentru nimeni. Şi, bineînţeles, articolul din Constituţie care spune că drapelul naţional al României are numai trei culori, nu cinci, cum au început să creadă unii...

Chiar dacă necazurile, greutăţile şi teama au fost mai apăsătoare ca oricând, de acest 1 Decembrie poate va renaşte speranţa că uniţi şi decişi vom putea trece peste toate. Cu ocazia Zilei naţionale,

La mulţi ani, români!

La mulţi ani, România!